Digestie Digestie

Gastrita – remedii naturale şi prevenție

Anca Stănilă
de Anca Stănilă
Health Writer | 05 Oct. 2024
Gastrita – remedii naturale şi prevenție

Gastrita reprezintă inflamația mucoasei stomacului. Simptomele includ dureri şi arsuri resimţite în abdomenul superior, senzație de plenitudine sau greutate după masă, greață și vărsături. Poate fi provocată de diverse cauze, cum ar fi infecții bacteriene (ex: Helicobacter pylori), consum excesiv de alcool, stres sau utilizarea îndelungată a medicamentelor antiinflamatoare. Leziunile la nivelul mucoasei o pot expune eroziunii acidului gastric şi pot cauza ulcer. De aceea, este foarte important să luați urgent măsuri reparative, dar şi să preveniţi apariţia gastritei.

Remedii naturale în gastrită

Urmaţi o dietă antiinflamatoare, prin evitarea alimentelor precum: carne roşie, dulciuri, mâncăruri prăjite şi iuţi, băuturi carbogazoase şi alcool. Consumaţi alimente coapte şi fierte, în porţii mici, cum ar fi: carne slabă de pasăre, rădăcinoase, dar şi alimente proaspete: brânză de vaci, fructe şi legume, cereale integrale.

Probioticele pot ajuta la îmbunătățirea digestiei și la eliminarea bolului alimentar. Alimentele care conțin probiotice, de exemplu, iaurt, kefir, kimchi şi varză murată, pot diminua simptomele gastritei.

Aromaterapia cu uleiuri esenţiale poate ameliora gastrita. Uleiurile esenţiale de mentă, ghimbir şi cuişoare picurate în apa din candela de aromaterapie au efect calmant asupra principalelor simptome în gastrită. Atenţie! Nu consumaţi uleiuri esenţiale!

Stresul poate exacerba simptomele gastritei prin creșterea producției de acid gastric, ce irită mucoasa stomacului. Gestionarea stresului prin tehnici de relaxare, masaj, meditaţie, yoga şi respiraţie profundă poate calma simptomele şi chiar preveni apariţia acestora pe termen lung.

Cum preveniţi gastrita

Adoptaţi o abordare holistică pentru a menține sănătatea digestivă, pornind de la o bună igienă a mâinilor şi a alimentelor crude, pentru a preveni infectarea bacteriană. Faceţi un plan de meniu pe o săptămână întreagă, cu reţete uşoare şi alimente sănătoase, de care vă puteţi ţine. Limitați consumul de alcool și renunțați la fumat, deoarece acestea pot irita mucoasa stomacului. Beţi mai multă apă şi ceai verde, ce contribuie la hidratare şi la detoxifiere.

Fiţi activi! Activitatea fizică regulată nu numai că ajută la diminuarea nivelului de stres, dar favorizează şi o stare de bună dispoziţie generală.

Controalele medicale regulate permit identificarea şi gestionarea problemelor gastrice, care pot apărea pe fondul altor afecţiuni. Aceasta deoarece administrarea regulată de medicamente, precum antiinflamatoarele nesteroidiene, poate irita stomacul. Medicul vă poate oferi alternative sau recomanda pansamente gastrice.

Anca Stănilă
Anca Stănilă
Health Writer

Anca este Health Writer, cu o experienţă de peste 4 ani în scriere de materiale despre sănătate, wellbeing şi fitness şi certificare în Medical Writing şi Inteligenţă Artificială. A absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială, cu specializarea în Comunicare şi Opinie Publică. Se ghidează după principii de viaţă sănătoasă şi bunăstare fizică şi mentală. Colaborează cu Alphega Farmacie din anul 2019, este freelancer, pasionată de scris, călătorii, romane filozofice, utopii și fantasy.

Comunități