Există o vorbă care spune că pregătim copiii nu pentru vremurile în care trăim acum, ci pentru cele în care vor trăi ei ca adulți. Dincolo de ce și cât cunoaște copilul, este important mai ales ce anume face el cu propriile emoții, eșecuri, realizări, dorințe, nevoi și relații sociale. Primul pas de adaptare la societate este capacitatea de urmare a unor reguli fără de care nu ar exista înțelegere, cooperare și, în ultimă instanță, chiar supraviețuire. Iată de ce este important să oferiți copiilor, într-un mod binefăcător pe termen lung, reguli pentru a cultiva flexibilitatea psihologică.
Reguli și reguli
Nu pune mâna acolo! Spală-te pe dinți, acum! Dacă nu încetezi să stropești cu apă, nu te mai las să te uiți la desene după masă! Copiii buni nu se smiorcăie! Trebuie să îți ceri scuze că m-ai lovit!
Aceste reguli au câteva lucruri în comun: vin din partea unei autorități, implică supunerea, pedepsele, lipsa explicațiilor sau justificărilor, iar copilul poate să asculte pentru a evita pedepsea sau pentru a păstra relația cu adultul. Atunci când sunt încălcate, predomină sentimentele de rușine sau vinovăție deși, uneori, nici nu pot fi verbalizate consecințele nerespectării lor. Am putea să le numim „reguli care cer supunerea celuilalt”.
Aceste reguli sunt utile uneori, sunt rapide și economice, pretându-se la situațiile de protejare a vieții (nu pune mâna în foc, traversează la culoarea verde a semaforului, etc). Cu toate acestea, folosirea lor în alte contexte de viață formează copii conformiști, rigizi, insensibili la schimbările de context, capabili să aplice regulile chiar dacă le sunt dăunătoare, doar pentru că „așa trebuie”. Cu alte cuvinte, copiii vor crește obedienți dar nefericiți.
Cum arată regulile care stimulează flexibilitatea psihologică, asumarea, gândirea critică și conectarea la sine și la lume?
Atunci când îmi spui ce te supără, îmi e mai ușor să te ajut sau să rezolvăm problema. Când te speli pe dinți după fiecare masă, ei rămân sănătoși. Privește cât de curați sunt și ce frumos miroși! Când lovești și trântești, îmi e foarte greu să înțeleg ce vrei să îmi spui, chiar dacă îmi doresc asta. Când te culci târziu, ce ai observat că se întâmplă cu tine a doua zi?
Aceste reguli sunt experiențiale și urmează un traseu firesc: menționează situația, contextul producerii (după fiecare masă, atunci când simți / faci ceva), comportamentul și consecințele naturale ale respectării sau nerespectării regulii (observabile de către copil, cunoscute prin experiența lui directă). Un copil care vede el însuși cât de albi și frumoși sunt dinții lui, după ce se spală, va fi mult mai motivat să se spele pe dinți decât cel care ascultă de frică.
Practicarea regulilor bazate pe consecințe naturale și experiența directă a copilului solicită mai mult părintele în termeni de conversație, energie și timp investit. Ele sunt mai mult decât a oferi explicații copilului despre ce este bine sau rău. Deseori, părinții spun: „Îi explic copilului, îi spun frumos, dar nu mă ascultă. Pare că ascultă doar de frică, doar dacă ridic vocea, doar dacă îl ameninț cu ceva.”. Este ușor să se intre într-un cerc vicios în care copilul devine insensibil la stimulare (nu mai ascultă când părintele vorbește calm), și așteaptă ca părintele să ajungă la „punctul maxim” de enervare pentru a-l auzi.
Regulile bazate pe consecințe naturale și observarea permanentă a efectelor acțiunilor sunt, din această perspectivă, mult mai eficiente.
Părintele nu comandă, ci discută și ghidează atenția copilului către observarea senzațiilor și efectelor acțiunilor sale. Consecințele naturale sunt logice pentru copil și nu aleatorii, așa cum sunt pedepsele.
Beneficiile pe termen lung sunt pe măsura efortului depus: copilul va crește flexibil, conectat la sine și trecând prin filtrul propriei gândiri informațiile pe care le primește. Va fi atent la contextele în care se află, percepând schimbările din mediu, capabil să renunțe sau să adapteze regulile atunci când acestea îi fac mai mult rău decât bine.
Dincolo de regulile bazate pe experiență și consecințe naturale, este recomandabil ca părinții să urmeze câteva principii de bază în educația copiilor:
1. Evitați asocierea emoției cu comportamentul problematic, ca factor cauzal (Ai lovit-o pe bunica pentru că erai supărat). Nu este de dorit ca emoțiile să fie considerate cauze ale comportamentelor, deoarece acest mod de exprima lucrurile poate transmite ideea că este normal să lovești atunci când ești furios, să renunți când te simți trist, sau să eviți activitățile de care îți este teamă.
2. Normalizați trăirile (Te înțeleg că te simți supărat că nu te poți juca acum, și eu m-aș simți la fel în locul tău). Încurajați copilul să experimenteze gândurile și emoțiile ca făcând parte din viață – și ele apar în anumite condiții, e firesc să le avem și nu au un rol pentru a determina acțiunea.
3. Ghidați copilul înspre concentrarea asupra lucrurilor importante pentru el (valorile sale, lucrurile și activitățile importante pentru el). Acestea reprezintă factorul cauzal pentru comportamente, acestea vor sta la baza alegerilor sale: valorile sale, lucrurile care contează și pentru care merită să facă eforturi.
