Sapunurile sunt substante active de spalare, respectiv asa-numitele tenside. Din punct de vedere chimic, acestea reprezinta saruri alcaline din acizi grasi, obtinute din grasimi vegetale sau animale, care sunt separate cu soda caustica. Sapunurile sunt folosite in prezent pentru igiena corporala. In calitate de agent de curatare pentru materiale si textile, sapunurile si-au pierdut intrebuintarea, deoarece in urma spalarii, raman resturi care nu se dizolva .
Primul sapun a fost creat in urma cu peste 6 500 de ani
Omenirea obisnuieste sa foloseasca sapunuri de peste mii de ani. In jurul anului 4500 i. Chr., sumerienii au dezvoltat o forma preliminara a sapunului, obtinuta din cenusa si uleiuri. Pentru a obtine cenusa din plante, sumerienii obisnuiau sa arda conuri de brad si curmali. Solutia obtinuta nu era folosita pentru curatare, ci ca remedii medicinale.
Se pare ca si egiptenii si grecii (circa 2.700 - 2.200 i.Chr.) foloseau aceleasi instructiuni in prepararea sapunurilor, insa abia odata cu germanii si galicii a inceput sapunul sa fie folosit in scopul cosmeticii decorative. Grasimea provenita de la capre, vite sau cerb era folosita pentru obtinerea sapunului folosit pentru aranjarea parului si ca spuma de ras, obiceiuri care au fost apoi preluate de romani.
De la cultura bailor la cea a bailor uscate
In ciuda culturii bailor pe care o promovau, romanii au inceput sa foloseasca sapunurile pentru igiena corporala abia in secolul 2 d. Chr. In ceea ce priveste dezvoltarea mestesugului obtinerii sapunului, arabii s-au dovedit foarte inventivi. Aproximativ in secolul 7, acestia obisnuiau sa pregateasca uleiurile si soda caustica, prin adaugarea de calcar ars, rezultand un sapun foarte solid, de o consistenta asemanatoare celei de azi. Aceste cunostinte s-au dezvoltat rapid in Europa.
Pentru inceput, sapunurile erau disponibile doar nobililor bogati. Cultura bailor publice s-a extins incet, devenind accesibile si pentru populatia de masa, insa sfarsitul acestora a venit odata cu epidemia de ciuma si sifilis din secolul al 14-lea, careia i-a cazut victima aproape 25% din populatia Europei (1347-1351). S-a extins astfel credinta ca bolile s-ar transmite prin apa si sapun. In secolele al 16-lea si al 17-lea, erau la moda baile uscate, fara apa si sapun si ci cu prosoape, parfum si pudra. In cercurile inalte, igiena corporala lipsea cu desavarsire, iar paduchii si purecii se raspandeau in nestire.
Modernizarea spalarii
Pana in secolul al 18-lea, medicii din Europa erau de parere ca apa si aerul sunt daunatoare sanatatii. Pudrarea pieli si a hainelor constituia o forma de protectie impotriva acestor "elemente nocive". Parerile s-au schimbat abia odata cu secolul ala 19-lea, iar igiena corporala regulata a devenit moderna. Insa in conditiile razboiului din secolul al 20-lea, proviziile cu materie prima erau atat de mici, inca uleiurile si grasimile necesare producerii de sapun lipseau aproape cu desavarsire. Abia dupa incetarea primului razboi mondial, a fost posibila fabricarea industriala a sapunului ca produs de masa. Au fost importate materii prime din tarile tropicale si a fost elaborat un proces de productie rezonabil ca pret: procesul "Leblanc-" iar mai tarziu "Solvay".
In prezent, sapunurile sunt obtinute din grasimi vegetale si animale. Ingredientele principale sunt materii prime precum uleiul de cocos, uleiul de masline, uleiul de palmier, grasimea animala, untura sau grasimea din oase. Aceste grasimi sunt descompuse in procesul de productie, fiind tratate cu soda caustica. Sapunurile fine –de toaleta- sunt folosite pentru spalarea mainilor. Acestea contin grasimi inodore, la care se adauga ingrediente de ingrijire, parfumuri si coloranti. Dezavantajul sapunurilor alcaline este ca indeparteaza nu doar stratul de murdarie ci si pe cel de protectie acida, specific pielii, provocand craparea si asprimea pielii. Acestea cauzeaza si cresterea valorii pH si distruge stratul acid de protectie.
Revolutia igienei: "sapun fara sapun"
Impotriva eczemelor, pana acum 40 de ani se impunea interdictie completa de spalare. Informatia conform careia pielea sanatoasa este usor acida – valoarea pH 5,5 – si ca sapunurile alcaline ataca stratul de protectie acid, l-a determinat pe Dr. Heinz Maurer sa reconsidere ingredientele sapunurilor. Acesta a dezvoltat un agent de spalare fara sapun – adaptat valorii pH 5,5 a pielii sanatoase – care sa poata fi folosit fara probleme si de persoanele cu pielea sensibila. Asa numitele "Syndets" sunt substante active de spalare care nu contin sapun si care sunt tolerate de piele foarte bine. Spre deosebire de sapunurile obisnuite, substantele Syndets pot fi adaptate oricarei valori pH dorite. Invelisul de protectie acida a pielii este mentinut prin folosirea Syndets, reusind sa evite si efectul agentilor patogeni din mediu.
