Mai întâi cariera, apoi copilul: numărul femeilor care amână sarcinile pentru după 30 de ani este în continuă creștere. Odată cu această amânare, cresc și riscurile de sănătate pentru mamă și copil? Unii afirmă că în prezent, femeile care se hotărăsc să nască la peste 35 de ani, nu au de ce să se teamă în legătură cu sănătatea fătului. Însă există și opinii potrivit cărora, riscul de a avea un copil cu invalidități crește odată cu înaintarea în vârstă a mamei. Ambele păreri sunt fondate. Riscurile unei sarcini târzii pot fi evitate atunci când mama urmează măsurile de protecție și când monitorizează chiar și acasă presiunea arterială și glicemia din sânge.
Rata malformaților este mai mare
Iată de ce: odată cu creșterea vârstei femeilor, tulburările cromozomiale cresc în frecvență. Ceea ce înseamnă că fătul primește fie prea multă sau prea puțină informație genetică. Printre cele mai cunoscute tulburări se numără sindromul Down (Trisomie 21), unde copilul se naște cu trei în loc de doi cromozomi 21.
Astfel, femeile gravide de peste 37 de ani înregistrează un risc de 6 ori mai mare de a naște un copil cu sindrom Down, față de o gravidă de 25 de ani. De aceea, medicii sunt obligați să informeze pacientele de peste 35 de ani sau cuplurile a căror vârstă însumată atinge 70 de ani, să efectueze diagnosticarea pre-natală.
Metode precum biopsia de vilozități coriale sau amniocenteză sunt în prezent singurele modalități de diagnosticare precisă, prenatală a afecțiunilor cum ar fi hemofilia, sindromul Down, sau spina bifida. Acestea nu sunt lipsite de riscuri. Embrionul poate suferi infecții, iar riscul de a provoca un avort spontan ca urmare a acestor controale este de 0,5%. Biopsia de vilozități coriale nu reprezintă o obligație. În cazul în care femeia gravidă refuza o întrerupere de sarcină, în ciuda unei malformații, se renunță și la examenul cromozomial.
Diabetul în timpul sarcinii
Femeile care rămân însărcinate după vârsta de 30 de ani se confruntă cu un risc sporit de diabet instalat în timpul sarcinii și care se remarcă în jurul săptămânii 40 de gestație, fără indicii. Viitoarea mamă se simte bine, nu prezintă nici un disconfort.
În multe cazuri avem de-a face cu o creștere a valorilor glicemiei – experții vorbesc de o hiperglicemie postprandială – în rest, simptomele specifice lipsesc: stare de sete, diureză puternică și pierderea în greutate nu apar. Cu toate acestea, copilul este în pericol. Pe lângă numărul ridicat al avorturilor, mamele care suferă de diabet nasc mult mai des copii cu malformații (2-3 procente). Femeile de peste 30 de ani, supraponderale, care au suferit deja avorturi sau care au născut copii morți sunt afectate mai des.
Problema: examenele obișnuite din urină acoperă 2% din cele 6% de femei care într-adevăr suferă de diabet gestațional. Și pentru că eliminarea zahărului se produce prin rinichi, testul poate indica în mod eronat valori pozitive. Zahărul din urină se poate afla în limitele normale, deși viitoarea mamă suferă de diabet gestațional.
Problema diabetului gestațional
Testul oral al toleranței la glucoză promite o rată mai mare a preciziei și se recomandă între a 24-a și a 28-a săptămână de sarcină. Deși în prezent nu este suportat de casa de sănătate, acest
test trebuie efectuat pentru toate femeile gravide, chiar dacă trebuie să suporte personal costurile, deoarece reprezintă o investiție în viitor.
Iată în ce constă: femeia gravidă bea o anumită cantitate de soluție de glucoză. Apoi se măsoară glicemia din sânge. Limitele sunt: înainte de ingerarea soluției: < 90 mg/dl, după ingerarea soluției 1 h: < 165 mg/dl, după 2 h: < 145 mg/dl, după 3 h: < 125 mg/dl. Dacă două dintre valorile glicemiei sunt mai mari după ingerarea soluției, are loc diagnosticarea diabetului gestațional. Dacă nivelul glicemiei este mare chiar și înainte de ingerarea soluției, femeii gravide i se va administra insulină până la naștere.
