Lifestyle și sănătatea femeii Lifestyle și sănătatea femeii

Acizii grași Omega-3 împotriva stresului și anxietății

Anca Stănilă
de Anca Stănilă
Health Writer | 20 Feb. 2025
Acizii grași Omega-3 împotriva stresului și anxietății

Acizii graşi Omega-3, în special acidul eicosapentaenoic (EPA) și acidul docosahexaenoic (DHA), obţinuţi, în special, din peşte, alge şi din unele crustacee, au rol antiinflamator la nivelul organismului uman şi contribuie la prevenirea bolilor cardiovasculare şi la controlul dislipidemiei, alături de alte beneficii pentru sănătate. De exemplu, cercetătorii din domeniul neuroştiințelor au descoperit că acizii graşi Omega-3 pot reduce efectele îmbătrânirii celulare şi ale inflamaţiei la nivelul celulelor creierului, sprijinind funcţiile creierului pe tot parcursul vieţii şi nu numai.

Acizii graşi Omega-3 – ce spun studiile

Un studiu realizat de cercetători în cadrul Colegiului de Medicină al Universității de Stat din Ohio a analizat efectele suplimentelor cu Omega-3 asupra telomerilor – capetele de cromozomi, cu rol de protecţie, a căror scurtare este asociată cu bolile legate de vârstă. În cadrul unui test de stres, participanții (cu vârste între 40 şi 85 de ani) au primit doze moderate (1 250 mg) sau mari (2 500 mg) de Omega-3 ori un placebo. Doza mare a redus cortizolul și inflamația cu 19%, respectiv 33% şi a prevenit scăderea telomerazei, o enzimă esențială pentru repararea celulară, spre deosebire de placebo.

Un raport privind 19 studii diferite, care au inclus 1 200 de participanţi, atât cu probleme de sănătate precum atac de cord, tulburare de deficit de atenție (ADHD), abuz de substanțe, depresie și boala Parkinson, cât şi fără niciun diagnostic clinic specific, expune beneficiile suplimentării cu doze de până la 2.000 mg de Omega-3 pe zi. Astfel, suplimentele cu Omega-3 au redus nivelurile de anxietate în special la persoanele cu diferite tipuri de afecţiuni. 

Omega-3 şi efectele asupra creierului

Acizii graşi Omega-3 sunt esențiali pentru dezvoltarea creierului, precum şi pentru funcționarea sa normală în toate etapele vieții. Ei se găsesc din abundență în membranele celulare de la nivelul creierului, având rolurile de a menţine sănătatea membranei celulare și de a facilita comunicarea dintre celule. Astfel, alături de beneficii precum menţinerea şi îmbunătățirea memoriei la persoane cu forme uşoare de alterare a memoriei, uleiul de peşte, bogat în Omega-3, poate proteja împotriva simptomelor de anxietate şi depresie, atât în cazul persoanelor cu alte tipuri de probleme neurologice, cât şi al celor sănătoase. 

Dozare Omega-3

Studiile sugerează administrarea unor doze între 1 000 si 2 000 mg Omega-3, cu o combinatie de EPA şi DHA, zilnic, pentru efecte antistres, antianxietate şi antidepresive, însă medicul de familie, medicul curant sau farmacistul vă pot recomanda doza potrivită şi durata optimă a unei cure cu Omega-3.

Ingerasul creste pofta de mancare sirop, 200 ml, Dacia Plant
Ingerasul creste pofta de mancare sirop, 200 ml, Dacia Plant
Preț întreg 1781 lei
Preț cu card Alphega 0000
Economisești 0000
Anca Stănilă
Anca Stănilă
Health Writer

Anca este Health Writer, cu o experienţă de peste 4 ani în scriere de materiale despre sănătate, wellbeing şi fitness şi certificare în Medical Writing şi Inteligenţă Artificială. A absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială, cu specializarea în Comunicare şi Opinie Publică. Se ghidează după principii de viaţă sănătoasă şi bunăstare fizică şi mentală. Colaborează cu Alphega Farmacie din anul 2019, este freelancer, pasionată de scris, călătorii, romane filozofice, utopii și fantasy.

Comunități