Inteligența emoțională artificială (IAE) este o ramură a inteligenței artificiale (IA) care dezvoltă sisteme automate ce pot recunoaște, interpreta și răspunde la emoții umane: dispozitive vizuale, senzori tactili, de presiune etc. Aceasta poate implica înțelegerea de către computer a emoțiilor umane, cum ar fi bucuria, tristețea, furia sau frica, și colectarea informaţiilor în scopuri medicale, comerciale sau de securitate.
O serie de companii au dezvoltat deja mecanisme şi aparatură dedicată acestor scopuri, însă implementarea IAE ridică și unele întrebări etice și de securitate, cum ar fi protejarea confidențialității datelor emoționale și asigurarea că aceste tehnologii sunt utilizate într-un mod etic și responsabil.
Utilizări și pericole ale IAE
În medicină, IAE poate juca un rol important în diagnosticarea și tratarea problemelor de sănătate mintală, prin analizarea expresiilor faciale, a tiparelor de vorbire și de comportament. Informațiile pot fi apoi utilizate pentru personalizarea tratamentului. La locul de muncă, IAE poate detecta semne de epuizare, oboseală sau anxietate, informațiile putând fi utilizate pentru a implementa intervenții dedicate îmbunătăţirii mediului de lucru, organizarii de cursuri pentru gestionarea stresului sau opțiuni flexibile de lucru.
”Trebuie însă luate în calcul și posibilele erori de interpretare, dar și importanța multiculturalității și felul în care emoțiile se pot copia în mediul de lucru. În acest context, rolul liderului rămâne esențial, un lider bun putând să identifice sentimentele și nevoile oamenilor mult mai bine decât ar putea-o face IAE. El poate sprijini apoi construirea unui mediu de lucru sigur, unde emoțiile (anxietate, teamă, frică) pot fi exprimate, validate, recunoscute, tocmai pentru a sprijini echipa.” Andreea Dumitrache, HRM.
Utilizarea fără etică a IAE poate genera amenințări şi abuzuri la adresa persoanelor supuse analizei IA. Acestea constau în încălcarea confidențialităţii datelor personale, manipularea indivizilor prin exploatarea emoțiilor acestora ori dependența excesivă de IAE în procesul decizional.
Reglementări stricte la nivelul Uniunii Europene
Comisia Europeană a reglementat utilizarea IAE de către companii, cu scopul de a se asigura că sistemele de IA folosite în UE sunt sigure, transparente, ușor de urmărit şi non-discriminatorii. Cele mai periculoase astfel de sisteme includ manipularea comportamentală cognitivă, identificarea și categorizarea biometrică a oamenilor în timp real și la distanță. Acestea sunt considerate o ameninţare şi vor fi interzise la nivelul Uniunii Europene, cu excepţia situaţiilor de urgenţă.