Cancerul de piele și puterea soarelui: gaura din stratul de ozon este din ce în ce mai mare, la fel și efectele dăunătoare pe care le are asupra oamenilor. În acest context, în ultimii ani mass-media a început să atragă atenția din ce în ce mai des asupra creșterii alarmante a numărului de cazuri de cancer de piele. Există diferite forme de cancer de piele – pentru care soarele și razele solare reprezintă cauzele clare.
Cancerul de piele: diferite forme
De departe cea mai cunoscută formă de cancer de piele este cancerul negru al pielii, melanomul malign. Însă termenul de cancer de piele este o denumire colectivă pentru diferite boli maligne de piele. Formele cancerului de piele diferă în funcție de catalizatori, frecvență, proces, pronostic și tratament. Astfel, pe lângă cancerul negru al pielii există și așa-numit cancer alb al pielii.
Cancerul de piele: forme precum melanomul, bazaliomul și spinaliomul
Formele mai frecvente decât melanomul sunt epiteliomul bazocelular (bazaliomul) și epiteliomul spinocelular (spinaliomul). Aceste două forme sunt cunoscute și sub denumirea de cancer alb al pielii.
Frecvența cancerului de piele a crescut sub toate formele în ultimii ani. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, anual se înregistrează în jur de două - trei milioane de cazuri noi de cancer alb al pielii și de 130 000 de cazuri îmbolnăviri noi de cancer negru al pielii (melanom malign) la nivel mondial.
Melanomul reprezintă aproximativ 4% din totalitatea tumorilor maligne. Frecvența fiind mai mare în rândul femeilor decât al bărbaților. Basaliomul are o frecvență de cinci ori mai mare decât spinaliomul. Cu toate acestea, rata mortalității este semnificativ mai mare în cazul unui cancer negru de piele.
Forme rare ale cancerului de piele
Pe lângă acestea, se înregistrează și câteva forme rare de cancer de piele, care se pot forma din diferite structuri ale pielii. Printre acestea se numără tumorile maligne ale țesutului conjunctiv (fibrosarcomul), tumori maligne ale glandelor sebacee, ale celulelor vaselor de sânge, ale mușchilor (miosarcomul), ale celulelor tactile (carcinomul Merkel) și sarcomul Kaposi, frecvent în cazurile de SIDA. Potrivit opiniei a numeroși experți, tumorile limfatice cutanate nu sunt clasificate ca fiind cancer de piele, deși se manifestă prin modificări tipice ale pielii, se datorează însă celulelor sângelui și măduvei osoase.
Cancerul de piele: cauze
Bazaliomul se dezvoltă în stratul epiteliomului bazocelular (stratul bazal) al pielii. Acesta este cel mai adânc strat celular al pielii și servește regenerării. Este nivelul la care are loc diviziunea celulară. Tot aici se află celulele tactile pentru sensibilitatea tactilă și melanocitele care formează pigmenții, care ne protejează împotriva razelor ultraviolete și care sunt responsabile pentru culoare pielii. De aici pornește melanomul malign. Deasupra stratului bazoecelular se află stratul spinocelular, unde celulele încep deja keratinizarea. Aici își are originea spinaliomul.
Cancerul de piele: cauzele sunt soarele și bronzul artificial
În cazul tuturor formelor avem de-a face cu o legătură între apariția cancerului și expunerea la razele ultraviolete naturale sau la solar. Orice expunere extinsă la soare distruge materialul genetic al celulelor pielii. Deși regenerarea constituie un proces continuu, aceasta nu poate face întotdeauna față distrugerilor. Uneori modificările (mutațiile) devin permanente, se înmulțesc și conduc la apariția cancerului.
În cazurile cancerului alb al pielii, expunerile repetate la soare sunt cele determinante – de aceea sunt afectate zone precum nasul, fruntea sau urechile celor care petrec o bună parte din timp în aer liber.
Cauze: cancerul negru de piele
În cazul cancerului negru al pielii, rolul jucat de razele ultraviolete nu este însă clarificat în detaliu. Există speculații în acest sens, potrivit cărora radiațiile intense, pe termen scurt și în special expunerile la soare în anii copilăriei pot conduce la apariția alunițelor care ulterior se transformă în melanoame. La acestea se adaugă și alți factori de risc: piele de culoare deschisă, predispoziția genetică, alunițe/ petele de ficat.
