Cistita reprezintă infecția bacteriană acută a vezicii urinare, întâlnită în principal la femei. Structura anatomică a zonei genitale feminine este diferită față de cea a bărbaților, ceea ce face ca uretra să fie mai scurtă, iar bacteriile să pătrundă facil către vezică. Simptomele sunt de durere în zona abdomenului inferior, urinări frecvente asociate senzației de arsură locală, uneori febră şi indispoziție. Tratamentul constă, în cele mai multe cazuri, în administrarea de antibiotice.
Pe fondul rezistenței tot mai mari a bacteriilor la antibiotice, dar şi a incidenței crescute a cistitelor recurente în rândul femeilor active din punct de vedere sexual, este esențial să recurgeți la o serie de măsuri de prevenție. Cu cât acestea vor intra mai rapid în rutina zilnică, cu atât eficiența lor va fi mai mare.
Hidratarea. Consumul de minimum 2 litri de lichide pe zi, exceptând sucurile cu zahăr, cafeaua şi alcoolul, va susține un ritm constant şi eficient al micțiunilor, contribuind la eliminarea agenților patogeni.
Igiena. Faceți duş, în loc de baie, pentru a evita expunerea zonei intime la substanțele chimice din produsele de curățare pentru prea mult timp. De asemenea, realizați toaleta zonei intime, cu apă şi un săpun blând, după defecare. Ştergerea cu hârtie igienică trebuie să fie din față spre spate. Purtați lenjerie intimă din bumbac.
Urinați complet, la primele semne de necesitate şi după fiecare contact sexual. Astfel, veți preveni acumularea de bacterii în vezică, precum şi pătrunderea de bacterii din zona vaginală sau anală în uretră.
Probioticele pentru tractul digestiv, regăsite în alimente sau suplimente alimentare, pot constitui o alternativă la tratamentul cu antibiotice pentru cistită. De asemenea, probioticele cu lactobacili recomandate de medicul ginecolog, pentru uz intravaginal, pot reduce şi preveni apariția cistitei în perioadele favorizante sau în cazul femeilor aflate la menopauză.
Mențineți un tranzit intestinal normal. Atât constipația, cât şi diareea favorizează multiplicarea şi răspândirea bacteriilor de tip E Coli în zona genitală.
Extractul de merişor este, în mod tradițional, recomandat ca suport în prevenția cistitelor, datorită proantocianidinelor de tip A (PAC), ce blochează capacitatea bacteriilor de a adera la peretele vezicii urinare, reducând astfel riscul de infecție. Această substanță activă se regăseşte, în principal, în compoziția suplimentelor alimentare. Sucul sau siropul de merişor vă vor ajuta în procesul de hidratare şi de eliminare a bacteriilor din organism.