Copilul meu se teme!

În intervalul vârstei de 4 - 6 ani, copiii cunosc o perioadă de dezvoltare accentuată, deseori părinții putând să observe instalarea unor temeri pe care cei mici nu le aveau înainte sau care par, din exterior, inexplicabile și iraționale. În fapt, a trece printr-o perioadă de temeri variate este normal și face parte din procesul de dezvoltare psihologică. În această perioadă de vârstă, există anumite caracteristici care favorizează fricile copiilor, precum:

Lărgirea cercurilor sociale și expunerea la noi stimuli. Aceste aspecte sunt favorizate de participarea la activitățile de la grădiniță sau chiar începerea școlii, surse de stimuli noi, încă necunoscuți, precum și separarea de familie pe parcursul programului.

Dezvoltarea abilităților cognitive, inclusiv a imaginației. Copiii mici nu deosebesc încă realul de imaginar, mintea lor fiind ușor impresionabilă de imaginile din desene animate sau filme, dar și realizând asocieri spontane între elemente disparate. Spre exemplu, ploaia puternică în timp ce copilul surprinde o imagine care îl tulbură poate să îl sperie și să îi producă mai întâi teamă de ploaie, apoi teamă de apă în general. Copilul se poate teme de scurgerea de la cadă, de toaletă, de întunericul care ascunde „monștri” sau „fantome”.

Animismul, tendința de a considera că obiectele, fenomenele, animalele și plantele au însușiri umane și intenții proprii. Astfel, aparatul de aer condiționat pus în funcțiune poate să îi pară viu și amenințător, la fel și mașina de spălat rufe, aspiratorul, o jucărie, o mătură, chiar și animalul de companie. 

Sensibilitatea senzorială. Copiii mici pot manifesta frică de zgomote puternice sau de cele ale căror sursă nu o pot localiza imediat. De exemplu, vuietul unei motociclete sau al unui aparat de suflat frunzele poate fi pătrunzător și amenințător, cu atât mai mult cu cât copilul nu știe de ce apare acest zgomot din senin și nici nu îl are în sfera vizuală. 

Preluarea emoțiilor și atitudinilor de la adulți. Reperul de orientare al copilului este adultul, iar atunci când acesta manifestă respingere sau teamă față de un obiect sau activitate, copilul le va prelua și le va oglindi. Putem vedea astfel trasmițându-se, de exemplu, teama de stomatolog, teama de mașini, teama de insecte sau de injecții, și nu numai. 

În mod obișnuit, temerile sunt depășite de la sine, pe măsură ce cresc capacitățile cognitive de suprindere a cauzalității și efectelor, și este depășită gândirea magică. Iată mai jos câteva lucruri pe care le puteți face atunci când descoperiți temeri iraționale la copii:

1. Rămâneți calmi și răbdători – atitudinea dumneavoastră le va transmite copiilor că, deși lor le este teamă, nu este ceva copleșitor, ci gestionabil.
2. Ajutați copiii să pună în cuvinte temerile lor prin întrebări(„Ce te-a speriat?”; „Ai văzut câinele?”; „Ce credeai că va face?”) și refomulări („Aha, deci ai auzit vuietul și nu știai ce poate să facă…”).
3. Susțineți liniștirea copilului. Amintiți-i că sunteți acolo pentru el, să îl apărați și să fie în siguranță.
4. Susțineți explorarea graduală a surselor de teamă, cu deschidere, umor și curiozitate. Oferiți copiilor sentimentul de control asupra experiențelor. De exemplu, permiteți unui copil care se teme de aparatul de aer condiționat să folosească telecomanda pentru a-l opri sau porni. Arătați copilului cum interacționați dumneavoastră cu sursa lui de teamă („Uite, mami atinge aspiratorul și e în siguranță!”). Promovați contactul cu realitatea („Un mostru sub pat? Hai să ne uităm!”).
5. Folosiți animismul natural al copilului în direcția vindecării de temeri. Dacă există o jucărie preferată, sau care inspiră protecție, conferiți-i statutul de apărător („Am așezat Ursulețul Panda la fereastră – acum el stă și veghează.”). 

Când e momentul să contactați un medic?

În cazurile în care observați că fricile durează mult și împiedică buna desfășurare a activităților zilnice (mersul la grădiniță, separarea de părinte, somnul, îmbăierea, etc.), emoțiile sunt intense (panică, plâns necontrolat, tantrum) ori transpuse în plan somatic (dureri de cap, de burtă, palpitații, tremurat, greață, amețeli), apelați la sprijinul unui medic. Acestea reprezintă modalitățile indirecte prin care copilul vă comunică faptul că depășirea temerilor este mai provocatoare și are nevoie de ajutor.

Odată cu înaintarea în vârstă, veți putea observa că temerile copilăriei se sting, iar altele își fac loc. În pre-adolescență și adolescență, vor ieși la suprafață temeri legate de corp sau de nevoia de a fi acceptat de grup. Experimentarea lor e firească și depășirea lor contribuie la evoluția personală a fiecăruia dintre noi. 

Diana Amza, psihoterapeut