Carnea din rasa de porc Mangalița este, probabil, cea mai gustoasă şi sănătoasă carne de porc din această zonă a lumii, la fel de apreciată ca vita Kobe în Japonia. Cu o tradiţie de aproximativ 2 secole în nordul Transilvaniei şi Câmpia Panonică şi aproape dispărută acum câteva zeci de ani, creşterea porcilor Mangalița are parte de un reviriment fantastic de 10-15 ani, datorită descoperirilor referitoare la avantajele consumului moderat de carne din această rasă, în detrimentul raselor comune.
Valori nutriţionale ale rasei Mangaliţa
100 de grame de carne de porc Mangalița conţin 270 de calorii, 21 g de grăsimi, 49 mg de colesterol (spre deosebire de 80 mg la rasa comună) și aproximativ 21 g de proteine. Chiar dacă doar 30-35% din carcasă este carne şi 65-70% reprezintă grăsime, aceasta îi conferă o savoare specială. În plus, nivelurile de Omega 3 din Mangalița sunt de 2 până la 3 ori mai mari decât la multe specii de pește. Are cantități mari de vitamine din grupa B, precum și doze crescute de fier și zinc, importante pentru organismul uman.
De ce este carnea de Mangalița specială
Cantitatea mare de acizi grași nesaturați îi permite grăsimii de Mangaliţa să se topească la temperaturi mai scăzute decât a altor rase de porci, iar acest fenomen se traduce, culinar, prin încadrarea preparatelor de Mangaliţa în catogoria „delicatese”. Grăsimea sa are mai mult timp să pătrundă în carne, datorită duratei mai lungi de viaţă a porcului, conferind cărnii o textură marmorată, perfectă pentru uscare şi maturare lentă, rezultând produse cu specific gourmet, cu aromă deosebită.
Șunca de Mangalița are, de asemenea, multiple calități nutritive, fiind un aliment bogat în proteine de calitate superioară, ușor de digerat şi asimilat în organism. Acizii săi mono-nesaturați și acidul oleic ajută la controlul colesterolului LDL si la reglarea colesterolului HDL.
Reteta în caseta
Friptură de Mangaliţa la cuptor cu cidru de mere
Ingrediente (pentru 3-4 porţii):
- 1 kg de spată sau pulpă de Mangaliţa, la temperatura camerei
- 3 căţei de usturoi curăţaţi
- 2 cepe curăţate şi tăiate ¼
- 1 lingură de ulei de măsline
- ½ cană de cidru de mere
- Sare şi piper
Preparare:
Carnea de Mangaliţa are un strat generos de grăsime. Tăiaţi fante adânci și introduceți usturoiul în grăsime, apoi asezonați carnea cu sare şi piper. Rumeniţi carnea în tigaie, pe toate părţile, fără ulei.
Separat, căliţi ceapa în ulei, asezonaţi cu sare şi lăsaţi câteva minute la caramelizat. Adăugaţi cidrul de mere şi daţi un clocot. Acoperiți carnea de porc cu sosul de cidru, puneţi capacul şi daţi la cuptor, la foc mic spre mediu (170 de grade Celsius), pentru 2 ore. La final, scoateţi friptura, eliminaţi grăsimea din sos şi mai daţi un clocot. Serviţi cu cartofi şi morcovi copţi. Sărbători fericite!