Pulsul este determinat de impulsurile electrice transmise de nodul sinusoatrial situat în muşchiul inimii, ce induce contracţiile atriale şi ventriculare. Funcţionarea normală a inimii presupune un puls regulat, cu un ritm de 60 până la 100 de contracţii pe minut la adult. Aritmiile sunt periculoase pentru organele interne şi pentru creier, care nu mai primesc fluxul de oxigen din sânge necesar pentru o funcţionare optimă. Aşadar, persoanele care suferă de aritmii pot beneficia de implantarea subcutanată, la nivel toracic, a unui stimulator cardiac sau pacemaker.
Ce este un pacemaker?
Stimulatorul cardiac este un mic dispozitiv ce înlocuieşte funcţia nodului sinusoatrial, atunci când acesta transmite impulsurile cu iregularitate. Pacemaker-ele sunt alimentate de baterii cu o durată foarte lungă de viaţă şi generează impulsuri electrice, transmise inimii prin intermediul a două sonde. Generaţiile noi de stimulatoare intervin doar atunci când senzorii le informează că pulsul scade sub nivelul normal, pentru a nu concura cu pulsul fiziologic al pacientului.
Beneficii şi limitări după implantul de pacemaker
Procedura de implant este minim invazivă, se realizează în cadrul unei internări de 1-2 zile, recuperarea este rapidă, iar dispozitivul ultra-discret. Atât pre, cât şi post-implant sunt necesare o serie de investigaţii efectuate de medicul cardiolog, care va programa dispozitivul să funcţioneze într-un mod optim pentru fiecare pacient.
În perioada de recuperare, pacientul va evita mişcările ample de braţ, efortul fizic, presiunea pe locul implantului, iar pentru o perioadă de 3 luni, nu va conduce şi nu va purta centura de siguranţă peste zona implantului. Nu există limitări în privinţă duşului şi a băilor. Apoi, se va reveni, treptat, la stilul de viaţă anterior, care poate include: efort fizic adaptat vârstei, în care se va asigura că stimulatoru nu este lovit, reluarea activităţii sexuale, condusul, călătoriile cu trenul şi avionul. Operatorii de securitate din aeroport trebuie informaţi despre implant, intrucât poate declanşa alarma, iar verificarea cu scanerul manual trebuie realizată foarte rapid.
Atenţie, câmpurile magnetice pot afecta funcţionarea stimulatorului, aşadar: motoarele puternice trebuie oprite atunci când se lucrează la ele, iar telefonul mobil nu va fi purtat în buzunarul de la piept.
Procedurile chirurgicale, stomatologice şi explorările imagistice de tipul rezonanţei magnetice se pot efectua în urma informării medicului de existenţa unui pacemaker. De asemenea, pacientul va efectua periodic monitorizarea cardiologică a funcţionării dispozitivului şi va purta întotdeauna un card de identificare a stimulatorului.