Lifestyle și sănătatea femeii Lifestyle și sănătatea femeii

Psihoterapia în tratamentul depresiei

24 Apr. 2018
Psihoterapia în tratamentul depresiei

În general, persoanele care suferă de depresie își ascund această suferință față de familie și prieteni. Motivul?! Se tem de reacția celor din jur, se tem că vor fi marginalizați, expuși, criticați sau chiar acuzați că își exagerează boala pentru a atrage atenția asupra lor. Până de curând, cuvântul depresie echivala cu o exagerare, dar având în vedere incidența crescută din ultimii ani, poziționarea față de această boală a suferit schimbări. Ca oricare altă boală, depresia trebuie mai întâi depistată.

Pentru o depistare corectă, se recomandă consultarea unui medic specialist. Specialistul este cel în măsură să depisteze tipul de depresie și gradul de severitate al depresiei și să recomande tratamentul adecvat.

Tratamentul depresiei cuprinde atât abordarea medicamentoasă cât și cea psihoterapeutică.

Cele două modalități terapeutice se completează reciproc.

 

Psihoterapia acționează acolo unde medicamentele nu reușesc să ajungă. În plus, la începutul tratamentului sunt foarte importante ședințele de psihoterapie, deoarece orice medicament antidepresiv are nevoie de un timp de acțiune - între 2 și 4 săptămâni pentru a-și atinge eficacitatea maximă.

Psihoterapia crește comunicarea persoanei afectate de depresie cu ceilalți oameni și îmbunătățește complianța la tratamentul farmacologic.

Majoritatea psihoterapeuților consideră că o simplă terapie de susținere este suficientă în cele mai multe dintre situații. Unele cazuri de depresie pot necesita o psihoterapie specifică.

Există mai multe tipuri de psihoterapie:

Terapiile cognitiv-comportamentale și familiale sunt terapii scurte, care își focalizează atenția asupra prezentului și situației actuale. Acest tip de terapie ajută persoana afectată să ia cele mai bune decizii și să facă față dificultăților curente.

Terapiile psihodinamice se concentrează mai ales pe trecut, pe retrăirea trecutului și înțelegerea evenimentelor negative care au declanșat depresia.

Ingerasul imunostimulent sirop, 200 ml, Dacia Plant
Ingerasul imunostimulent sirop, 200 ml, Dacia Plant
Preț întreg 1781 lei
Preț cu card Alphega 0000
Economisești 0000

Comunități