Dr. Mariana Olingheru
Medic Specialist Medicină de Familie
Specialist în Fitoterapie şi Apiterapie
Romania - fruntașă la mortalitatea printr-un cancer ușor de prevenit
Cancerul de col uterin este al doilea cel mai des întâlnit cancer la femeile cu vârsta cuprinsă între 15 şi 44 de ani din ţara noastră, după cancerul mamar.
În România, peste 4.000 de femei sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin, și 1900 de femei mor anual în urma diagnosticării cu această boală.
Cancerul de col uterin este un tip de cancer ce poate fi depistat devreme, uneori chiar poate fi împiedicat în întregime, prin efectuarea periodică a consultului ginecologic și a testului Babeș-Papanicolau.
Dacă este depistat devreme, cancerul de col uterin poate fi depășit. Acesta este unul dintre cancerele cu cea mai mare rată de succes a tratamentului.
Din păcate, una din zece femei din România nu a fost la niciun control medical în ultimii zece ani, conform unui studiu recent al Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).
Ce este cancerul de col uterin?
Cancerul de col uterin cunoscut și sub denumirea de cancer cervical debutează, ca toate cancerele, prin declanșarea unei diviziuni celulare anormale, care scapă de sub control.
Cancerul de col uterin (cancerul cervical) începe în celulele mucoasei cervixului - partea inferioară a uterului (colul uterin). Fătul crește în corpul uterului (partea superioară). Cervixul conectează corpul uterului la vagin (canalul de naștere).
Cervixul (colul uterin) are două părți diferite și este acoperit cu două tipuri diferite de celule.
Endocervixul: este partea colului cea mai apropiată de corpul uterului și este acoperită cu celule glandulare. Exocervixul (sau ectocervixul) este partea colului de lângă vagin și este acoperită cu celule scuamoase.
Zona de transformare: este zona unde se întâlnescaceste două tipuri de celule și aici începe cancerul cervical. Locația exactă a zonei de transformare se schimbă după naștere și pe măsură ce îmbătrâniți.
Cum apare cancerul de col uterin?
Majoritatea cancerelor de col uterin încep în celulele din zona de transformare.Aceste celule nu se transformă brusc în cancer. În schimb, celulele normale ale cervixului dezvoltă treptat, treptat, modificări precanceroase care se transformă în cancer. Medicii folosesc mai mulți termeni pentru a descrie aceste modificări precanceroase, incluzând neoplazia intraepitelială cervicală (CIN), leziunea intraepitelială scuamoasă (SIL) și displazia. Aceste modificări pot fi detectate prin testul Papanicolau și tratate pentru a preveni dezvoltarea cancerului. Deși cancerele de col uterin încep de la celulele cu modificări precanceroase (precancer), doar unele dintre femeile cu precancer de col uterin vor dezvolta cancer. De obicei, durează câțiva ani pentru ca precancerul de col uterin să se schimbe la cancerul de col uterin, dar se poate întâmpla și în mai puțin de un an. Pentru majoritatea femeilor, celulele precanceroase vor dispărea fără tratament. Totuși, la unele femei, precancerul se transformă în cancere reale (invazive).
Lezinile cervicale precanceroase
Indiferent de vârsta femeii și indiferent dacă are sau nu viață sexuală, cancerul de col uterin apare pe o leziune precanceroasă (leziune intraepitelială). Dacă aceste leziuni sunt depistate și tratate corect și la timp, femeia nu ajunge să facă un cancer de col uterin.
Dacă o femeie face periodic control ginecologic, depistează precoce o leziune precanceroasă și nu ajunge să facă un cancer de col uterin.
În România, din păcate, femeile se prezintă foarte târziu la medic, atunci când apar simptomele, ceea ce indică un stadiu avansat al bolii.
Nu toate leziunile precanceroase se transformă în cancer de col uterin. Dar cu certitudine, conform American Cancer Society, tratarea tuturor leziunilor precanceroase ale cervixului poate preveni aproape toate cancerele de col uterin.