Una dintre consecințele lipsei măsurilor preventive din țările de origine din care provin refugiații, este frecvență mai mare a problemelor dentare precum cariile și parodontoza, potrivit unui raport publicat recent de universitatea Greifswald.
Problemele sunt și mai numeroase, în special în rândul copiilor și adolescenților. La fel ca și în cazul bolilor parodontare de care suferă persoanele adulte, problema este cauzată de lipsa prevenției în țările de origine, a declarat autorul proiectului, Christian Splieth.
Media cariilor dinților de lapte înregistrată în rândul copiilor refugiați este semnificativ mai mare în comparație cu restul populației. Astfel, copiii în vârstă de 3 ani au în medie 2,62 dinți cariați. Numai o treime (35 procente) dintre copiii de 12 ani mai au o dantură fără carii, în timp ce în Germania, de exemplu, acest procent ajunge la 80% la această medie de vârstă.
Medicii stomatologi solicită extindere măsurilor de prevenire pentru sănătatea orală în rândul refugiaților. Informațiile necesare pentru măsurile de profilaxie ar putea fi distribuite în timpul cursurilor de limbă, de exemplu.
În acest studiu au fost implicați 544 de refugiați, iar studiul s-a desfășurat de la sfârșitul anului 2016 până la mijlocul anului 2017, fiind coordonat de Societatea Germana de Medicină Dentară.