Fenomenul cuibului gol este o stare emoțională complexă, reunind sentimente de pierdere, de inadecvare personală, anxietate și lipsă de sens în contextul schimbărilor firești de viață, care vizează mutarea copiilor de acasă. Tinerii adulți, ajunși la un grad de independență financiară și emoțională, vor căuta să își împlinească viața în afara căminului în care au crescut, iar separarea de părinți este un act firesc, chiar sănătos. Cu toate acestea, din perspectiva părinților investiți puternic în acest rol, separarea este dureroasă, iar confruntarea cu absența copiilor din casă alimentează golul sufletesc. Fenomenul cuibului gol este, așadar, criza de identitate a adultului care multă vreme și-a găsit împlinirea prin rolul de părinte, fiind necesar să dezvolte alte ramuri ale identității sale pentru a depăși cu bine această etapă de tranziție. Deși mamele sunt cele mai predispuse la experimentarea acestui fenomen, tații nu sunt exceptați, mai ales atunci când rolul de părinte este unul extrem de important pentru identitatea personală.
Dificultățile care accentuează problemele de sănătate emoțională în cazul fenomenului cuibului gol sunt legate de stadiul de viață la care se află părinții, stadiu care, din punct de vedere social, profesional și medical, induce anumite dezavantaje. Plecarea copiilor, acum adulți, poate veni împreună cu alte probleme precum:
- Menopauza (care accentuează tulburările hormonale și emoționale ale femeilor)
- Descoperirea sau instalarea unor boli cronice
- Schimbări corporale care afectează imaginea de sine
- Pensionarea (medicală sau de vârstă, care duce la un gol de activitate conform unui program)
- Pierderi multiple (a soțului, a propriilor părinți sau prieteni)
- Alte evenimente negative de viață (șomaj, divorț, conflicte, lipsa relațiilor bune cu vecinii, lipsa unui suport social și a apartenenței la un grup).
În plus față de dificultățile obiective, anumiți factori psihologici joacă un rol important în instalarea fenomenului cuibului gol, precum:
- Perceperea schimbării ca factor de stres, în loc de firescul vieții
- Un istoric personal încărcat de emoții negative neprocesate, mai ales legate de propria mutare de acasă și relațiile cu propriii părinți
- Instabilitate în căsnicie și tendința de a găsi confort emoțional în relația cu copiii
- Antecedente care indică inerție și dificultate de adaptare la schimbare: dificultatea mamei de înțărcare a copilului, reacții emoționale dureroase la marcarea etapelor de vârstă (intrarea la grădiniță, mersul la școală al propriului copil)
- Bazarea identității de sine pe rolul de părinte sau roluri sociale în general, mai degrabă decât pe sentimentul valorii personale
- Prezența unui singur rol (casnic), astfel încât nu există și alte roluri la care persoana poate apela pentru a-și găsi un rost.
(CASETA/BOLD/ITALIC) Pentru a face față acestor provocări, este de preferat ca viața să fie construită pe o imagine flexibilă asupra rolurilor și rosturilor personale, cu o investiție echilibrată într-o varietate de roluri.
Iată câteva direcții pe care le puteți urma pentru a naviga cu bine această perioadă a vieții care vă solicită adaptare și flexibilitate:
- Recunoașteți faptul că în prezent copiii sunt adulți și, deși vor păstra mereu rolul de fiu sau fiică, gradul lor de dependență emoțională este, într-un mod sănătos și fericit, suficient de mic încât să le permită o evoluție personală independentă.
- Priviți mutarea copiilor ca semn al reușitei strategiilor dumneavoastră de a vă crește copiii – cu siguranță ei pleacă mobilizați de încredere în forțele proprii, cu dorința de a-și împlini visurile și destinul.
- Stabiliți o nouă relație cu tinerii adulți – una bazată pe încredere, de la egal la egal, în care acțiunea de a „îngriji” nu mai este necesară, mai ales dacă nu este cerută.
- Reorientați-vă atenția către relația de cuplu – deseori rolul de mamă preia unilateral controlul asupra vieții, iar rolurile de soție și femeie scad în importanță, afectând comunicarea și viața cu partenerul.
- Creați-vă o rutină sănătoasă – un program zilnic vă va ajuta să structurați timpul și să nu mai resimțiți atât de puternic lipsa copiilor.
- Facilitați tranziția copiilor către viața independentă prin păstrarea discreției asupra propriilor dificultăți.
- Lărgiți sfera de activitate, dezvoltând noi pasiuni, făcând voluntariat și implicându-vă în activități care contribuie la binele social.
- Adoptați un animal de casă, pe care să îl puteți îngriji și prin care să manifestați pozitiv nevoia de afecțiune și contact.
- Însoțiți-vă de la distanță fiii și fiicele sprijinindu-i atunci când au nevoie, încurajându-i și menținând întâlnirile de familie într-o atmosferă caldă și deschisă.
Deși sindromul cuibului gol poate fi ceva gestionabil pe cont propriu, mai ales atunci când există resurse sociale și personale variate, există situații în care este recomandabil să apelați la sprijinul unui psiholog sau psihiatru. Astfel, unele simptome, precum lipsa de motivație chiar și pentru activitățile de autoîngrijire, modificarea apetitului, iritabilitatea și conflictele sporite, lipsa acută de sens în viață sau tulburările persistente ale somnului, pot indica instalarea depresiei, necesitând intervenție specializată.
