Perioada ulterioară sistării ciclului menstrual este însoțită de o creștere a riscului de dezvoltare a osteoporozei, a bolilor cardiovasculare, a diabetului și a cancerului mamar.
Profil de risc
Dacă analizăm incidența fracturilor osoase tipice osteoporozei, se observă o diferențiere clară în funcție de sex: femeile se confruntă cu un risc de fracturi osoase de 1-3 ori mai mare comparativ cu bărbații. Rata fracturilor crește exponențial odată cu înaintarea în vârsta. Estrogenul facilitează depunerea substanței osoase prin stimularea metabolismului osos. O dată începută menopauza, nivelul de estrogen disponibil scade, iar efectul total scade proporțional.
Riscul apariției bolilor cardiace și vasculare crește odată cu înaintarea în vârstă, atunci când nivelul de estrogen natural din sânge scade. Estrogenul protejează vasele de sânge deoarece duce la creșterea colesterolului HDL "bun" (High Density Lipoprotein) care previne arterioscleroza și infarctul. Efectul de protejare asupra vaselor de sânge a putut fi demonstrat numai în cazul estrogenului natural. Administrarea de estrogen sintetic nu previne bolile cardiace și vasculare, dimpotrivă, studiile au demonstrat o creștere a riscului de infarct și accident vascular în cazul administrării de estrogen sintetic.
Metabolismul modificat influențează și greutatea corporală, deoarece necesarul caloric scade în timpul menopauzei. Dacă femeile aflate la menopauză nu își adaptează consumul caloric la necesarul modificat, fie printr-o scădere a caloriilor consumate sau creștere a activității fizice, există pericolul de creștere în greutate. Printre consecințele creșterii în greutate se numără și diabetul.
Un alt risc major al menopauzei este cancerul mamar. Erorile în diviziunea celulară sunt tot mai frecvente și mai probabile odată cu înaintarea în vârstă. Predispoziția genetică, fumatul, consumul de alcool și supraponderabilitatea se numără printre factorii relevanți care conduc la o creștere a riscului de îmbolnăvire.
Strategii împotriva neplăcerilor care însoțesc anii menopauzei
Cererea de asistență de specialitate pentru tratarea simptomelor menopauzei este mare. Aproximativ trei sferturi dintre femeile aflate la menopauză se adresează medicului ginecolog, deoarece se confruntă cu diverse probleme. Numărul pacientelor aflate la menopauză este în continuă creștere, la fel și intensitatea simptomelor. Chiar dacă femeile se declară mulțumite de serviciile medicale, există însă și o excepție: consultanța și oferta de proceduri terapeutice și tratamente alternative pentru tratarea neplăcerilor menopauzei.
Cel mai important factor de succes constă în conștientizarea de către femei a faptului că sunt responsabile personal pentru propria sănătate și că pot lua independent măsuri în acest sens. Recomandările pentru un stil de viată cât mai sănătos, pentru o alimentație echilibrată, activitate fizică și evitarea stresului, se numără printre bazele oricărui tratament. O alimentație sănătoasă și completă poate ajuta nu doar la reducerea intensității simptomelor, ci și la prevenirea osteoporozei, a bolilor de inimă și a celor vasculare.
Efecte benefice pot fi obținute și printr-o activitate fizică adecvată vârstei: 2-3 vizite săptămânale la piscină, dar și mersul pe bicicletă pot reduce intensitatea bușeurilor și a transpirației în exces, pot întări sistemul imunitar și pot îmbunătăți somnul. În plus, medicina naturistă dispune de numeroase metode pentru ameliorarea simptomelor vegetative.
Tratament hormonal si preparate din plante
În principiu, sunt disponibile proceduri alternative precum fitoestrogen și preparatele din plante. Intensitatea simptomelor poate fi redusă și cu ajutorul preparatelor homeopate și a medicinii ortomoleculare. În timp ce metodele alternative se numără de o popularitate în creștere în rândul femeilor aflate la menopauză, tratamentul hormonal cu estrogen și estrogen-gestagen este acceptat tot mai rar ca urmare a rezultatelor negative obținute în studiile recente.