Pubertatea este perioada în care are loc creşterea rapidă a sistemului muscoloscheletal, şi dezvoltarea funcţiilor reproductive (în intervalul de vârstă 8 - 13 ani la fete, şi 9 - 14 ani la băieţi). Observaţiile recente de pe teren şi cercetările realizate de medici au relevat un debut precoce al pubertăţii, cu efecte fizice, mintale şi emoţionale pe termen lung. Semnalele de alarmă transmise de corp, riscurile asociate, dar şi câteva metode de prevenire sunt necesare şi utile pentru părinţi, cadre didactice şi alţi adulţi.
Semne ale pubertăţii
Pubertatea începe, la fete, odată cu dezvoltarea sânilor, apariţia părului pubian și axilar, apariţia mirosului corporal adult, salt în creştere, acnee. Prima menstruaţie (menarha) poate apărea mai târziu în timpul pubertăţii. Aşadar, nu constituie un semnal de debut.
La băieţi, pubertatea începe odată cu creşterea în volum a testiculelor – o manifestare uşor de ignorat de copii şi părinţi – dar şi a penisului şi scrotului (acestea au loc după aproximativ un an). Băieţii experimentează apariţia părului facial, axilar şi pubian, schimbarea vocii şi a mirosului corporal.
Pubertatea precoce – cauze şi riscuri
Cauza principală a pubertăţii precoce este o tulburare hormonală ce poate fi centrală –dependentă de gonadotropine (hormoni ce controlează procesele de ovulație și menstruație), sau periferică – determinată de producerea de estrogen şi testosteron în exces. Alte cauze mai pot fi tumorile sau tulburările glandelor suprarenale, ale ovarelor sau testiculelor, şi chiar traumatismele cerebrale.
Studii recente au demonstrat faptul că rata crescută a obezităţii în rândul copiilor, în special a fetelor, a dus la scăderea vârstei de debut a pubertăţii. În plus, s-a observat că un mediu familial stresant, nesigur, inconsistent și cu un nivel ridicat de violenţă conduce la o dezvoltare mai rapidă a copiilor şi la pubertate precoce. Expunerea la substanţe chimice care imită hormonii (xenoestrogeni sau disruptori endocrini), regăsite în plastic, produse cosmetice, pesticide și antibiotice, ar putea interfera cu dezvoltarea sexuală.
Pubertatea precoce este asociată cu un risc crescut de stagnare a creşterii ulterioare, de înălţime redusă a corpului la maturitate, de depresie, anxietate şi tulburări de alimentaţie. Asociată cu un mediu familial incostistent, poate duce la un debut timpuriu al vieţii sexuale, abuz de alcool şi droguri.
Măsuri de prevenire în instalarea pubertăţii precoce
- Limitaţi expunerea copiilor la xenoestrogeni;
- Nu fumaţi în casă sau în preajma copiilor;
- Asiguraţi o alimentaţie sănătoasă şi activităţi fizice distractive pentru copii;
- Creaţi un mediu familial sigur, de încredere reciprocă, iubire şi înţelegere, pentru a preveni riscurile asociate pubertăţii şi adolescenţei.