Diana Amza, psihoterapeut
Activitatea principală a copilăriei este joaca – și nu întâmplător, căci ea reprezintă cel mai eficient mod de a cunoaște, a învăța, a crește sănătos din punct de vedere emoțional și social. Un copil sănătos este un copil care se joacă, iar un copil mai puțin sănătos se va recupera tot prin joacă, chiar și atunci când intervine ghidajul specialistului. Potențialul copiilor de a depăși problemele este fantastic – îi ajută flexibilitatea, creativitatea, imaginația, spontaneitatea; cu alte cuvinte, toate ingredientele de seamă ale jocului. Structurată sau liberă, împreună cu un adult, cu alți copii de aceeași vârstă, sau chiar independentă, joaca pregătește copilul pentru rolurile viitoare de adult, îl ajută să își dezvolte motricitatea, încrederea, competențele sociale și cognitive, luarea de decizii, motivația intrinsecă și pasiunile.
Iată mai jos câteva impedimente în calea jocului, precum și argumente pentru care jocul rămâne, la vârsta copilăriei, cea mai bună investiție în copilul dumneavoastră.
„Sunt adult. Am treabă, să se joace singur.” Deseori adulții sunt acaparați de problemele cotidiene, astfel încât nu mai găsesc sensul jocului. Copiii au nevoie de părinți, bunici și îngrijitori dispuși să se joace și să lase frâiele jocului în mâinile copilului – nu degeaba jocul este o nevoie și un drept legal al acestora. De asemenea, relaționarea cu copilul prin intermediul jocului oferă adultului numeroase portițe de explorare și beneficii pe termen lung, printre care:
- Cunoașterea mai bună a copilului (perspectiva lui asupra lumii, nevoile sale);
- Conectarea emoțională (copilul se simte privit, important, iubit – din această postură, copilul va fi mai dispus să coopereze cu adultul, să asculte, să îl urmeze, să reducă opoziționismul);
- Rezolvare de probleme (abordarea problemelor în mod metaforic, fără ceartă sau frustrare).
„Copilul meu nu are timp de pierdut. El trebuie să învețe!” Pauzele scurte la școală, insuficiența activităților care implică mișcare, artă, muzică, și programarea în timpul liber a multor activități care presupun statul pe scaun, cititul și scrisul, ajung să lucreze împotriva bunei dezvoltări a copilului. În mod paradoxal, capacitățile cognitive ale copilului cresc atunci când activitățile alternează și sunt cât mai diferite, iar jocul, printre altele, oferă această variație.
„Nu mai știu să mă joc. De unde să încep?” Indiferent de vârsta copilului, acesta se va bucura de diferite tipuri de jocuri pe care le puteți desfășura împreună, fie că alegeți stilul „liber” – condus de copil – sau cel „structurat” – condus de adult. Dacă vă întrebați cum anume să abordați jocul împreună cu copilul, iată câteva direcții:
- Jocul de stimulare senzorială – acest tip de joc este o desfătare pentru simțuri și, cu adaptările de rigoare, vă puteți bucura de el la orice vârstă. Spre exemplu, pentru copiii cu vârsta între 1 și 4 ani, puteți crea acasă o „alee senzorială”, înșirând pe jos bureți, șinele de tren din lemn sau plastic, perne, piese de lego, boabe de fasole sau pietricele, un preș cu franjuri, câteva frunze verzi sau crenguțe. Aleea poate continua după resursele și creativitatea voastră. Descălțați-vă împreună cu copilul și parcurgeți pe rând aleea, încet și atent, verbalizând senzațiile, râzând și, în caz de nevoie, susținându-l de mână pe cel mic. Astfel de jocuri au efect de calmare, aducere în prezent, detensionare și energizare pozitivă. Seara, jocul de umbre pe pereți poate ajuta copilul să se împrietenească cu întunericul și să accepte mai ușor rutina de culcare. Jocurile pot fi adaptate și pentru copiii de vârste mai mari.
- Jocul informativ – acest tip de joc este direcționat de adult, cu scopul pregătirii copilului pentru anumite situații (înțărcare, vizite la medic, vaccinare, mers la grădiniță sau școală). Jocul reflectă pașii activității, astfel încât anxietatea copilului scade.
- Jocul educativ – acest tip de joc modelează comportamentele copilului prin folosirea jucăriilor, punând în scenă situațiile problematice și exersând perspectivele tuturor personajelor prin întrebări precum: „Ce crezi că simte cățelușul când e tras de coadă? Ce ar spune el acum?”
- Jocul vindecător – acest tip de joc reprezintă o supapă pentru tensiunile acumulate de copil de-a lungul zilei, sau atunci când trece prin perioade dificile. Jocul creează un context de exprimare în siguranță a furiei, a agresivității și a frustrărilor. Așa că, dacă cel mic se joacă, de exemplu, de-a luptele, permiteți-i această descărcare.
- Jocul liber, nestructurat – stimulează independența, cu condiția de a pune limite privitului la televizor și jocurilor pe tabletă. Chiar și atunci când copilul spune „m-am plictisit”, rezistați tentației de a-i oferi soluții sau de a-i programa timpul, încurajându-l să exploreze posibilitățile pe care le are la îndemână. Plictiseala – o emoție mai dificil de acceptat – este „mama creativității”, iar rolul dumneavoastră ca părinte este doar să vă asigurați că această creativitate curge într-o direcție constructivă, plăcută și sigură.
Ca părinte, oferiți-vă șansa de a interacționa cu copilul dumneavoastră prin intermediul jocului! Veți vedea rezultate în calitatea dezvoltării copilului, precum și a relației pe care o aveți cu acesta!
