Frumusețe și îngrijire Frumusețe și îngrijire

Cum tratăm vasele de sânge sparte, inestetice?

02 Aug. 2017
Cum tratăm vasele de sânge sparte, inestetice?

Peste jumătate din populația matură la nivel global se confruntă cu modificări ale venelor de suprafață. În cele mai multe cazuri este vorba doar de venele sparte cu un aspect mai puțin plăcut, întâlnite cel mai frecvent pe fața posterioară a coapselor și gambelor, și nu de varice.

Venele sparte apar în urma dilatării vaselor mici de sânge aflate direct sub piele și se numesc teleangiectazii sau venectazii. Apar, de regulă, în partea inferioară a corpului, uneori și pe față. A nu se confunda, însă, cu o cuperoză care presupune o dilatare permanentă a capilarelor sanguine superficiale.

Cauzele vaselor sparte sunt numeroase și cele mai multe necunoscute, însă cercetătorii susțin că ar exista o predispoziție genetică în acest sens. Spre deosebire de varice, aceste vase de sânge sparte nu trebuie în mod obligatoriu tratate sau îndepărtate.

Însă, în special în timpul verii, când fustele, pantalonii pe care îi purtăm sunt mai scurți, devenim mai conștienți de aspectul neplăcut al acestor vase sparte.

Ce putem face împotriva vaselor sparte?

Există trei variante:

  • atrofierea vaselor sparte;
  • aplicarea de creme împotriva vaselor sparte;
  • tratamentul cu laser.

Scleroterapia - Injecții în vasele de sânge afectate

Vasele sparte pot fi tratate în mod chimic. Procedura durează 30 de minute și constă în injectarea unei substanțe de atrofiere pe bază de alcool în vase de sânge sparte. Toată procedura se desfășoară sub anestezie locală. Substanța injectată irită peretele vaselor de sânge dilatate, provoacă o inflamație locală care duce la lipirea pereților vaselor de sânge și la dispariția lor. Această procedură este condiționată de dimensiunea vaselor de sânge. Acestea trebuie să fie suficient de mari pentru a putea fi nimerite cu acul seringii. Sunt posibile dureri locale trecătoare în punctele de injectare, dar și o senzație ușoară de arsură. Odată încheiată procedura, este necesară purtarea unui bandaj sau a unor ciorapi de compresie.

De asemenea, există și pericolul apariției unor pete maronii la nivelul pielii, în zona tratată.

Aplicarea de creme împotriva vaselor sparte

Există și creme speciale pentru tratarea acestor vase de sânge sparte de la nivelul pielii. Acestea au un conținut ridicat de vitamina K1 și trebuie aplicate de două ori/zi, pe pielea caldă și umedă. Crema pătrunde adânc în țesut, unde vitamina K1 influențează capacitatea de coagulare și crește circulația sângelui.

Tratamentul cu laser al vaselor de sânge sparte

Cea de-a treia și cea mai frecventă metodă este îndepărtarea vaselor sparte prin laser. Și această  procedură presupune anestezia locală, iar efectele secundare sunt mai puține decât în cazul atrofierii. După procedura cu laser nu este necesară nici purtarea de ciorapi de compresie.

Laserul eliberează diverse cantități de energie de-a lungul acelor vase de sânge tratate. Energia este preluată de hemoglobină, iar conținutul vasului dispare. Se aplică o undă de presiune pe pereții vaselor, acestea intră în impact, trombocitele se prind de pereții vaselor, iar acestea din urmă aderă. Circulația sângelui prin vasele respective devine imposibilă.

Tratamentul cu laser este potrivit pentru vasele cu o dimensiune medie spre fină. În cazul vaselor de sânge sparte mai mari, se recomandă o combinație între scleroterapie și laser.

Tratamentul cu laser presupune și câteva riscuri. Prin raza laser pot fi declanșate inflamații puternice. De asemenea, poate provoca și o depigmentare puternică. În primele săptămâni după tratament, pericolul de infecții este mai ridicat deoarece pielea este mai permeabilă. Țineți cont că sunt posibile și reacții alergice temporare și prurit la nivelul pielii.

Prevenirea apariției vaselor de sânge sparte

Persoanele cunoscute cu fragilitate vasculară pot apela la administrarea sistemică de substanțe care protejează peretele vascular, atât al venelor, cât și al capilarelor (vitamina C, diosmina, hesperidina, etc.).

Deși nu pot fi prevenite complet, putem lua câteva măsuri pentru îmbunătățirea stării de sănătate a vaselor de sânge, în special pentru a evita varicoza. Pentru aceasta este foarte importantă mișcarea fizică; plimbările în parc, în pădure, pe suprafețe tari pot îmbunătăți starea generala a venelor deoarece prin contracțiile musculaturii se aplică presiune pe venele din proximitate. Mersul pe bicicletă, înotul, dansul, schiul, drumețiile sunt, de asemenea, forme de mișcare recomandate.

Exercițiile speciale de gimnastică a venelor pot fi realizate oriunde. În timp ce sunteți în picioare, ridicați-vă de câte zece ori pe degete și apoi pe călcâie. Atunci când sunteți în șezut: rotiți labele picioarelor de zece ori, întindeți degetele de la picioare înainte și înapoi. De asemenea, evitați poziția picior peste picior.

Comunități