Lifestyle și sănătatea femeii Lifestyle și sănătatea femeii

Actualități pentru utilizarea în siguranță a paracetamolului

Dr. Mariana Olingheru
de Dr. Mariana Olingheru
Medic specialist Medicină de Familie, Specialist în Fitoterapie și Apiterapie | 07 Mar. 2014
Actualități pentru utilizarea în siguranță a paracetamolului

Administrarea de paracetamol în sarcină poate determina tulburări de comportament la copii- sugerează studii recente.

Paracetamolul, unul din cele mai utilizate analgezice și antipiretice în întreagă lume, este  indicat în tratamentul simptomatic al durerii și al febrei.

Medicament considerat până acum sigur în sarcină – paracetamolul crește riscul tulburărilor de comportament la copii- tulburări de atenție, tulburare hiperkinetică, inclusiv o formă severă de ADHD- sugerează un nou studiu danez, publicat în JAMA Perdiatrics, în 24 februarie 2014.

Copiii cu expunerea prenatală la paracetamol au un risc crescut de a prezenta tulburări de atenție, tulburări hiperkinetice severe sau de a fi diagnosticați cu sindrom ADHD, care se caracterizează prin deficit de atenție combinat cu hiperactivitate și comportament dezordonat.

Rezultatele studiului relevă că severitatea tulburărilor de comportament este în relație directă cu perioada de expunere, fiind mai mare dacă s-a administrat mai mult de un trimestru sau pentru un număr mai mare de săptămâni. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a stabili în ce măsură afectează paracetamolul sistemul hormonal al mamei, respectiv hormonii sexuali și hormonii tiroidieni, care au un rol esențial în dezvoltarea creierului bebelușului în timpul sarcinii.

Până la publicarea altor date, constatările studiului ar trebui să determine o utilizare prudentă a medicamentelor ce conțin paracetamol în timpul sarcinii. Aceste medicamente trebuie administrate numai după discuția cu medicul ginecolog și numai atunci când acestea sunt cu adevărat necesare.

Atenție la combinațiile de paracetamol

Cea mai frecvent utilizată în România este combinația de paracetamol și codeina. Combinațiile de paracetamol și opioide sunt recomandate pentru ameliorarea durerilor de intensitate mai mare, atunci când durerea nu a cedat la analgezice simple. Aceste combinații cresc însă riscul de toxicitate a paracetamolului care duce la toxicitate hepatică și pot determina dependență.

De aceea, pentru administrarea în siguranță  a combinațiilor de paracetamol cu opioide (codeina, tramadol, etc) se recomandă utilizarea pentru maxim 3 zile consecutive și se impune administrarea unei cantități de paracetamol mai mică decât doza uzuală.

Conform noilor reglementări FDA din 14 ianuarie 2014 , doza maximă de paracetamol în combinații cu opiode nu trebuie să fie mare de 325 mg paracetamol pe comprimat.

Studiile au evidențiat că aceste combinații analgezice cresc riscul de afectare hepatică gravă (insuficiență hepatică și deces) și nu s-au dovedit beneficiile suplimentare analgezice pentru unidoza de administrare care conține mai mult de 325 mg de paracetamol.

Riscul de supradozaj în cazul paracetamolului este mare

Paracetamolul este întâlnit în foarte multe produse farmaceutice comercializate în România. Produse cu nume diferite pot să conțină paracetamol: medicamente pentru durere, medicamente pentru febră, produse pentru răceală și gripă, pentru migrenă, dureri menstruale sau artralgii.

Riscul de supradozaj este mare, deoarece aceste produse se eliberează fără prescripție medicală și automedicația este frecventă. Studiile observaționale arată că în afecțiunile acute tendința este de a folosi cel puțin două produse pentru ameliorarea mai rapidă a cauzelor și de aici pericolul utilizării medicamentelor cu aceeași substanță activă sau cu același mecanism de acțiune. Înainte de administrarea unui medicament se recomandă citirea cu atenție a prospectului și solicitarea sfatului profesioniștilor în sănătate (medici sau farmaciști).

Doza maximă de paracetamol pe zi pentru un adult este de 4000 mg, depășirea acesteia având consecințe grave, în special afectare severă a ficatului.

Avantaje la persoanele cu ulcer sau afecțiuni cardiovasculare

Pentru reducerea durerii și a febrei la persoanele cu afecțiuni gastrointestinale, ulcer gastro-duodenal sau gastrită în istoric, este recomandat paracetamolul ca analgezic și antipiretic, deoarece antiinflamatoarele nesteroidiene neselective (ibuprofen, diclofenac) pot genera tulburări gastrointestinale, pot activa ulcerul sau gastrita și cresc riscul de sângerare digestivă. Acest risc nu este prezent la antiinflamatoarele selective de generație mai nouă (celecoxib, etoricoxib) dar acestea sunt rezervate pentru durerile reumatice și se eliberează doar cu prescripție medicală.

Paracetamolul trebuie luat în considerare ca analgezic antipiretic și la persoanele cu afecțiuni cardiovasculare care au  dureri cronice cum sunt bolile reumatismale  degenerative sau migrena, pentru evitarea utilizării îndelungate a antiinflamatoarelor nesteroidiene deoarece acestea (atât cele selective cât și cele neselective) influențează coagularea și cresc riscul de evenimente acute trombotice când sunt utilizate în doze mari sau pe perioade lungi de timp.

Recomandări pentru utilizarea în siguranță a paracetamolului

  • Nu depășiți doza zilnică recomandată de 4g pe zi (maxim 8 tablete a câte 500 mg pe zi).
  • Nu asociați mai multe produse care conțin paracetamol.
  • Apelați la cea mai mică doză care vă calmează durerea sau vă scade febra.
  • Evitați utilizarea îndelungată, întrerupeți administrarea după dispariția simptomelor.
  • Nu administrați paracetamol mai mult de 5 zile consecutive fără avizul medicului.
  • Nu utilizați mai mult de 325 mg paracetamol în combinații pentru o doză de administrare.
  • Respectați un interval de minim 4 ore între dozele administrate.
  • Discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a utiliza paracetamol dacă aveți boli cronice hepatice sau sunteți în tratament cu medicamente potențial hepatotoxice sau medicamente inductoare enzimatice (hipnotice, antiepileptice).
  • Nu consumați alcool în timpul tratamentului cu paracetamol, alcoolul crește toxicitatea hepatică a paracetamolului.
  • Dacă sunteți însărcinată, discutați cu medicul ginecolog și apelați la medicamente numai la indicația acestuia și doar atunci când este cu adevărat necesar.

Știm că îți plac noutățile medicale de aceea ne bucurăm să-ți oferim articole care să-ți completeze cunoștințele.

Scrie-ne un comentariu despre cât de utile au fost informațiile despre utilizarea în siguranță a paracetamolului din acest articol.

Biseptol apa de gura, 480ml, Dacia Plant
Biseptol apa de gura, 480ml, Dacia Plant
Preț întreg 1559 lei
Preț cu card Alphega 0000
Economisești 0000
Dr. Mariana Olingheru
Dr. Mariana Olingheru
Medic specialist Medicină de Familie, Specialist în Fitoterapie și Apiterapie

Comunități