Persoanele care suferӑ de sindromul intestinului iritabil (SII) sunt, adeseori, afectate şi de oboseala cronică (SOC), cele douӑ condiţii aducând cu sine simptome severe, ce afecteazӑ negativ viaţa pacienţilor. Durerea şi disconfortul abdominal resimţite cel puţin 3 zile, pe lunӑ, în ultimele 3 luni, asociate diareei sau constipaţiei, pot semnala SII. Pe de altӑ parte, SOP se manifestӑ prin stare de somnolenţӑ persistentӑ ce nu se amelioreazӑ prin odihnӑ, dureri de cap, musculare şi articulare, tulburӑri de somn şi de memorie. Aceste simptome sunt întâlnite şi în alte afecţiuni, vizita la medic fiind necesarӑ pentru stabilirea diagnosticului corect.
De ce manifestӑri ale SII se regӑsesc alӑturi de cele ale SOC?
Un rӑspuns imun hiperactiv este capabil sӑ declanşeze modificӑri ale secreţiilor şi mişcӑrilor intestinale şi în percepţia durerii, ceea ce afecteazӑ funcţionarea normalӑ a intestinelor. Pe de altӑ parte, acelaşi rӑspuns imun declanşeazӑ o reacţie inflamatorie ce amplificӑ severitatea SOC. În plus, s-a observat cӑ persoanele ce suferӑ de cele douӑ afecţiuni, tind sӑ aibӑ un prag mai scӑzut al percepţiei durerii, resimţind-o mult mai puternic decât alte persoane, acest fapt accentuându-le senzaţiile şi simptomele.
Sindromul post-infecţios manifestat ca urmare a unei infecţii parazitice, virale sau bateriene, se aflӑ, cel mai adesea, la baza declanşӑrii SII. De asemenea, se pare cӑ SOC, cunoscut și sub numele de sindrom de oboseală post-infecţioasӑ sau post-viralӑ este cauzat de anumite tipuri de infecţii. Studiile asupra efectelor infecţiilor cu giardia au relevat prevalenţa SII, precum şi a SOP, în cazul participanţilor infectaţi, fațӑ de cei neinfectaţi.
Microbiomul este important în menţinerea sӑnӑtӑţii tractului digestiv, dar şi a sistemului imunitar. S-a observat cӑ o alterare a echilibrului florei intestinale este responsabilӑ, în mod similar, pentru declanşarea SII şi SOC. Cercetӑtorii au decoperit niveluri diferite ale anumitor bacterii la nivelul intestinelor în cazul pacienţilor cu una sau ambele condiţii. Stresul cronic, dar şi predispoziţiile genetice pot constitui cauze ale declanşӑrii SII şi SOC sau ale agravӑrii simptomelor.
Abordarea terapeutică integrativă în SII și SOC
În afara terapiei farmacologice recomandate de medici, atât în sindromul de intesin iritabil, cât și în sindromul de oboseală cronică se recomandӑ terapia cognitiv-comportamentalӑ, adoptarea unui stil de viață sănătos şi o mai bunӑ planificare a activitӑţilor zilnice, alӑturi de odihnӑ şi activitӑţi ce pot îmbunӑtӑţi starea generalӑ de bine.