În Evul Mediu se credea că splina descompune bila produsă de ficat și că excesul de bilă ar fi –printre altele– responsabil pentru răspândirea leprei. În prezent se știe că țesutul splinei are rolul de filtru pentru sânge și agenți patogeni. Splina lucrează ca un agent din umbră. Puțini sunt cei care pot spune cu exactitate unde se află splina și care este rolul acesteia în organism, deși este un organ esențial al sistemului imunitar, acționând, așa cum amintit deja, ca un filtru pentru sânge.
Aspectul și localizarea splinei
Splina este un organ relativ mic, care în condiții normale nu poate fi palpat din exterior. Are o lungime de aprox. 11 cm, o lățime de 7 cm și o grosime de 4 cm, cântărind între 150 g și 200 g. Forma splinei este asemănătoare unui bob de fasole, este moale la atingere, iar culoarea variază între roșu și violet.
Splina se află sub diafragmă, în partea stângă a abdomenului superior. Este învecinată cu stomacul, fiind în apropiere de rinichiul stâng, dar și de locul unde se află pancreasul. De asemenea, este conectată cu organele învecinate prin țesutul conjunctiv. În exterior, splina este acoperită cu un strat conjunctiv (Tunica fibrosa), care protejează interiorul sensibil.
Din acest înveliș pornește pulpa splinei, care la rândul ei este împărțită în pulpa roșie (Pulpa rubra) și pulpa albă (Pulpa alba). Cele două jumătăți joacă roluri diferite. Denumirile diferă în funcție de aspect. Dacă am secționa splina, am observa țesutul roșu al pulpei roșii, în timp ce pulpa albă are aspectul unor noduli albi.
Splina este puternic alimentată cu sânge prin artera lienală, iar apoi din splină, sângele își continuă drumul spre ficat. Splina este deosebit de vascularizată: Întregul sânge din organism este pompat de circa 500 de ori prin splină!
Care sunt funcțiile splinei?
Pulpa roșie este formată dintr-o plasă de țesuturi conjunctive foarte vascularizate (Reticulum splenicum), în care sunt reținute vechile celule de sânge (eritrocitele), care nu mai sunt suficient de elastice și care sunt apoi descompuse de macrofagi. Splina reciclează fierul din hemoglobină (celulele roșii). Inclusiv cheagurile mici de sânge și trombocitele „uzate” sunt sortate și descompuse de splină.
Pulpa albă aparține sistemului imunitar. Pe de-o parte stochează limfocitele (o clasă specială a celulelor albe) care se maturizează în splină. Aproximativ 30% din numărul total al celulelor albe sunt stocate astfel. Limfocitele reacționează la agenți patogeni precum bacterii, care prin sânge ajung în splină, reușind astfel să combată infecțiile. La nevoie, limfocitele stocate în splină sunt transportate în sânge. În plus, în pulpa albă se formează imunoglobulina, substanța specială de combatere a agenților patogeni.
În plus, splina stochează mereu o anumită cantitate de sânge care este apoi eliberată spre exemplu în cazul unei hemoragii în organism sau a unui efort sporit. De aici și durerile de splină pe care le resimțim uneori în timpul activităților sportive.
Splina de-a lungul vieții
În perioada intrauterină, splina produce preponderent celule sanguine. Această funcție încetează după naștere, și este preluată de măduva osoasă. Dacă însă producția de celule de sânge este afectată de o boală a măduvei spinării (ex: leucemie), splina își reia funcția inițială.
Aceste funcții îndeplinite de splină, sunt preluate și de alte organe: măduva osoasă produce celule de sânge iar ganglionii limfatici combat agenții patogeni pătrunși în organism, fapt pentru care organismul uman poate supraviețui și fără splină. În cazul îndepărtării splinei, crește însă sensibilitatea la anumiți agenți patogeni precum pneumococi și boli precum meningita și pneumonia. Din această cauză se recomandă vaccinarea la termen, pentru evitarea riscurilor.
