Alopecia este o boală dermatologică, ce determină pierderea firelor de păr fie prin rărire, fie pe secţiuni mai mari de scalp sau de piele de pe corp (alopecia aerata). Aceasta conduce la expunerea unei suprafeţe mult mai mari şi mai sensibile de piele la razele ultraviolete, care înainte era acoperită şi protejată de firele de păr. În timpul verii, protecţia solară pe care o utilizăm pentru ten şi corp trebuie, aşadar, extinsă la nivelul scalpului şi nu numai.
Protecţie solară în caz de alopecie
- Purtaţi ochelari de soare, cu lentile mari şi protecţie UV. Alopecia aerata poate determina inclusiv căderea genelor, care protejează ochii, datorită umbrei lor. Atunci când aceasta dispare, riscul de arsuri solare ale corneei creşte.
- Purtaţi accesorii care să acopere scalpul. Pălăriile şi şepcile de bumbac ori de paie protejează scalpul expus. Căutaţi pălării tratate cu protecţie SPF sau cu boruri largi, care vor umbri faţa, gâtul, ceafa şi, poate, chiar umerii. Chiar şi eşarfele răsucite şic deasupra frunţii sunt binevenite!
- Aplicaţi creme sau loţiuni cu protecţie solară ridicată, de minimum SPF 30, cu 20 de minute înainte de expunerea la soare sau, pur şi simplu, de ieşirea din spaţii acoperite. Alegeţi loţiuni fără ulei (oil-free) sau seboreglatoare, rezistente la apă (water resistant), şi reaplicaţi pe pielea expusă a scalpului şi a corpului la fiecare 2 ore, pentru a evita arsurile solare. Căutaţi în farmacie produse special formulate pentru scalp.
- Încercaţi să purtaţi extensii de păr sau chiar o perucă din păr natural, atunci când temperaturile permit. Acestea vă vor proteja scalpul şi spatele de razele UV.
- Aplicaţi unguent nazal protector, dacă alopecia aerata a cauzat pierderea firelor de păr din interiorul nărilor. Unguentele nazale au rol emolient, de barieră împotriva prafului, a polenurilor şi a altor poluanţi atmosferici. Acestea captează microparticulele din aer şi reprezintă un real ajutor şi în cazul persoanelor alergice, care nu suferă de alopecie.
Stresul joacă un rol important în cadrul factorilor de risc ce determină apariţia alopeciei. Dacă aţi suferit un şoc emotional sau fizic, ori vă confruntaţi cu situaţii stresante cotidiene, încercaţi să apelaţi la tehnici de relaxare precum: respiraţie diafragmatică, respiraţie de tip mindful, meditaţie, yoga sau tai chi. Exerciţiul fizic este un bun mediator al stresului, aşadar o plimbare în pas alert, jogging dimineaţa, la fiecare două-trei zile, sau chiar o drumeţie la munte pot contibui la creşterea capacităţii de control al stresului. De asemenea, medicul dermatolog vă poate recomanda un tratament adecvat, în funcţie de cauza care a condus la pierderea părului.