Lifestyle și sănătatea femeii Lifestyle și sănătatea femeii

Caravanele medicale – soluția pentru screening și diagnosticare timpurie în mediul rural

Anca Stănilă
de Anca Stănilă
Health Writer | 07 Mar. 2025
Caravanele medicale – soluția pentru screening și diagnosticare timpurie în mediul rural

1 129 de persoane din mediul rural au beneficiat în perioada septembrie – noiembrie de controale medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am făcut destul”, organizată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, cu susținerea partenerilor din domeniul sănătății printre care s-au numărat Alliance Healthcare România și comunitatea farmaciilor independente Alphega.

 

Analize medicale gratuite

Caravana „Nu am făcut destul”, ediția a XI-a, s-a desfășurat în perioada 28 septembrie – 24 noiembrie 2024 în 8 localități din 5 județe: Tulcea, Constanța, Bacău, Teleorman, Buzău. 1 129 de persoane din mediul rural au beneficiat de câte un set de analize cu o valoare estimată de 1 600 de lei.

În urma anamnezei au fost identificate 32 de persoane care suferă sau au suferit de o formă de cancer. În caravană a fost depistat un caz de cancer mamar și încă două suspiciuni. 7% dintre bărbații testați au valori crescute ale PSA, ceea ce implică investigații imagistice suplimentare.

Prevenția la sat

94% dintre persoanele care s-au prezentat la analize în cadrul caravanei au spus că ar merge preventiv la medicul specialist dacă acesta ar veni în sat și doar 18% ar merge la controale regulate preventive la spitalele din cele mai apropiate orașe.

Românii vor să aibă grijă de sănătatea lor, dar, pentru cei din mediul rural, serviciile medicale sunt de cele mai multe ori inaccesibile – fie că sunt departe de pacient, fie că oamenii nu au bani sau mijloace de transport să ajungă la spital. Caravanele medicale și screeningul sunt soluțiile pentru diagnosticarea timpurie”, spune Cezar Irimia, președintele FABC.

Societatea Română de Medicină Preventivă a creat un Plan Național de Screening. Propunem înființarea unor Centre Regionale de Screening care să ofere servicii gratuite pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, cancerului mamar, cancerului colorectal, cancerului pulmonar și cancerului de prostată”, spune conf. dr. Roxana Bohîlțea, președinta Societății Române de Medicină Preventivă.

Diagnosticare cu ajutorul voluntarilor

În 11 ediții, caravana „Nu am făcut destul” a testat peste 12 600 de pacienți și a diagnosticat 34 de cazuri de cancer cu ajutorul a peste 650 de medici, asistente și voluntari (studenți la medicină sau elevi la școli postliceale sanitare).

Ingerasul creste pofta de mancare sirop, 200 ml, Dacia Plant
Ingerasul creste pofta de mancare sirop, 200 ml, Dacia Plant
Preț întreg 1781 lei
Preț cu card Alphega 0000
Economisești 0000
Anca Stănilă
Anca Stănilă
Health Writer

Anca este Health Writer, cu o experienţă de peste 4 ani în scriere de materiale despre sănătate, wellbeing şi fitness şi certificare în Medical Writing şi Inteligenţă Artificială. A absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială, cu specializarea în Comunicare şi Opinie Publică. Se ghidează după principii de viaţă sănătoasă şi bunăstare fizică şi mentală. Colaborează cu Alphega Farmacie din anul 2019, este freelancer, pasionată de scris, călătorii, romane filozofice, utopii și fantasy.

Comunități