Femeilor gravide nu li se recomandă medicamentele la care au acces persoanele diabetice neînsărcinate. Acestea ar dăuna fătului. Glicemia trebuie bine gestionată și controlată cu strictețe. De ce? În sarcină, o glicemie cu valori mari ar afecta bebelușul, care ar câștiga mult în greutate și dimensiuni, fără însă ca organele să țină pasul cu stadiul evoluției.
Atenție! Femeile care au suferit de diabet gestațional se pot aștepta ca afecțiunea să se mențină și după naștere sau să reapară ani mai tărziu. Pentru a detecta la timp afecțiunea, se recomandă realizarea testului de sânge la 1-2 ani pentru măsurarea glicemiei.
Măsurarea regulată a tensiunii
O altă afecțiune care necesită o atitudine pozitivă din partea viitoarei mame este pre-eclampsia, cunoscută și ca toxemia gravidică. Între 5-7 procente dintre gravide suferă de hipertensiune arterială, în special atunci când sunt supraponderale și ceva mai în vârstă. Dacă la toate acestea se adaugă edemele și o creștere a proteinelor eliminate prin urină, la 20 de săptămâni de sarcină, tabloul clinic al pre-eclempsiei este complet.
În limbajul de specialitate, aceste simptoame sunt cunoscute și ca gestoză EPH. E, P și H sunt majusculele simptomelor din limba engleză: E (edem, acumulări de apa), P pentru proteinurie și H pentru hipertensiune. Cu timpul, afecțiunile circulatorii asociate pot provoca daune la nivelul țesuturilor organelor.
Cauza în sine nu a fost stabilită. Se pare că factorul declanșator ar fi dezechilibrul metabolic dintre sistemul imunitar al mamei și proteinele străine ale fătului. Urmare: Anumite părți ale placentei nu sunt irigate cu sânge, iar copilul este insuficient alimentat. Între 20 și 30 de procente din numărul tuturor avorturilor se datorează tensiunii arteriale mari a mamei. Însă și viitoarele mame sunt în pericol: rinichii rețin sodiul și apaă și sporesc acumulările de apă din corp. De îndată ce funcția hepatică este afectată, durerile se resimt în abdomenul superior, și se instalează o stare de rău și vărsături. Sunt posibile și amețeli, dureri de cap și probleme de vedere. Viitoarele mame pot suferi de convulsii ale creierului (eclampsii), iar plămânii și inima pot intra în colaps. Hemoragiile craniene, insuficiențele renale și hepatice sunt cunoscute sub numele de sindromul HELLP.
O tensiune arterială de 140/90 mmHg indică o pre-eclampsie ușoară, iar tensiunea de peste 160/110 mmHg indică deja o evoluție severă. De aceea, se recomandă luarea tensiunii de mai multe ori pe zi. Doar așa puteți reacționa în cazul apariției complicațiilor.
Stări de rău: neplăcute însă nu inevitabile
Perioada de sarcină nu este întotdeauna simplă și este uneori însoțită de disconfort fizic. Mai mult de jumătate din femeile însărcinate se plâng de stările de rău resimțite în primele luni de sarcină. Vestea bună este că acestea dispar după primele 14 săptămâni de sarcină.
Starea de rău asociată deseori cu vărsăturile, este un indiciu pentru o sarcină cu evoluție normală. Explicația sigură pentru aceste stări de rău nu a fost încă stabilită. Se pare că are legătură cu HCG (gonadotrofină corionică umană) care se formează în învelișul exterior al sacului amniotic și care stimulează secreția de progesteron.
Odată cu al doilea trimestru de sarcină, placenta preia sarcinile HCG, iar acesta din urma începe să scadă. Cel mai probabil, acesta este motivul pentru care stările de rău dispar după un timp. De ce nu suferă toate gravidele de aceste stări de rău, rămâne în continuare o întrebare fără răspuns.
Recomandare: Pentru că stările de rău din timpul sarcinii sunt de cele mai multe ori matinale, încercați să mâncați o gustare chiar înainte de a vă da jos din pat. Cel mai bine, pregătiți-o încă de seară pe noptieră, fie că sunt biscuiți sau un măr. De-a lungul zilei, încercați să vă împărțiți mesele în porții mai mici și mai dese. În cazul vărsăturilor frecvente, nu uitați să vă hidratați din plin. Apelați la antiemetice, doar atunci când stările de rău sunt greu de suportat. Consultați medicul înainte de administrare.
