Lifestyle și sănătatea femeii Lifestyle și sănătatea femeii

Ergonomia la birou – poziția corectă

28 Apr. 2015
Ergonomia la birou – poziția corectă

Orele întregi petrecute cu ochii în monitor și șezutul în aceeași poziție ne pot afecta sănătatea. Cei care își aranjează biroul în mod ergonomic, ajută la prevenirea riscurilor de sănătate. 

Ce înseamnă ergonomia?

Ergonomia este știința performanțelor fizice și a limitelor acestora în rândul oamenilor din câmpul muncii, a modului în care condițiile de muncă se potrivesc persoanelor. Condițiile ergonomice de lucru constau spre exemplu, în asigurarea unui monitor de înaltă rezoluție, a unei surse de lumină optimă, a unei distanțe corecte de amplasare a monitorului și a temperaturii potrivite a încăperii. Importantă este însă și adaptarea birourilor și scaunelor pentru angajați. Un scaun de birou trebuie adaptat la înălțimea celui care îl ocupă. Un practicant trece de exemplu prin multe departamente ale companiei. El ar trebui să își seteze scaunul și eventual și biroul conform nevoilor sale. Aceasta este valabil și în condiții de job-sharing sau job-rotation.

Testarea atentă înaintea cumpărării

Cei care stau mereu în aceeași poziție pe scaun, își supun coloana unei presiuni uniltaterale. „Șezutul dinamic" poate preveni această problemă. Deci, poziția corpului trebuie permanent schimbată. Scaunul potrivit trebuie să ne permită prin construcția sa să ne mișcăm pe el, fie să stăm aplecați în față sau rezemați pe spate. Nu există scaunul potrivit pentru toți. Acesta trebuie testat atent înainte de a-l cumpăra.

Poziția fixă pe cinci roți

Pentru a respecta poziția corectă pe scaun, acesta trebuie să fie fixat pe cinci roți, să nu se clatine și să fie ușor de reglat. Folosiți întreaga suprafață de șezut. Spătarul trebuie să șusțină forma naturală a coloanei – în special partea de mijloc și cea inferioară. Partea din față a suprafeței de șezut trebuie să fie rotunjită și capitonată, pentru a preîntâmpina dereglarea circulației sângelui în picioare.

Importantă este și libertatea de mișcare a picioarelor și spațiul pentru picioare pentru o poziție corectă la birou. Birourile la care libertatea de mișcare a picioarelor este limitată nu sunt adecvate, deoarece duc la o poziție înghesuită a corpului. Înălțimea mesei de lucru trebuie adaptată la cea a scaunului și invers.

Înălțimea corectă de șezut înseamnă că picioarele trebuie să formeze un unghi de 90 de grade sau ușor mai mult în zona genunchiului atunci când talpa este pe pământ. Același unghi trebuie format și în zona cotului atunci când antebrațele sunt sprijinite pe planul de lucru. Dacă înălțimea mesei de lucru nu poate fi setată, se poate folosi un sprijin pentru picioare. Genunchii și coapsele nu trebuie să se lovească de masă.

Pauzele din fața monitorului

Spațiile de muncă amenajate incorect pot avea efecte dăunătoare și asupra sănătății ochilor, care pot fi afectați de munca în fața monitorului. Ochii pot suferi de suprasolicitare dacă sunt expuși unor monitoare de calitate inferioară, a unor monitoare așezate în poziția incorectă sau dacă nu sunt respectate pauzele necesare. Poziția ideală a monitorului trebuie stabilită în așa fel încât direcția privirii să fie paralelă cu fereastra și sursa de lumină. Distanța monitorului pornit față de ochi trebuie să fie între 50 – 70 cm.

În timpul lucrului, capul trebuie menținut în poziție naturală și nu înclinată. Postura incorectă, prelungită poate afecta spatele, umerii și ceafa, în special discurile vertebrale. Pot conduce însă și la tulburări de circulație sau de inimă, fapt pentru care mișcarea regulată la locul de muncă este foarte importantă. O recomandare practică: nu așezați pe birou toate actele de care aveți nevoie. Lăsați câteva la o anumită distanță, pentru a fi necesar să vă deplasați  din când în când.

Mișcarea regulată 

Spațiul de muncă amenajat ergonomic nu va putea înlocui mișcarea regulată. Persoanele care își petrec întreaga zi la birou, ar trebui să opteze pentru un program activ seara. Doar așa veți putea crea un echilibru între programul stresant de peste zi, din fața monitorului și a posturii fixe a corpului din timpul șezutului. În plus: ambianța plăcută și atmosfera din birou sunt și ele importante pentru starea de bine. Câteva plante verzi sau tablouri pot transforma spațiul într-unul mai prietenos.

Atunci când relațiile colegiale sunt plăcute, satisfacția de la locul de muncă este și ea pe măsură.

Biseptol apa de gura, 480ml, Dacia Plant
Biseptol apa de gura, 480ml, Dacia Plant
Preț întreg 1559 lei
Preț cu card Alphega 0000
Economisești 0000

Comunități