Dacă am uni nervii corpului uman, am putea înconjura de zece ori pământul. Și fără a lua în considerare creierul. Acesta dispune de atât de multe sinapse, încât numărul legăturilor posibile depășesc numărul total al atomilor din univers. Să nu uităm că un creier uman nu cântărește mai mult de șase pachete de unt.
Creierul este unitatea noastră centrală: procesează, reacționează și controlează – gândirea științifică, subconștientul și acțiunile, funcționarea automată a organelor. Echipa sa este formată din nervi și sinapse: acestea transmit comenzile și transmit ce dictează șeful, cu ajutorul unor conexiuni complexe. Pe cât de variate sunt sarcinile sistemului nostru nervos, pe atât de diverse pot fi și tulburările.
La fel de numeroase sunt și posibilitățile de diagnosticare, de identificare a bolilor. Se aplică regula valabilă și în celelalte cazuri: cel mai important instrument este anamneza, aflarea istoriei pacientului. Medicul poate selecta în prealabil simptomele și poate exclude anumite categorii de boli și poate opta pentru urmărirea altora. Pe lângă simptomele actuale și traseul acestora, sunt importante și afecțiunile precedente, operațiile sau accidentele, factorii de risc și medicamentele, bolile familiare, mediul social și profesional, pentru a permite medicului formarea unei imagini de ansamblu și a observa particularitățile în vorbire, comportament și mișcare.
Diagnosticul de bază
Examinarea corporală se realizează cu pacientul în picioare, șezând, culcat, parțial dezbrăcat. Indiciile externe, vizibile asupra unei boli sunt eventualele spasme, paralizii sau mișcări evidente. Medicul își va face o imagine de ansamblu, apelând la mai multe controale ("screening neurologic“); testele ulterioare depind de simptome și rezultate. Sunt controlați nervii cerebrali, mersul, coordonarea, funcția mușchilor și sensibilitatea, așadar capacitatea de percepție a stimulilor cum ar fi atingerea sau vibrația.
Și pentru că funcționarea creierului uman și a nervilor poate fi afectată de o serie de boli ale organelor, se apelează și la un control intern. În funcție de diagnosticul suspicionat, urmează teste mai amănunțite pentru evaluarea psihicului, a limbii, a percepției, a gândirii și a memoriei, teste de sânge și urină (ex: diabet), a lichidului cerebrospinal (suspiciunea unei infecții) și metode care implică instrumente.
Examinările creierului și nervilor: testele de funcționare
Teste de funcționare
Nervii cranieni
Nervii cranieni alcătuiți din 12 perechi reprezintă o structură importantă care leagă creierul cu periferia. Conțin nenumărate fibre nervoase, responsabile pentru mișcarea mușchilor, a percepțiilor vizuale și a altor senzații, aflându-se în legătură cu fața (ochi, urechi, nas, gură), gâtul și organele toracice și abdominale. Funcționarea acestora poate fi testată prin controale la nivelul ochilor, urechilor, controlul sensibilității pielii la nivelul feței, a mimicii și a mișcării limbii. Acestea sunt testate atunci când spre exemplu medicul vă cere să îi arătați limba, să urmăriți degetul cu privirea, să vă încrețiți fruntea.
Motricitatea
Pentru capacitatea de mișcare voită și coordonată a mușchilor, creierul, măduva osoasă, nervii periferici și mușchii trebuie să se coordoneze. Motricitatea este proprietatea anumitor celule nervoase de a determina contracții musculare. Verificarea motricității presupune diferite teste.
- Coordonare: În timpul mersului normal sau pe o bârnă, în picioare cu ochii închiși, mersul pe vârfuri sau pe călcâie sau prin învârtirea virtuală a unui bec, poate fi determinată coordonarea. Problemele de coordonare pot indica o tulburare precum Parkinson sau a urechii interne.
- Medicul roagă pacientul să încordeze anumite grupe de mușchi, prin opunerea de rezistență. Este evaluată întotdeauna în comparație forța părților stânga-dreapta, și durata. Menținerea mâinii întinse în față cu ochii închiși, poate indica anumite tulburări, atunci când mâna este coborâtă încet.
- Starea de încordare a musculaturii poate oferi indici importanți asupra anumitor boli. Încordarea este mai accentuată (spastică) în cazul bolii Parkinson sau mai redusă pe fondul afecțiunilor musculaturii.
- Reflexe: știm cu toții ciocănelul cu cap de cauciuc cu care medicul ne testează reflexele, prin lovirea ușoară în genunchi sau în cot. Medicul stabilește cât de bine este transmis un stimul prin nervi către mușchi. Reflexele pot fi reduse, pot chiar să lipsească, însă în anumite cazuri reflexele sunt accentuate (clonus). Și pentru că reacția la stimuli depinde de la un individ la altul, evaluarea se face prin comparația celor două laturi, stânga și dreapta. Diferențele puternice indică prezența unei afecțiuni. De asemenea, există reflexe care sunt normale la bebeluși și care dacă apar mai târziu indică prezența unei boli.
