Crăciunul sărbătorit împreună cu copiii care încă mai cred că există Moș Crăciun este, pentru părinți, o sursă de bucurie, iar pentru cei mici, un miracol. Pe măsură ce copiii cresc și observă neconcordanțe practice, ei își vor pune întrebări legate de ce se întâmplă în noaptea de Crăciun. La un moment dat, ei singuri își vor asuma noua poziție sau, încă nesiguri pe ei, vor cere părinților, persoanele lor de maximă încredere, să le clarifice adevărul. Ca părinte, este bine să aveți pregătite niște răspunsuri care se ridică la înălțimea încrederii investite, facilitând tranziția către o nouă etapă a vieții lor.
Semne ale pregătirii psiho-emoționale
- Vârsta. Începând cu vârsta de 7 ani, copiii încep să își pună mai insistent problema Moșului. Până la 9 ani, este foarte probabil să fi acumulat deja în memoria lor destule inconsistențe în tiparul Moșului – este vârsta cea mai probabilă pentru ca ei să se despartă de o gândire magică.
- Dezvoltarea cognitivă. Pe măsură ce cresc, copiii trec de la gândirea concretă spre cea abstractă, fapt accentuat și de provocările școlare. Poate prea devreme, ei încep să fie nemulțumiți de răspunsurile simple și vor să înțeleagă mai bine cum face Moșul atâtea cadouri, cum de copiii săraci nu primesc ce își doresc deși au fost cuminți sau cum e posibil ca Moșul să ajungă într-o singură noapte la toți copiii. Este un semn că principiul realității începe să capete greutate.
- Suspiciuni legate de comportamentele părinților. Dacă exista o perioadă lungă în care unul dintre părinți se putea duce liniștit în miez de noapte să bea ceșcuța cu lapte și să mănânce biscuiții, pentru a lăsa „dovezi” de netăgăduit ale trecerii Moșului, iată că vine vremea în care copilul dorește să stea de veghe, să urmărească și să îl surprindă pe Moș, pentru a se convinge de realitatea lui. Acest lucru face mai dificilă misiunea părinților, care trebuie să devină din ce în ce mai creativi.
- Influențe ale colegilor. În mediul școlar, este posibil ca elevii să discute între ei și unul dintre ei să declare temutul: „Moș Crăciun nu există!” Cei care cred vor trece pe lângă acest decret, fie „uitând” (căci mecanismele de apărare ale eului funcționează de la cele mai mici vârste), fie acceptând cu ușurare asigurarea părinților, în care au mai multă încredere decât au în colegi. Cei care se îndoiesc vor ține minte și vor insista cu întrebările – semn că această întâmplare se pliază pe propriile lor suspiciuni.
Când părintele crede în Moș mai mult decât copilul
Părintele poate fi atașat de bucuria proprie de a juca rolul Moșului, astfel încât să dorească prelungirea cu orice preț a perioadei în care copilul crede. Astfel, el va fi tentat să nege faptele evidente cu care este confruntat sau să dea răspunsuri evazive, manipulative, care neagă sau care sugerează elemente de realitate („ți s-a părut că am deschis ușa noaptea”, „nu am mâncat eu biscuiții”, „am văzut după norul acela sania, uite-o, s-a dus, ai văzut-o și tu?”). Toate acestea nu doar că accentuează sugestibilitatea și influențabilitatea copilului, dar pe termen mai lung chiar subminează încrederea copilului în părinte.
Resemnificarea lui Moș Crăciun
Părinții sunt purtătorii încrederii nezdruncinate a copilului, model de conduită și reper valoric. Toate aceste daruri pot fi înglobate în abordarea acestei tranziții firești de la magie la realitate.
Primul pas este să reflectați asupra cărei variante de Moș Crăciun v-ați stabilit și care este imaginea transmisă: este el acel Moș Crăciun comercial (inventat pentru marketing), care produce cadouri într-o fabrică și le duce copiilor, sau acel Moș Crăciun spiritual, cu izvoarele în viața Sfântului Nicolae? În funcție de imaginea transmisă, și resemnificarea lui Moș Crăciun diferă ca dificultate și ca efecte. Un copil care a primit doar povestea materială va înțelege că sursa darurilor sunt părinții și că „primitul” continuă, pe când cel care a primit și imaginea spirituală va rezona mai mult cu interiorizarea Moșului, adică a Generozității și Bucuriei de a dărui.
Al doilea pas este cultivarea comuniunii în familie, a sentimentului de apartenență și echipă împreună cu părinții: prin aflarea adevărului, copilul a intrat în echipa celor mari, adică a celor care fac surprize, cadouri și bucurii în mod anonim. Sub numele de Moș Crăciun este adunată toată generozitatea și bucuria altruistă – Moș Crăciun devin toți cei care îi bucură pe alții fără să aștepte mulțumiri.
Al treilea pas este implicarea copilului în activitățile care până atunci îi erau ascunse: alegerea cadourilor pentru ceilalți membri ai familiei ținând cont și de părerea lui, realizarea de felicitări, împachetarea cadourilor, așezarea lor sub brad – toate devin o bucurie pentru copilul care se simte inclus.
Al patrulea și ultimul pas este asigurarea discreției: părintele îi va transmite copilului faptul că alți copiii își dau seama sau află adevărul la timpul lor și că este bine să țină pentru ei descoperirea lor, respectând ritmul fiecăruia de a crește.
Cu timpul, toți copiii trec de la gândirea magică și concretă la cea abstractă, iar nevoia lor de sens crește. Părinții au rolul de a moși această tranziție orientându-i către substraturile spirituale și valorice ale sărbătorii Crăciunului și… ale tainicului Moș Crăciun din fiecare.
