Distimia are simptome asemănătoare depresiei. Diferența principală dintre depresia cronică și distimie este reprezentată de intensitatea simptomelor și durata acestora. În distimie, simptomele sunt mai atenuate ca intensitate și sunt de durată mai lungă (cel puțin 2 ani).
Dispoziția depresivă, starea permanentă de tristețe, sau diminuarea interesului sau plăcerii pentru aproape toate activitățile rămâne și în cazul distimiei principalul simptom, însă trebuie să aibă o durată de cel puțin doi ani.
Pe lângă dispoziția redusă trebuie să fie prezente cel puțin două dintre celelalte simptome de depresie pentru ca diagnosticul de distimie să fie pus:
- Lipsă de încredere în sine, stimă de sine scăzută
- Sentimente de disperare
- Diminuarea capacității de a se bucura
- Oboseală, lipsă de energie, lipsă de concentrare sau dificultăţi în a lua decizii
- Tendința de a deveni iritabil și critic
- Tulburări ale apetitului, scădere sau creștere în greutate
- Insomnie sau somn superficial
- Evitarea relațiilor sociale
Deoarece simptomele persistă timp îndelungat, deși au o intensitate redusă față de depresia majoră, distimia este mai greu de tratat. Persoana cu distimie nu percepe această tulburare ca o problemă de sănătate, ci ca pe o trăsătură a sa, argumentând: „așa am fost eu, trist dintotdeauna…”.
Netratată, tulburarea distimică se poate agrava și persoana afectată poate să ajungă la depresie majoră.
