Familiile ai căror copii ajung la psihoterapie au nevoie să parcurgă un proces terapeutic propriu, deoarece astfel ei pot susține evoluția copilului și pot orienta comportamentele într-o direcție sănătoasă pentru întregul sistem familial, procesând în același timp propriile dificultăți.
Cele mai comune probleme pentru care părinții solicită psihoterapie pentru copiii lor sunt enurezisul, opoziționismul, iritabilitatea, dificultățile de concentrare a atenției și afectarea performanțelor școlare, izolarea, timiditatea, agresivitatea, anxietatea și fobiile, depresia, dificultățile de adaptare la grădiniță sau la școală, regresia sau somatizarea. Deși poate părea că toată munca îi revine copilului în ședințele individuale cu terapeutul său, adevărul este că multe probleme apar ca reacție la ceea ce copilul experimentează.
Simptomul copilului – alarmă pentru sănătatea familiei
De cele mai multe ori, „copilul-problemă” este cel care atrage asupra sa atenția și energia membrilor familiei, apărând o polarizare a rolurilor: „tu nu ești în regulă, noi suntem bine”/ „comportamentul tău se abate de la norma noastră”. Această polarizare pune întreaga presiune pe copil, deresponsabilizând în același timp pe ceilalți membri ai familiei.
Simptomele copilului reprezintă doar problemele de suprafață care pot trezi o serie de reacții în părinți, în funcție de intensitatea lor, de la îngrijorare și preocupare, la panică și vinovăție. Dincolo de acestea se află, însă, dinamica propriei familii, rolurile, alianțele, așteptările, dorințele și fricile nerostite ale tuturor celor care împart și mențin legăturile iubirii.
Uneori, un pic de psihoeducație oferită părinților poate schimba modul în care aceștia reacționează la simptomele și comportamentele neadecvate ale copilului, prevenind întărirea sau recompensarea lor involuntară. Alteori, suportul emoțional poate reconecta părinții la propria sursă de energie, pentru a răspunde copilului dintr-un spațiu al blândeții și conectării, nu al ignorării, pedepsei și amenințării.
Simptomul copilului – un factor care unește familia
Atunci când vorbim despre problemele pe care le întâmpină un copil, este nevoie să privim imaginea de ansamblu și să identificăm funcția acestor simptome în mediul familial. Spre exemplu, copilul-liant și-a asumat inconștient rolul de a-și menține părinții în relație, iar boala lui este mijlocul prin care scopul acesta este atins. Atunci când terapeutul intervine la sursa problemei – nesiguranța asupra relației stabile a părinților, lucrând cu aceștia pentru clarificare și stabilirea unei conduite sănătoase față de copil, simptomele cedează. Ele nu mai sunt necesare, funcția lor a fost preluată de comunicarea sănătoasă și de asumarea conștientă a problemelor de către adulți.
Tipuri de intervenții psihoterapeutice pentru părinți
Pentru a susține recuperarea sănătății psiho-emoționale a copilului, părinții pot accesa servicii precum:
Psihoterapia individuală – oferă părintelui un cadru confidențial în care poate adresa problemele personale (precum depresie, anxietate, atacuri de panică, probleme de comunicare, dependențe șamd) care, netratate, afectează întreaga familie. Mai mult, propriile traume sau probleme din copilărie influențeză comportamentul prezent, astfel încât vindecarea personală se va răsfrânge asupra relațiilor, mai ales cu cei apropiați.
Psihoterapia de cuplu – oferă partenerilor spațiul în care se pot cunoaște mai bine și explora relația dintre ei, îmbunătățind modul de comunicare și delimitând viața de cuplu de rolurile parentale.
Psihoterapia de familie – include atât părinții, cât și copiii, oferind fiecăruia posibilitatea să își identifice și exprime gândurile, emoțiile, nevoile într-un mod sănătos, dar și să învețe împreună cum să se asculte, să se respecte, să negocieze și să abordeze problemele.
Psihoeducația – oferă părinților informațiile necesare despre problemele de sănătate mintală și strategii de a gestiona emoțiile și gândurile, astfel încât aceștia să poată identifica la copil, din timp, semnele dezechilibrului sau suferinței și să poată interveni imediat.
Educația parentală – prezintă metode de creștere, îngrijire și educare a unui copil, de la aspectele de îngrijire fizică până la cele psiho-emoționale. Cu ajutorul acesteia, părinții pot învăța metode de a stabili reguli adecvate, de a se adapta nevoilor și abilităților copilului în creștere, de a aborda comportamentele problematice într-un mod care întărește relația părinte-copil.
Suportul emoţional – oferă cadrul în care părintele primește compasiunea necesare echilibrării sale emoționale și recuperării vitalității. De multe ori, părinții copleșiți emoțional de probleme și indisponibili pentru a relaționa cu cei mici într-un mod satisfăcător au nevoie în primul rând să fie chiar ei sprijiniți și înțeleși.
Lucrând asupra sa, părintele își va modifica în mod natural comportamentele, iar acest lucru se va oglindi în relațiile sale. Aceasta este principiul de bază de funcționare al oricărui sistem și motivul pentru care schimbarea în bine a unui membru al familiei înseamnă schimbarea tuturor membrilor săi!
