Lifestyle și sănătatea femeii Lifestyle și sănătatea femeii

Mirodenii pe masa de Paste

21 Apr. 2020
Mirodenii pe masa de Paste

Mirodeniile conferă gust, aromă, culoare, senzații tactile noi şi un plus de sănătate. Într-o perioadă în care masa de Paşte va fi, poate, mai austeră, este esențial să o condimentăm, pentru mai multă savoare.

Despre condimente

Condimentele sau mirodeniile sunt părți ale plantelor utilizate în formă proaspătă, uscată sau măcinată, utilizate în prepararea produselor alimentare, cu scopul de a le îmbogăți sau schimba gustul şi aroma. Condimentele provin sau sunt extrase din frunze, flori, fructe sau diferite tipuri de rădăcini ale plantelor.

Gastronomia tradițională românească a devenit mai complexă prin fuziuni culinare internaționale, provenind în special din zonele mediteraneană şi orientală. Odată cu acestea, condimente exotice sau atipice rețetelor clasice au început să fie utilizate, fără a fi cunoscute şi beneficiile lor pentru sănătate. Preparatele de Paşte pot beneficia, de asemenea, de avantajul aromelor naturale, care să faciliteze digestia şi să inducă o stare de bine.

Efecte pozitive ale condimentelor

Ierburile cu efecte miraculoase şi arome inedite de pe masa de Paşte sunt, pentru salate:

Pătrunjelul: este bogat în vitamina C, stimulează sistemul imunitar, îmbunătățeşte digestia şi susține funcția renală;

Leurda, ca şi usturoiul: sunt bogate în vitaminele A şi C, uleiuri volatile, sulfură de alil, fier, calciu, fosfor, au efect detoxifiant, antiseptic şi antiviral, susțin funcționarea aparatului respirator şi a sistemului cardiovascular;

Busuiocul: este antiseptic, antifungic şi carminativ, susține sistemul imunitar şi favorizează digestia, eliminând crampele şi balonarea abdominală.

Condimentați friptura cu:

Mentă şi rozmarin: sunt bogate în uleiuri volatile, antioxidanți, acid rozmarinic şi vitaminele C şi A3, relaxează muşchii netezi ai colonului, uşurând digestia şi eliminând senzația de balonare, au rol antihistaminic şi decongestionant natural, iar rozmarinul susține activitatea cerebrală;

Oregano: puternic antioxidant, antiviral şi antimicrobian, benefic în infecțiile căilor respiratorii, cutanate, şi în stimularea sistemului imunitar, datorită uleiurilor volatile şi substanțelor fitochimice;

Cimbru: bogat în timol, un compus antiseptic, este eficient în tratarea infecțiilor respiratorii, a tusei şi a infecțiilor bacteriene şi micotice.

Pudrele minune ce se pot regăsi în alimente sărate, dar şi dulci:

Scorțişoara, nucşoara şi turmericul: sunt antioxidante şi antiinflamatoare puternice, scăzând nivelul de colesterol, trigliceride şi zahăr din sânge, precum şi tensiunea arterială, şi susținând funcția cognitivă.

Fiți curajoşi şi utilizați mirodenii în preparatele culinare tradiționale, precum şi în infuzii după masă. Veți resimți efectul lor calmant şi energizant natural.

 

 

Ingerasul imunostimulent sirop, 200 ml, Dacia Plant
Ingerasul imunostimulent sirop, 200 ml, Dacia Plant
Preț întreg 1781 lei
Preț cu card Alphega 0000
Economisești 0000

Comunități