Tot mai multe persoane sunt convinse ca o dieta echilibrata este decisiva pentru starea sanatatii. Este natural sa ne confruntam si cu intrebarea daca alimentele disponibile sunt suficiente pentru o alimentatie sanatoasa. In acest context, termenul de ”medicina ortomoleculara” este tot mai des intalnit si formeaza baza stiintifica pentru prevenirea si tratarea bolilor conditionate de alimentatie si mediu, prin folosirea specifica a substantelor vitale.
Vitaminele, mineralele, oligoelementele, aminoacizii si acizii grasi trebuie consumate de organismul uman in mod regulat si in cantitati suficiente, odata cu hrana, deoarece sunt elemente pe care nu le poate produce singur. Lipsa anumitor substante vitale poate limita performanta organismului: simptome nespecifice cum ar fi moleseala, predispozitia la infectii, tulburari de concentrare si iritare pot aparea fara a fi explicabile.
Urmarile deficitului de substante vitale
Pe termen lung, deficitul de substante vitale poate pune bazele unor boli severe cum ar fi arterioscleroza, diabetul, cancerul, osteoporoza si reumatismul. Din multimea de substante vitale necesare, unele sunt necesare organismului in cantitati foarte mici –asa numitele oligoelemente. Acestea sunt cunoscute si sub denumirea de micro-substante vitale si joaca roluri vitale in fiecare celula a organismului uman.
Sistemul imunitar, celulele nervoase, activitatea fibrelor musculare si multe alte functii depind de administrarea optima a tuturor nutrientilor. In calitate de elemente de baza a enzimelor, acestea participa la peste 100 000 de procese metabolice complexe. Toate substantele vitale trebuie sa fie disponibile la timpul potrivit, in locul potrivit si in concentratia corecta, pentru ca interactiunea dintre celule, tesuturi si organe sa functioneze fara probleme.
Definitie: Medicina ortomoleculara
Termenul "ortomolecular" – tradus mot-a-mot inseamna "molecula corecta", iar termenii de „substanta vitala corecta" au fost popularizati de bio-chimistul american prof. Dr. Linus Pauling (1901 – 1994). Detinator a doua premii Nobel, acesta a formulat inca din 1968 urmatorul principiu de baza: "Medicina ortomoleculara serveste mentinerii unei bune stari de sanatate si tratarii bolilor prin modificarea concentratiilor substantelor din organismul uman, care in mod normal ar trebui sa fie prezente in corp si care sunt necesare starii de sanatate".
Fiecare persoana este indemnata sa consume regulat si echilibrat substante microvitale, in cantitati corespunzatoare, substante care ar trebui sa se regaseasca in celulele organismului sau. Numai asa poate fi asigurat un metabolism fara probleme si o functionare optima a organismului uman. Astfel, punctul central al medicinii ortomoleculare, pe langa prevenirea bolilor este si stabilirea microsubstantelor vitale necesare pentru tratarea afectiunilor.
Criticile aduse medicinii ortomoleculare:
Medicina ortomoleculara reprezinta o metoda de medicina alternativa pentru eficienta careia nu exista in prezent dovezi stiintifice. Consumul de vitamine si minerale recomandat de medicina ortomoleculara este semnificativ mai mare decat cel stabilit prin studii stiintifice.
In plus, parerea potrivit careia anumite afectiuni s-ar datora intr-adevar unei alimentatii nesanatoase si a deficitului de substante vitale, si posibilitate de tratare a afectiunilor prin asigurarea unei cantitati suficiente de vitamine si minerale, este criticata de anumite voci. In cazul anumitor afectiuni, exista dovezi clare care demonstreaza ca deficitul de vitamine si minerale au condus la aparitia respectivelor tulburari. Pe de alta parte, incercarea de trata o afectiune numai printr-un consum pe termen lung de preparate de vitamine in doze mari –asa cum propune medicina ortomoleculara, ar putea fi chiar daunatoare pentru sanatate.
