Calitatea aerului din clӑdiri are un rol foarte important în sӑnӑtatea noastrӑ, întrucât petrecem între 60% şi 90% din timp, la interior, mai ales iarna. Spaţiile închise pot fi locuri unde aerul este mai poluat decât în exterior, afectând funcţionarea plӑmânilor, a creierului şi a sistemului cardiovascular, implicit, interferând cu starea de confort şi capacitatea de a lucra. În aceastӑ perioadӑ, când locuim, învăţӑm şi lucrӑm de acasӑ, aerul curat este vital.
Cauzele poluӑrii aerului din locuinţe
Sursele de poluare a aerului din locuinţe sunt interioare: combustibilul, substanţele şi procedurile de gӑtire, încӑlzire şi curӑţenie a locuinţei, igrasia şi mucegaiul, bacteriile, mobila, vopselurile şi materialele de construcţii care pot emana gaze toxice, ventilaţia inadecvatӑ. De asemenea, simpla locuire, ce aduce cu sine praf, reziduuri corporale, dioxid de carbon ce provine din respiraţie, fum de ţigarӑ, pӑrul animalelor de companie. Sursele externe de poluare constau în particulele de praf, gazele de eşapament sau activitatea industrialӑ din zonӑ.
Soluţii pentru un aer interior mai curat
- Ventilaţia şi aerisirea sunt esenţiale pentru a permite reînnoirea şi curӑţarea aerului interior. În funcţie de nivelul de poluare al aerului din exterior, menţineţi deschise geamurile cel puţin 15 minute de douӑ ori de zi, concomitent sau pe rând, evitând orele de vârf al traficului.
- Curӑţarea podelelor sӑptӑmânal cu aspiratorul şi mopul ajutӑ la eliminarea factorilor alergeni şi poluanţilor care se regӑsesc pe jos şi în covoare: praf, puf, polen, acarieni, pӑr de animale şi resturi alimentare.
- Descӑlţatul la intrarea în casӑ împiedicӑ pӑtrunderea poluanţilor exteriori, a virusurilor, prafului, pesticidelor, şi a altor particule nocive.
- Menţinerea unui nivel de umiditate optim, mӑsurat cu ajutorul unui higrometru, între 40% şi 50%, pentru a evita formarea igrasiei şi a mucegaiului, dar şi un aer prea uscat ce poate duce la afecţiuni respiratorii, iritaţii cutanate.
- Eliminarea obiceiului de a fuma în casӑ reduce poluarea aerului interior, precum şi riscurile asociate fumatului pasiv de cӑtre ceilalţi membri ai familiei.
- Renunţarea la substanţele de curӑţare de tip spray, cu parfumuri sintetice sau la odorizantele de interior, în avantajul uleiurilor esenţiale naturale.
- Renunţarea la perdele şi draperii greoaie şi închise la culoare, care stocheazӑ praf şi împiedicӑ pӑtrunderea luminii naturale, esenţialӑ pentru sӑnӑtatea mentalӑ şi reglarea ritmului cicardian.
- Decorarea casei cu plante de interior, ce au ca efect purificarea aerului, reglarea umiditӑţii şi inducerea unei stӑri de relaxare.