Agorafobia reprezintă o tulburare de anxietate care se manifestă prin frica de spațiile deschise. Se numără printre fobii și reprezintă o frică față de un anumit obiect, respectiv situație. Folosirea corectă a termenului (Agora, greacă = piață, spațiu public de adunare) pare să fie neclară pentru mulți, fiind deseori confundată cu frica de spații înguste (claustrofobie). Agorafobia descrie frica față de adunările de oameni și de spațiile largi, pe care cei care suferă de agorafobie încearcă să le evite, temându-se că nu se vor putea retrage suficient de repede în cazul unei situații penibile sau periculoase.
Definiția a suferit modificări
Agorafobia a fost definită în trecut ca frica față de piețele și spațiile publice sau străzile largi, mai exact de adunările de oameni, de public. Potrivit unei definiții de detaliate, stabilită în urma acumulării de cunoștințe medicale, agorafobia include și frica de a se afla într-o situație penibilă sau periculoase, frica de simptome ale organismului considerate periculoase, frica de a nu se putea retrage la timp și de a pierde controlul.
Astfel, în prezent, agorafobia este folosită pentru a descrie următoarele anxietăți:
- Frica de spațiile largi, alei, străzi (goale), săli, biserici, hale etc. Însă rareori ca indiciu al unei boli.
- Frica și evitarea anumitor situații neplăcute sau considerate periculoase pentru persoana în cauză, temându-se de un atac de panică: frica de a părăsi propria locuință (singur), de a merge la cumpărături, la muncă etc.
- Folosirea anumitor obiecte pentru calmarea acestor stări de frică: o persoană însoțitoare, obiecte simbolice de protecție, precum bastoane sau alte obiecte familiare precum căruciorul copiilor, căruciorul de cumpărături, animalul de companie, colțuri „sigure” pentru evacuare aflate în apropierea ușilor, ochelari de soare etc.
