Mai puţin timp petrecut pe dispozitivele mobile înseamnă mai mult timp în familie, în natură, alături de prietenii din viaţa reală, acolo unde se întâmplă cu adevărat lucrurile şi unde emoţiile şi conversaţiile sunt vii, dar şi mai multă productivitate la serviciu. În plus, un control mai bun al timpului petrecut de copii pe dispozitive şi a calităţii conţinutului vizualizat înseamnă că ei sunt mai sănătoşi şi mai fericiţi. Aşadar, iată câteva instrumente care vă pot susţine în demersurile de a recupera timpul în care sunteţi captivaţi de ecrane.
Space: Break phone addiction – aplicaţia urmărește timpul de utilizare a telefonului și, astfel, vă ajută să recunoașteți dependența de telefon, chiar dacă aceasta constă în scurte verificări ale notificărilor sau în derulări îndelungate ale aplicaţiilor de socializare sau ale celor de ştiri. Puteţi stabili obiective pentru a monitoriza utilizarea telefonului și numărul de deblocări şi urmări progresul față de aceste obiective în timp. Unele instrumente utile sunt: controlul aplicațiilor, blocarea notificărilor și estomparea ecranului pentru a reduce utilizarea telefonului şi accesarea de sfaturi utile zilnic.
StayFree - Screen Time – permite controlul timpului petrecut pe smartphone şi concentrare optimă pe ceea ce aveţi de făcut prin restricționarea utilizării aplicațiilor. Puteți seta limite de utilizare pentru aplicații și veţi primi alerte când le depășiți. De asemenea, puteți vizualiza detaliile de accesare și statisticile din istoricul utilizării. Instrumente utile: statistici prietenoase şi intuitive, modurile focus şi somn ce permit programarea timpului în care aplicaţiile nu vă vor deranja cu notificări, oferindu-vă mai multe teme vizuale din care puteţi alege.
Focus To-Do: Pomodoro & Tasks – vă va motiva să rămâneți concentrat pe activitatea pe care o desfăşuraţi, şi să duceți lucrurile la bun sfârșit. Puteţi crea lista de activități pentru zile diferite, într-un singur loc, iar atunci când aveti nevoie să vă concentraţi, porniţi cronometrul, fie alegând un timp fix, fie unul flexibil. Puteți seta memento-uri pentru sarcinile importante şi să verificaţi timpul petrecut cu sarcina respectivă. Instrumente utile: organizator de sarcini, memento, modalitate de urmărire a obiceiurilor, sarcini recurente, statistici detaliate ale distribuției timpului şi sarcinilor finalizate.
Fiecare dintre aceste aplicaţii, dar şi multe altele dezvoltate special pentru Android sau iOS, necesită utilizarea pentru o anumită perioadă de timp, spre a deveni utile pe termen lung. De asemenea, ele sunt potrivite atât pentru adulţi, cât şi pentru copii, oferind timp de calitate dedicat studiului, sarcinilor de serviciu, activităţilor în casă, socializării sau relaxării.
Space: Break phone addiction, disponibil pe:
StayFree - Screen Time, disponibil pe:
Focus To-Do: Pomodoro & Tasks, disponibil pe: