Lifestyle și sănătatea femeii Lifestyle și sănătatea femeii

Cum va protejati pielea de arsurile solare

16 Jul. 2021
Cum va protejati pielea de arsurile solare

Mirela Dumitrescu, Farmacist Șef Farmacia Bryonia, Cernavodă


Atenție la insecte!

Vara aceasta a debutat puțin atipic. Vremea a fost instabilă, cu foarte multe ploi, iar umiditatea crescută a favorizat apariția insectelor, în special a țânțarilor. Pentru a preîntâmpina efectele mușcăturilor trebuie să avem la îndemână un produs împotriva înțepăturilor de insecte. În cazul simptomelor locale este indicat să spălăm zona cu apă și săpun. Se poate aplica o compresa cu gheață cca 10-15 minute, iar pentru a calma mâncărimea se aplică o cremă pe bază de antihistaminic. În caz de durere, se poate administra paracetamol sau ibuprofen.Dacă apar simptome la distanță sau generale, respectiv umflarea feței sau a gurii, dificultate la vorbire sau înghițire, amețeală, leșin, respirație greoaie, întreruptă, wheezing (șuierat) este nevoie de consult medical de urgență.

Protecția solară

Desigur ne dorim să ne bucurăm deplin de vară, de soare și de toate activitățile pe care le putem face în sezonul estival. Indiferent că mergem la plajă pentru a ne bucura de mare, ori că alegem muntele pentru drumeții, să nu uităm să avem grijă de pielea noastră. Este importantă recunoașterea și prevenirea anumitor patologii ce pot fi agravate sau declanșate de expunerea la soare a pielii.

Cea mai importantă măsură de prevenție este evitarea expunerii la soare în intervalul 11-16. De asemenea, trebuie să ne hidratăm corespunzător, și anume să consumăm minimum doi litri de apă, precum și o aplicare riguroasă a fotoprotecției, cu cel puțin 20 minute înainte de expunerea la soare și reaplicare la 2-3 ore. Nu uitați de buze, utilizați un balsam protector cu SPF!

 Ce să știi despre arsurile solare

Arsurile solare apar în urma expunerii excesive la radiațiile UV, în special în orarul nerecomandat dintre ora 11 și ora 16, precum și de absența aplicării riguroase a cremelor de fotoprotecție. Acestea se caracterizează prin eritem, creșterea temperaturii la nivelul tegumentului, durere, edem. În cazuri severe pot apărea deshidratarea, dezechilibrul hidroelectrolitic, dureri de cap, confuzie, greață. Este important să evaluăm corect gravitatea arsurilor solare și prezentarea la medic în cazul formelor mai severe. 

În cazul unei arsuri solare, se recomandă dușuri răcoritoare sau aplicarea de comprese reci (fără a se folosi gheața), și apoi aplicarea loțiunilor post-expunere solară cu rol de hidratare. A se evita produsele cu parfum și coloranți. Se pot administra antiinflamatoare nesteroidiene (ex.: aspirină sau ibuprofen)

Pe lângă folosirea corectă a produselor cu fotoprotecție, este utilă folosirea măsurilor fizice de fotoprotecție: pălării cu boruri largi, șepci, îmbrăcăminte adecvată.

Să nu uităm că expunerea cu măsură este cea mai bună metoda de protecție.

Biseptol apa de gura, 480ml, Dacia Plant
Biseptol apa de gura, 480ml, Dacia Plant
Preț întreg 1559 lei
Preț cu card Alphega 0000
Economisești 0000

Comunități