Un studiu efectuat pe termen lung in China a demonstrat influenta pozitiva a oualor asupra afectiunilor sistemului circulator
Potrivit unui studiu publicat recent, se pare ca oul zilnic consumat la micul dejun este mult mai sanatos decat se considera pana acum. "Consumul moderat de oua" monitorizat in cazul a unei jumatati de milion din populatia Chinei, a contribuit la scaderea frecventei bolilor de inima, potrivit studiului publicat in urma cu cateva zile in revista "Heart". Studiu a fost condus de o echipa de cercetatori britanici si chinezi.
Pana nu demult, ouale erau considerate a fi o sursa de colesterol pentru organismul uman. Insa ouale contin si cantitati importante de proteine si vitamine.
Pentru acest studiu au fost monitorizate persoane adulte sanatoase, timp de aproximativ 9 ani. Astfel, oamenii de stiinta au descoperit ca exista o legatura intre consumul zilnic al unui ou si riscul scazut de boli cardio-vasculare. Potrivit datelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), anual isi pierd viata 17,7 milioane de persoane de pe urma afectiunilor cardio-vasculare.
Pe de alta parte, cercetatorii care nu au participat la studiu, au formulat critici impotriva lui, caracterizandu-l ca fiind simplist, deoarece sanatatea inimii este influentata si de alti factori cum ar fi activitatea fizica.