Dr. Călin Garlea
Boala neoplazică reprezintă o problemă de sănătate publică mondială, fiind a doua cauză de deces, după bolile cardio-vasculare. Incidenţa cancerului arată o tendinţă de creştere continuă, astfel încât se prevede că, în curând, numărul noilor cazuri din întreaga lume vor face ca boala neoplazică să devină principala cauză de deces în ţările dezvoltate. Atenţia se îndreaptă în zilele noastre spre cunoaşterea şi încercarea de a preveni efectele adverse ale tratamentelor antitumorale, mai ales a celor induse de chimioterapie și radioterapie.
Tratamentul alopat în cancer şi efectele diferitelor tipuri de unde asupra organismului
În cazul cancerului, anumite celule încep să prolifereze anormal, iar tratamentele actuale (chimioterapie, radioterapie) urmăresc să le distrugă. Problema este că există și alte celule care se înmulțesc rapid, care, deși sănătoase, vor fi, de asemenea, distruse. Spre exemplu, cele ale tractului digestiv, sistemului reproducător, măduvei osoase (responsabile de producerea globulelor albe, roșii și a trombocitelor), precum și cele implicate în creșterea părului. Distrugerea lor explică efectele secundare - care nu sunt întotdeauna sistematice - cum ar fi greața, diareea, oboseala, scăderea imunității, pierderea părului etc.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sӑnӑtӑţii: „cancerul este un termen general aplicat unui grup mare de boli care poate afecta orice parte a trupului. Una dintre caracteristicile sale este proliferarea rapidă a celulelor anormale care pot ajunge în alte organe, formând metastaze” şi distrugând astfel ţesutul sӑnӑtos.
În zilele noastre suntem înconjurați de aparate care emit și captează frecvențe electromagnetice diferite. Acestea sunt invizibile şi nu ne ocolesc când ne găsesc în drumul lor, iar unele unde sunt departe de a fi inofensive. Pericolul depinde de frecvența lor: cu cât este mai mare, cu atât poartӑ şi transmit mai multă energie la nivelul celulelor. Undele de înaltă frecvență, cum ar fi razele gamma (emise de substanțele radioactive) sau razele X utilizate în radiologie sunt, prin urmare, foarte periculoase pentru țesuturile biologice. Razele ultraviolete pot provoca cancer de piele prin modificarea ADN-ului celulelor. Dar și expunerea unui timp îndelungat la diverse tipuri de unde, chiar mai slabe, poate produce modificări ale ADN-ului.
Plantele care protejeazӑ celulele organismului
Tratamentele pentru cancer oferite de medicina oficială au multe efecte secundare greu de suportat. Cu toate acestea, pentru persoanele care aleg acest tip de terapie, există formule din plante care le îmbunătățesc mult confortul și rezistența organismului. Unele dintre plante ajută la vindecarea țesuturilor datorită bogăției în saponozide care promovează keratinizarea: îmbogățirea straturilor de suprafață ale pielii, părului și unghiilor cu keratină și proteine protectoare. Altele vor calma inflamația părții superioare a tractului gastro-intestinal, în timp ce ghimbirul (Zingiber officinalis), spre exemplu, va avea o acțiune anti-vomitivă, antiinflamatoare și anti-tumorală. Quercetinul, un flavonoid din plante cum este gențiana (Gentiana lutea) va consolida imunitatea organismului. Armurariul ( Carduus Marianus ) ajută la regenerarea țesutului hepatic. Plantele antioxidante, cum ar fi rozmarinul ( Rosmarinus officinalis ) luptă împotriva acumulării efectului oxidativ al tratamentelor și pentru a elimina celulele moarte.
Regenerarea organismului epuizat de tratament este esenţialӑ şi totuși cea mai neglijată de către specialiști. Se pot utiliza plante care contribuie la repararea țesuturilor deteriorate, precum și plante care vor curăța organismul de toxinele cauzate de tratamente, plante care au putere anti-tumorală și împiedică apariția de noi tumori sau plante care sunt remineralizante și care întăresc imunitatea.
Cordyceps, o ciupercă entomopatogenică, este o celebră plantă medicinală tradițională chineză. Această ciupercă conține metaboliți bioactivi cunoscuți ca având funcții imunomodulatoare, antitumorale, hipoglicemiante și hipocolesterolemiante. Cordyceps se consideră că sporește producția de adenosin trifosfat (ATP), care este esențială pentru furnizarea de energie, un factor important combaterea oboselii.
Curcumina inhibă creșterea celulelor canceroase, datoritӑ mecanismelor sale antiinflamatoare, studiate într-o serie de tipuri de cancere, inclusiv colorectal, cancer pancreatic, gastric, prostatic, hepatic, de sân, oral și în leucemie.
Lӑmâia şi bicarbonatul de sodiu, aliaţi în lupta împotriva cancerului
Legătura dintre cancer, lămâie și bicarbonat de sodiu este arhicunoscută. PH-ul extern al tumorilor solide este acid, ca urmare a metabolizării crescute a glucozei și a slabei perfuzări. S-a dovedit că pH-ul acid stimulează invazia celulelor tumorale și apariția metastazelor. Administrarea orală de bicarbonat de sodiu a crescut selectiv pH-ul tumorilor și a redus formarea de metastaze spontane în cazul cancerului de sân metastatic la șoarece. S-a observat că acest tratament crește semnificativ pH-ul extracelular. Terapia cu bicarbonat de sodiu a redus, de asemenea, rata de metastazare a ganglionilor limfatici.