Când ne gândim la Banatul Montan, printre primele lucruri care ne răsar în minte sunt stâncile semeţe, cascadele spectaculoase, pajiştile înţesate de căpiţe, dar şi morile de apă de pe Valea Rudăriei. Am aflat recent că râul nu a fost dintotdeauna năvalnic, ci cursul lui a fost modificat de oamenii locului acum sute de ani, pentru a servi măcinatului de grâne cu ajutorul morilor de apă. Zona Rudăriei, învăluită în legende, a fost readusă la viaţă cu ajutorul Complexului Muzeal Naţional Astra din Sibiu, şi a voluntarilor de la Asociaţia Acasă în Banat. Vă invităm să o exploraţi, pentru început, în paginile Revistei Alphega Farmacie, iar apoi printr-o vizită concretă.
Cum ajungeţi la Complexul Mulinologic de la Rudăria
Satul Eftimie Murgu a purtat, înainte, numele de Rudăria, de la râul omonim ce îl străbate, însă a fost redenumit după marele paşoptist Eftimie Murgu, născut aici în anul 1805. Pentru a ajunge în Eftimie Murgu, situat în apropierea Parcului Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, la poalele Munţilor Almăjului, trebuie să deviaţi la stânga din DN 57B, dacă veniţi dinspre Orşova, şi la dreapta dacă veniţi dinspre Oraviţa, urmând marcajele. Veţi intra în satul cu case îngrijite ce ascund pe partea dreaptă câteva mori din Complexul Mulinologic de la Rudăria. Restul morilor se află în aval de sat, la intrarea în Cheile Rudăriei. Accesul spre mori este posibil acum, datorită proiectului „Traseul Morilor De Apă Din Rudărie”, traseu ce poate fi parcurs pe jos în maximum trei ore, şi cu bicicleta în maximum două ore. Timpul include mici popasuri pentru fotografii și explorarea morilor.
Scurt istoric al complexului
Chiar dacă localitatea este atestată încă din secolul al XIII-lea, iar morile din secolul a XVIII-lea, se ştie că utilizarea morilor de apă a pătruns în spaţiul sud-carpatic în urmă cu aproape 2000 de ani. Aşadar, este dificilă datarea construcţiilor existente astăzi pe cursul râului Rudăria. Acestea au fost construite şi utilizate încă de la început, în devălmăşie, de mai multe familii. Sistemul este şi astăzi unul bazat pe liste, în care rândaşii îşi aşteaptă rândul pentru a măcina grâul sau porumbul, după un program bine stabilit.
Morile au fost ridicate din lemn și piatră, în stil arhitectural tradițional, pe fiecare mal al râului dar şi pe centru, acolo unde se formează o mică insulă. În prezent, mai există 22 de mori cu ciutură, însă nu toate sunt utilizate. Cel mai interesant este, însă, modul în care oamenii au reuşit să exploateze potenţialul râului, ridicând stăvilare din piatră şi buşteni de lemn pentru a crea căderi de apă ce vor învârti roata morilor, deviind cursul prin străpungeri de tuneluri în stâncă, şi construind jgheaburi lungi ce prind apa râului şi o direcţionează către axul morii.
În interiorul micilor construcţii din lemn se află coşul pentru grăunţe, piatra de moară superioară, mobilă, şi piatra inferioară, fixă. Prin acţiunea apei, paletele de metal din subsolul construcţiei sunt învârtite, iar acestea rotesc piatra superioară mobilă. Prin frecarea celor două pietre de moară, grăunţele sunt măcinate lent, rezultând o făină cu un gust aparte, utilizată şi astăzi de localnici pentru a prepara pâine şi mămăligă, dar şi pentru a o vinde turiştilor ce le trec pragul sau vizitează morile.
Numele morilor şi legendele locului
Morile de pe Valea Rudăriei poartă numele vechilor familii din sat (Bruşoanea, Micloşoanea, Popeasca, Prundulea sau Viloanea), a locului în care se află (Podul Ilochii sau La Tunel), sau a unui lucru reprezentativ pentru acea moară (Îndărătnica de la Perete, sau Îndărătnica Dintre Râuri). De ce credeţi că se numesc unele mori „îndărătnica”? Pentru că roata de moară se învârte în sensul invers acelor de ceasornic, astfel localnicii atribuindu-le puteri supranaturale de a da timpul înapoi și a readuce tinereţea celor care pătrund în universul lor magic.
Cele mai multe legende se leagă de Moara Îndărătnica Dintre Râuri, despre care localnicii spun că este locul în care o zână bună le-a redat tinereţea lui Mihai şi Auricăi, doi bătrânei între care, cu zeci de ani înainte, se înfiripase o iubire aparte ce dăinuse în timp. Mihai provenea dintr-o familie bogată, pe când Aurica era fiica unor ţărani săraci. Cei doi s-au cunoscut la moară, însă iubirea lor nu a putut fi consfinţită, mistuind inimile tinerilor, care s-au reîntâlnit la aceeaşi moară după ani şi ani. Rememorându-şi vieţile şi trăirile, au văzut cum, din râu, se ridică o lumină caldă şi blândă ce se transformă într-o zână. Aceasta le-a îndeplinit dorinţa de a redeveni tineri pentru a-şi trăi dragostea împreună. A urmat o nuntă ca-n poveşti. Se spune că, şi astăzi, zâna cea bună se înfiripă din spiritul apei şi al morii, pentru a le îndeplini dorinţele oamenilor cu suflet bun şi curat. Mai sunt şi alte legende, însă vă lăsăm să le aflaţi singuri, intrând în vorbă cu localnicii pe care i-aţi putea găsi chiar la mori.
Peisajul care vă va însoţi de-a lungul traseului este foarte variat, de la satul cu deschideri largi de-o parte și de alta a râului, și până la pereţii stâncoşi ai Cheilor Rudăriei, în care râul şi-a săpat cursul. Aerul curat, vegetaţia din belşug, florile multicolore şi ciripitul păsărilor vă vor încânta toate simţurile.
Descoperire plăcută,
Echipa i-Tour