Sensibilitatea
Concomitent, au loc și evaluări ale diferitelor calități emoționale. Pacientul este expus pe rând, cu ochii închiși, unui număr de diferiți stimuli - mai întăi în arealul sănătos, pentru comparație, pentru a stabili modul normal de resimțire, și apoi în zona afectată. Este testată sensibilitatea la atingere (cu un ghem de vată), la vibrații (cu un diapazon, așezat pe protuberante), sensibilitatea la imobilitate și mișcare ("ce este sus și jos" față de degetul mișcat de doctor), sensibilitatea la durere (cu un chibrit rupt) sensibilitatea la temperatură (cu apă caldă și rece într-un pahar). În plus, pacientului i se cere să recunoască numere care îi sunt desenate pe piele, să simtă și să pipăie obiecte și să le recunoască atunci când sunt aplicați doi stimuli. Tulburările de sensibilitate apar spre exemplu în urma unui incendiu sau a tulburărilor nervoase ca urmare a diabetului.
Examinări ale creierului și nervilor: alte metode
Examinări neuropsihologice
O altă parte a consultațiilor neurologice implică un control al conștiinței, memoriei și stării psihicului. Astfel, pot fi evaluate activitățile mentale mai intense precum percepția și gândirea, și diagnosticarea tulburărilor precum demența, boli psihice sau urmări ale bolilor organice cum ar fi atacurile cerebrale. Așa cum am descris deja, discuțiile în detaliu oferă indici relevanți. Tulburările de vorbire pot delimita, în funcție de severitate – arealul cerebral afectat. Înțelegerea vorbirii și a scrisului este evaluată cu anumite teste, la fel și orientarea în spațiu, timp și a memoriei (Mini-Mental-Status-Test). Uneori sunt folosite și testele de inteligență sau controalele psihologice, cum ar fi testul Rorschach.
Alte proceduri
Metode imagistice
Interesul pentru activitatea din spatele craniului sau a coloanei este întotdeauna mare. Pentru a examina funcționarea creierului uman și a măduvei osoase, se apelează cel mai des de computerul tomograf. Cu ajutorul acestui echipament pot fi depistate calcifieri, tumori, inflamații și colecții de apă, dar și hemoragiile și herniile de disc. Pot fi evaluate inclusiv oasele. Radiografia convențională este astfel tot mai rar folosită.
Cu ajutorul tomografiei cu rezonanță magnetică, pot fi examinate țesuturi moi, tumori, infarcturi cerebrale. Ca și în cazul tomografiei computerizate, prin injectarea substanței de contrast, pot primi răspuns mai multe întrebări medicale.
Angiografia este folosită pentru reprezentarea vaselor, de ex: în cazul suspiciunii de lărgire sau îngustare. Pentru acesta, se introduce un furtun subțire în vasele vizate, care este apoi umplut cu substanță de contrast și reprezentat cu o radioscopie. Debitul sângelui este și el vizibil cromatic și acustic, cu ajutorul unei ecografii. TOMOGRAFIA DIGITALĂ CU EMISIE FOTONICĂ SINGULARĂ (SPECT) și TOMOGRAFIA CU EMISIE DE POZITRONI (PET) sunt tehnologii la fel de complexe precum reiese și din denumirea lor, iar costurile sunt și ele pe măsură. Sunt folosite substanțe radioactive, care sunt introduse prin injectare, iar tehnologia se bazează pe energia pe care acestea o reflectă în corp. Un aspect fascinant este acela că permit examinare creierului în timpul activității. Metoda este foarte folosită în a cerceta funcționarea creierului uman pentru a stabili care sunt zonele care reacționează atunci când suntem iritați, când ne este foame sau când ne uităm la publicitate. Ce se întâmplă în timpul somnului, atunci când ne uităm le televizor sau când învățăm?
Măsurarea activităților electrice
Printre consultațiile standard efectuate în contextul anumitor afecțiuni neurologice, cum ar fi epilepsia, amintim și măsurarea curenților cerebrali (EEG). Când există suspiciunea deteriorării anumitor legături (spre exemplu pentru văz sau auz), sunt așezate la periferie anumiți stimuli (ex: la ochi sau urechi) pentru a măsura activitatea creierului (potențiale evocate). Cu ajutorul electroneurografiei (ENG) poate fi măsurată viteza legăturilor nervoase. Aceasta este mai redusă în cazul accidentărilor sau a afecțiunilor nervilor. În acest sens, nervul respectiv este stimulat cu un curent, fapt ce provoacă contracția unui mușchi. Se măsoară durata de timp necesară stimulului pentru a ajunge la mușchi. Cu ajutorul electromiografiei (EMG), se relevă vizual și acustic activitatea musculaturii. Astfel, în cazul modificărilor musculare, se poate stabili dacă acea cauză se regăsește în mușchi sau în nervii de alimentare.
Orientarea viitoare
De curând, cercetătorii din München și Viena au realizat un nou microscop cu laser care permite scanarea creierului, strat cu strat. Imaginile astfel obținute sunt apoi transformate într-un film 3D cu ajutorul computerului. Spre deosebire de tomografie, respectiv a rezonanței magnetice, grosimile straturilor nu ajung la o jumătate de milimetru ci la o miime din aceasta, suficient de subțire pentru a putea recrea celulele nervoase individuale. Dezavantajul acestei tehnologii este acela că pentru moment poate fi folosită numai împreună cu un țesut mort. Deși nu își găsește încă locul în diagnosticarea clinică, ea deschide nenumărate posibilități în cercetarea cerebrală și a nervilor, dar și în educația viitorilor medici.
