Lifestyle și sănătatea femeii Lifestyle și sănătatea femeii

Tulburări comportamentale la vârsta a treia – ursuz, neîncrezător, agresiv

08 Jun. 2016
Tulburări comportamentale la vârsta a treia – ursuz, neîncrezător, agresiv

Demența - o temă primordială a politicilor de sănătate

Tulburările comportamentale care apar pe fondul unei demențe reprezintă o reală problemă de sănătate publică și sunt adesea subevaluate.

În prezent, conform datelor publicate în 2013 în Dementia în Europe Yearbook ,  în Europa în anul 2012 prevalența (numărul total de cazuri- vechi și noi- în populația generală) pentru boala Alzheimer era de 1,55%. Cele mai multe cazuri înregistrate sunt în Italia (2,09% din populație), urmată de Germania (1,92% din populație) și Franța (1,85% din populație). România are o rată mai mică decât media europeană, respectiv 1,29% din populația țării noastre este afectată de această boală, numărul de cazuri înregistrate în 2012 fiind de  270 304. Cea mai mică prevalență a bolii se înregistrează în Cipru și Slovacia, ambele cu un procent de 1,07% în populația generală.

Raportarea pe sexe a acestei afecțiuni a evidențiat că în Europa, în toate statele, numărul femeilor afectate de demența Alzheimer este mai mare de cel puțin 2 ori comparativ cu numărul bărbaților afectați.

Din punct de vedere al manifestărilor bolii, aproximativ jumătate din persoanele afectate se confruntă cu tulburări comportamentale verbale și prin acțiuni, oscilații spontane de dispoziție, neîncredere față de membrii familiei, stări nocturne de agitație. 

Dat fiind faptul că numărul persoanelor în vârstă este în continuă creștere, se estimează că numărul cazurilor de demență în Europa și la nivel mondial - este în continuă creștere. Aceasta înseamnă că numărul celor apropiați pacienților care suferă de demență va fi din ce în ce mai mare, ceea ce înseamnă că demența senilă va deveni în viitor tema primordială a politicilor de sănătate și societate.

Demența – o povară pentru toți

Caracteristicile comportamentale se bucură în continuare de o atenție insuficientă. Deseori, comportamentul ursuz al persoanelor în vârstă este considerat normal. Faptul că în spatele unor tulburări de comportament, precum agresivitatea, agitația, neîncrederea și urletele, se ascunde tabloul clinic al demenței, reprezintă o certitudine insuficient răspândită. În Anglia și SUA, aceste caracteristici sunt catalogate deja ca simptome, iar pacienții sunt tratați corespunzător. Se speră că aceste practici să câștige în popularitate și în rândul altor țări.

Pierderea progresivă a capacității cognitive și intelectuale reprezintă numai un aspect al demenței. Cel mai des cunoscută sub numele de Boala Alzheimer, demența este în sine o povară pentru întreaga familie, care nu are încotro decât să participe la degradarea intelectuală a celui apropiat, devenind tot mai dependent de ajutorul celor din jur.

Tulburările comportamentale pot distruge familii

În cazul demenței, efectele grave se resimt și asupra membrilor familiei. Atunci când persoana iubită devine dintr-odată agresivă și dușmănoasă față de cele mai apropiate rude, îngrijirea devine și mai dificilă datorită poverii emoționale.

Deseori, tocmai aceste tulburări de comportament sunt motivul internării celor afectați în cămine de îngrijire, iar odată cu desprinderea pacientului din mediul familiar, neîncrederea, agresivitatea și starea de neajutorare cresc.

Iată câteva dintre cele mai frecvente tulburări comportamentale:

Agitație/ neliniște: Fenomenul este tipic pentru pacienții care suferă de demență, clasificându-se printre primele simptome care indică modificări la nivel cerebral. Cei afectați sunt conduși de o stare de agitație permanentă, vor să aibă mereu ceva de făcut, fără a știi concret ce anume. Se agită, uită ce doreau să rezolve și încep altă activitate.

Dereglarea ritmului de somn/ stare veghe: Mulți dintre pacienții diagnosticați cu demență suferă de dereglarea ritmului de somn, devenind foarte activi în timpul nopții. Datorită grijilor și a fricii, apropiații nu mai reușesc nici ei să doarmă, iar spre deosebire de pacienții care recuperează somnul pierdut în timpul zilei, aparținătorii resimt dezavantajele lipsei de somn.

Agresivitate și furie: Persoanele demente au deseori ieșiri agresive, inexplicabile pentru cei din jur. Agresivitatea nu este doar verbală ci și fizică. Aceste reacții sunt deseori cauzate de frică, furie.

Neîncredere și dușmănie: Pacienții care suferă de demență încep să dezvolte sentimente de neîncredere față de prieteni, cunoscuți, rude, având un comportament dușmănos față de acestea. Deseori sunt suspectate de furt și cele mai apropiate persoane.

Stări depresive: Stările depresive cauzate de degradarea cerebrală sunt foarte frecvente. Mulți dintre cei afectați simt că ,,ceva este în neregulă” cu  ei. Nu mai reușesc să se descurce în situații altădată familiare, și recunosc că depinde de ajutorul celor din jur, fapt care îi demoralizează, fără a putea să schimbe circumstanțele.

Halucinații: Pacienții care suferă de demență se confruntă deseori cu halucinații vizuale, auditive și chiar olfactive. Îi acuză pe cei din jur de furt, se simt urmăriți, nu se recunosc în oglindă.

Atenție la semnale

Particularitățile comportamentale se fac resimțite cu 2-3 ani înainte de stabilirea diagnosticului de ,,demență”. Deseori, tulburările comportamentale sunt considerate ,,normale" pe fondul înaintării în vârstă, cu toate acestea ar trebui să fie primele semnale de alarmă cu privire la riscul dezvoltării unei demențe. Cu cât demența este diagnosticată mai devreme, cu atât poate fi administrat un tratament adecvat. Pentru aceasta este necesară participarea aparținătorilor. De îndată ce se observă anumite modificări de comportament, cel în cauză ar trebui să consulte medicul de familie, iar cu ajutorul câtorva teste simple este posibilă diagnosticarea corectă.

Chiar dacă cel în cauză se va opune, deoarece nu va percepe simptomele afecțiunii, se recomandă să insistați cu privire la un consult medical. Vizita medicală este în interesul dvs., chiar dacă în prezent demența nu poate fi tratată, simptome precum agresivitatea, neîncrederea, ritm dereglat somn-stare de veghe etc. pot fi reduse în intensitate. Terapia oferă pacientului posibilitatea de a influența planificarea propriei vieți atâta timp cât mai deține capacitatea necesară. 

Biseptol apa de gura, 480ml, Dacia Plant
Biseptol apa de gura, 480ml, Dacia Plant
Preț întreg 1559 lei
Preț cu card Alphega 0000
Economisești 0000

Comunități