Medicul stomatolog poate deveni cel mai bun prieten al sănătății noastre orale, care, la rândul ei, este poarta către multe posibile afecțiuni. Cariile sau durerea dentară nu trebuie să fie singurele motive pentru a merge la dentist. Contactați medicul dacă întâmpinați următoarele situații:
1. Inflamație, sângerare sau retracție gingivală: aceste simptome ar putea fi semnul unei gingivite, o afecțiune ce poate degenera în infecții gingivale sau chiar parodontoză, ce duce la pierderea dinților. Pe de altă parte, ar putea fi un semn al altor boli sistemice, precum diabetul sau leucemia, osteoporoza, ori bolile cardiovasculare. Dentistul este cel care va evalua situația, şi va putea oferi un plan de tratament sau o recomandare către altă specializare.
2. Sunteți însărcinată: în timpul sarcinii, gingiile devin mai sensibile, calciul este transferat de organism către făt, iar problemele dentare pot apărea. Controlul stomatologic este sigur şi esențial în această perioadă!
3. V-ați spart un dinte: aveți nevoie de un consult pentru a repara suprafața distrusă şi a evita sensibilitatea dentară, carierea sau pătrunderea de bacterii ce pot duce la infecții.
4. Durere dentară şi acumulare de puroi: puteți suferi de abces dentar, ce va fi tratat prin curățare în cabinetul stomatologic, şi tratament antibiotic.
5. Sensibilitate dentară la cald sau rece: aceasta poate fi un semn de retracție gingivală, deteriorare a smalțului sau fisură, pe care doar medicul stomatolog le poate identifica şi trata corect.
6. Durere maxilară, pocnituri la deschiderea şi închiderea gurii, inflamații ale maxilarului: medicul dentist este cel care vă poate ajuta şi dacă aveți probleme cu maxilarul, prin palpare, efectuarea de radiografii, sau analizarea muşcăturii.
7. Halenă sau gust neplăcut în gură: stomatologul poate identifica sursa mirosului sau a gustului neplăcut din gură (resturi alimentare, carii sau gingii inflamate). În cazuri mai grave, pate fi vorba despre infecții, afecțiuni metabolice sau chiar cancer oral.
8. Sindromul de gură uscată: senzația permanentă că aveți gura uscată, poate fi o reacție secundară a unor medicamente, sau chiar un semn de boală. De asemenea, puteți avea gura uscată de la fumat, menopauză sau chiar deshidratare, însă medicul dentist va aprecia ce este de făcut.
9. Ulcerații la nivelul gingiilor, obrajilor sau limbii: aftele sau alte tipuri de ulcerații pot apărea în interorul cavității bucale, însă acestea trec în câteva zile. Dacă persistă mai mult, îşi schimbă forma şi mărimea, este necesar un control.
10. Controlul periodic: chiar dacă nu aveți semne că ar fi probleme cu dinții sau mucoasa bucală, controlul stomatologic periodic, la fiecare 6 luni, este esențial pentru sănătatea orală şi nu numai.