Frumusețe și îngrijire Frumusețe și îngrijire

Totul despre rutina 2-3-5 pentru îngrijirea tenului

Anca Stănilă
de Anca Stănilă
Health Writer | 16 Dec. 2024
Totul despre rutina 2-3-5 pentru îngrijirea tenului

Consistenţa şi consecvenţa în timp sunt principalii piloni pe care se bazează experţii în dermatologie. Pentru a obţine rezultate în îngrijirea tenului, ei propun un set de rutine, pe care le puteţi urma oricând, fie că sunteţi contracronometru pentru a începe ziua, fie că aveţi mai mult timp la dispoziţie.

Iar cum rutina şi consistenţa nu sunt sinonime cu rigiditatea, iată o schemă uşoară pe care să o adaptaţi, în funcţie de tipul de piele, momentul din zi şi nevoile personale. Aceasta este rutina 2-3-5, fiecare cifră reprezentând numărul de paşi aferenţi unui ritual de îngrijire.

Rutina celor 2 paşi

Cel mai simplu mod de a avea grijă de ten este prin curăţare, hidratare şi protecţie. Cei doi paşi implică:

  • Dimineața – hidratare şi protecţie SPF. În funcţie de vârstă şi de tipul de ten, dimineaţa este suficient să vă spălaţi faţa cu apă, aplicând o cremă hidratantă şi o loţiune cu factor de protecţie solară cu SPF 20 sau SPF 30, în funcţie de sezon. Dacă petreceţi mai mult timp în aer liber, reaplicaţi loţiunea de protecţie la fiecare 2 ore, până la ora 16.00.
  • Seara – curăţare şi hidratare. Utilizaţi un produs de curăţare adaptat tenului dumneavoastră, apoi aplicaţi o cremă hidratantă, ce poate fi special formulată pentru noapte.

Rutina celor 3 paşi

Oferiţi un beneficiu suplimentar tenului adult, sensibil sau cu probleme prin adăugarea unui serum. Acesta funcţionează ca un tratament ţintit pentru piele deshidratată, pete pigmentare, riduri etc., datorită ingredientelor active şi a formulei uşoare, ce penetrează rapid pielea.

  • Dimineaţa – serum, hidratare şi protecţie SPF. Atenţie! În funcţie de tipul de serum, este posibil să fie necesară o loţiune cu un factor de protecție solară mai mare, de exemplu în cazul serumurilor împotriva petelor pigmentare. Discutaţi cu farmacistul sau cu medicul.
  • Seara – curăţare, serum şi hidratare. Puteţi utiliza acelaşi serum ca dimineaţa, sau un serum dedicat pentru îngrijire pe timp de noapte, şi crema de noapte.

Rutina celor 5 paşi

În dimineţile şi serile când aveţi mai mult timp la dispoziţie, includeţi un toner şi o cremă specială pentru zona ochilor. Tonerul echilibrează pH-ul pielii, exfoliază şi adaugă un strat de hidratare, iar cremele pentru conturul ochilor corectează probleme precum cearcăne, pleoape umflate sau riduri de expresie.

  • Dimineaţa – toner, serum, contur ochi, hidratare şi protecţie SPF.
  • Seara – curăţare, toner, serum, contur ochi şi hidratare. Tonerul exfoliant va fi utilizat numai seara.

Puteţi oricând să adaptaţi rutina şi paşii la nevoile din ziua respectivă sau la ceea ce observaţi pe ten, însă ordinea paşilor este esenţială, întrucât fiecare tip de produs cosmetic are acţiune ţintită şi beneficii proprii.

Belene Skin Care Hyaluronic Acid Hydrating Beauty Pill, 30 capsule, Dacia Plant
Belene Skin Care Hyaluronic Acid Hydrating Beauty Pill, 30 capsule, Dacia Plant
Preț întreg 3190 lei
Preț cu card Alphega 0000
Economisești 0000
Anca Stănilă
Anca Stănilă
Health Writer

Anca este Health Writer, cu o experienţă de peste 4 ani în scriere de materiale despre sănătate, wellbeing şi fitness şi certificare în Medical Writing şi Inteligenţă Artificială. A absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială, cu specializarea în Comunicare şi Opinie Publică. Se ghidează după principii de viaţă sănătoasă şi bunăstare fizică şi mentală. Colaborează cu Alphega Farmacie din anul 2019, este freelancer, pasionată de scris, călătorii, romane filozofice, utopii și fantasy.

Comunități