Ce este osteocondrita?
Sensul cuvântului se referă la o tulburare care se petrece în transformarea celulelor cartilajului în celule osoase în timpul formării oaselor (Osteochondrosis dissecans). Când este vorba de osteocondrita coloanei vertebrale, boala constă într-o modificare indusă de congestia cartilajului discului intervertebral și a corpului vertebral adiacent. Se mai numește și osteochondrosis intervertebralis. (osteocondrita intervertebrală)
Cauzele
Ca urmare a unei posturi inadecvate, a unei curburi a spinării în lateral (scolioză), discurile vertebrale ajung să sufere în timp și să se uzeze. Efectul de amortizare se diminuează și pierd în înălțime. Oasele corpurilor vertebrale sunt supuse unei sarcini mai mari și corpul vertebral devine instabil. Spondilofitele ajung să capteze presiunea sporită, iar procesul poartă numele de spondiloză.
În mod normal, placa de bază și de acoperire din proximitatea unui disc vertebral afectat, formează o barieră între os și disc vertebral. Ca urmare a uzurii, enzimele încearcă să dizolve nucleul discului intervertebral. Astfel, ajung în osul vertebral și produși metabolici, iar acesta reacționează printr-un edem (inflamare osoasă) deosebit de dureros. Coloana vertebrală își pierde forma naturală S și devine tot mai rigidă.
Osteocondrită: evoluție și stadii
Evoluția osteocondritei intervertebrale este împărțită în trei stadii:
- Modic I reprezintă formarea edemului
- Modic II constă în degenerarea adipoasă a osului
- Modic III constă în scleroză osoasă, așadar întărirea osului
Dureri de spate inevitabile
În cazul în care sunt afectate articulațiile spinale ca urmare a uzurii unei artroze, vorbim de o spondilartroză. Nu doar postura inadecvată, cât și accidentele de la nivelul discurilor intervertebrale (operații), sau inflamațiile pot conduce la o osteocondrită a coloanei vertebrale lombare.
Deseori, discul vertebral inflamat apasă pe un nerv aflat în proximitatea articulației zigapofizară fapt care provoacă dureri foarte intense și chiar paralizii.
Osteocondrită: tratament și terapie
Terapia pentru osteocondrita în cazul celei intervertebrale depinde semnificativ de rezultatele fiecărui pacient în parte. Durerile sunt tratate cu antinevralgice. Pot fi administrate și antiinflamatoare fără cortizon și medicamente pentru relaxarea musculară. Odată reduse durerile acute, gimnastica medicală poate îmbunătăți raportul mecanic al discurilor intervertebrale și a corpului vertebral.
În cazul osteocondritei în zona lombară, în primă fază este posibilă prevenirea evoluției negative prin formarea consecventă de masă musculară pe abdomen și spate, și prin antrenarea posturii. Aplicarea de comprese calde, masajele, împachetările cu argilă sau electroterapia pot fi eficiente. În cazul osteocondritei avansate, terapia poate consta dintr-o combinație de corset (Orteză) și dezvoltare a masei musculare.
În cazul pacienților cu osteocondrită în zona cervicală, terapia este mai dificilă. Este posibilă însă relaxarea musculaturii contractate cu ajutorul fizioterapiei. Iritațiile nervoase pot fi reduse prin injecții cu antinevralgice. În cazul osteocondritei în zona lombară și cervicală, ambele în stadiu avansat, este posibilă operația de stabilizare și implantul unei proteze de disc intervertebral.
OCD: Osteocondrita – tulburare de formare osoasă
Osteocondrita semnificând o descompunere osoasă (Osteochondrosis dissecans, OCD) ca urmare a unei tulburări de formare osoasă în cartilajul articulației, apare cu precădere în articulația genunchiului, în articulația gleznei și a cotului. Cauzele nu sunt încă foarte clare. Se pare însă că ar fi vorba de tulburări de circulație la nivelul cartilajului.
Țesutul osos se descompune treptat. La început, cartilajul continuă să fie alimentat suficient cu lichid articular, însă această alimentare scade în timp. Suprafața cartilajului începe să se fisureze sau fragmente de cartilaj și os se desprind și ajung în articulație.
Tratamentul pentru osteocondrita disecantă depinde de amploarea modificărilor. Pentru început, articulația trebuie menținută în repaus timp de câteva luni, ceea ce înseamnă pauză de la sport și folosirea unui sprijin la antebraț. Dacă nu se observă o îmbunătățire a stării sau dacă simptomele se acutizează, este nevoie de o artroscopie și de o operație care presupune transplant de os/cartilaj.