Cancerul de piele: simptome și tratament
De regulă cancerul de piele nu provoacă disconfort, însă orice mâncărimi sau sângerări ale pielii pot reprezenta simptome sau indicii pentru existența unui cancer de piele. Aceasta înseamnă că de regulă, cancerul de piele este observat ca urmare a modificărilor de piele vizibile și eventual palpabile, și nu prin alte simptomeneștiute ale cancerului de piele. Abia în stadiile avansate, respectiv cancer de piele melanom, în urma metastazei apar și simptome ale altor organe. De aceea este importantă identificarea la timp a cancerului de piele, chiar și atunci când nu se manifestă simptomele la scară largă.
Cancerul de piele: tratament și terapie
Cancerul alb al pielii se dezvoltă cel mai frecvent din etape premergătoare – așa numitele keratoze actinice. Acestea pot fi îndepărtate chirurgical (excizie), pot fi criocauterizate (prin crioterapie), tratate cu creme și geluri (Picato®, Aldara®) sau cu laser (terapie fotodinamică). De cele mai multe ori, basaliomul nu formează excrescențe înrudite, și spinaliomul foarte rar. Însă netratate, tumorile se pot extinde în organele învecinate și le pot afecta. De aceea, în cazul cancerului alb al pielii, sunt suficiente operațiile timpurii, pentru îndepărtarea segmentului de piele afectat, pacienții diagnosticați fiind astfel tratați. Stadiile incipiente de suprafață pot fi uneori tratate și doar cu creme sau terapie fotodinamică.
Tratament: Cancerul negru de piele
Cancerul negru al pielii (melanomul) este mai periculos, deoarece acesta se poate răspândi rapid în întregul corp prin vasele limfatice sau de sânge. În desfășurarea tratamentului, tumoarea este îndepărtată, însă ca urmare a metastazelor, de cele mai multe ori tratamentul include și alte forme: imunoterapia, chimioterapia, radioterapia.
Prevenirea cancerului de piele
O regulă valabilă în cazul tuturor formelor de cancer: cu cât cancerul este descoperit mai devreme, cu atât sunt mai mari șansele de vindecare. Cel mai bine este să vă controlați dvs. suplimentar pielea și să aveți în vedere orice simptome observate.
Inclusiv formele premergătoare cancerului de piele pot fi detectate și palpate. Acordați atenție oricărei modificări a pielii, noilor pete de ficat sau modificări ale alunițelor deja prezente. Inclusiv mâncărimea și sângerările pot indica prezența unui cancer de piele. Examinați-vă pielea în mod regulat, preferabil sub lumină naturală, cu ajutorul unei oglinzi sau a partenerului.
Cancer de piele: prevenire prin metoda ABCD
În evaluarea petelor de ficat, urmați metoda ABCD
- A(asimetrie): Formele care nu sunt regulate în lungime sau rotunde
- B(bordurare/delimitare): Marginile care nu sunt clar delimitate, ci inegale
- C(culoare): Culoare neuniformă, ci pătată (roz, gri, punctat, cruste)
- D(diametru): Dimensiuni care depășesc 5mm în spațiul cel mai larg
În cazul în care unul din aceste puncte se potrivește, ar fi bine să consultați un medic pentru a exclude posibilitatea prezenței unui cancer de piele sau a unei tumori maligne. Mai bine o dată în plus, decât prea târziu. Și ca măsură principală de prevenire a cancerului: evitați expunerile directe și intense la soare, protejați-vă întotdeauna împotriva arsurilor de soare cu creme de protecție, pălării și îmbrăcăminte! Doar așa îi veți da cancerului de piele puține șanse.
Fiecare dintre noi se confruntă la un moment dat cu diverse afecțiuni. Ne bucurăm că îți putem spune cum poate fi prevenit și cum se manifestă cancerul de piele.
Scrie-ne un comentariu și spune-ne cât de utile au fost informațiile despre această afecțiune.