Hepatita C este o infectie virala a ficatului cu raspandire pe plan mondial. Aproximativ 3% din populatia globului este purtatoare a acestei infectii. In 80% din cazuri, boala se cronicizeaza si poate provoca leziuni hepatice grave, cum ar fi ciroza hepatica si cancerul hepatic.
Transmiterea hepatitei C
Virusul hepatitei C (HCV) este transmis prin sange. Astfel, persoanele dependente de droguri sunt deosebit de vulnerabile, deoarece folosesc la comun seringi si ace. Exista insa si anumite categorii profesionale expuse acestui pericol, care pot intra in contact cu sangele, cum ar fi laboranti, asistente medicale si medici.
Mai rara, posibila insa, este si transmiterea de la mama la copil in timpul nasterii. In special atunci cand concentratia virusului din sangele mamei este foarte inalta. Exista si pericolul transmiterii sexuale-in special in cazul practicilor sexuale cu risc mare de accidentare.
In multe cazuri de imbolnavire, modul de transmitere nu poate fi stabilit clar. De retinut: infectiile prin tratamente stomatologice, interventii chirurgicale, transfuzii de sange sau dialize sunt astazi aproape excluse – in conditiile respectarii procedurilor corecte si a controalelor.
Simptomele hepatitei C
- Forma acuta: Dupa o perioada de incubatie de 2-26 saptamani, se instaleaza simptome asemanatoare gripei, cum ar fi dureri de cap, de membre si stare de epuizare. Multi dintre cei afectati se plang de pierderea poftei de mancare, sensibilitate la nivelul abdomenului superior, aversiune fata de anumite alimente. Mai mare se observa o colorare a pielii si a ochilor in galben, urina devine mai inchisa la culoare, iar scaunul se decoloreaza. In 10-20 % din cazurile acute, boala se vindeca de la sine, fara tratament in 2-8 saptamani, insa in cele mai multe cazuri, sistemul imunitar nu este suficient de puternic sa combata singur virusul. Atunci cand prezenta virusului in corp are o vechime mai mare de 6 luni, vorbim deja de o hepatita C cronica.
- Forma cronica: Infectia poate trece neobservata si timp de zece ani. Cei afectati se plang de simptome cum ar fi oboseala, scaderea energiei, disconfort neclar in abdomenul superior. Putini dintre acestia sufera de mancarimi si dureri articulare. Din acest grup al celor cu infectie cronica, unul din cinci va dezvolta ciroza hepatica, afectiune care la randul sau poate cauza aparitia cancerului hepatic.
Hepatita C- Diagnostic
Diagnosticarea hepatitei C
Dat fiind faptul ca simptomele sunt atat de diferite, infectia cu hepatita C este descoperita de cele mai multe ori prin analizele de sange care indica valori anormale ale enzimelor hepatice. Pentru clarificari ulterioare, pot fi realizate diverse controale:
- Cu ajutorul testului ELISA este posibila stabilirea prezentei virusului hepatitei C prin detectarea anticorpilor la 3 luni dupa infectie. Insa, dat fiind faptul ca anticorpii se regasesc in corp si dupa ani sau chiar decenii de la depasirea bolii, acest test nu reprezinta un indicator sigur al prezentei virusului.
- In cazul in care au fost reperati anticorpi impotriva hepatitei C, diagnosticul trebuie confirmat prin asa numitul test PCR (determinarea cantitativa a revers transcriptazei virale QRT-PCR). Acesta permite stabilirea cu precizie a prezentei virusului hepatitei C in corp. Folosind metoda PCR este posibila detectarea viremiei VHC inainte de sero-conversia imunologica. Determinarea viremiei prin testarea PCR este utila atat pentru diagnosticul infectiei active cat si pentru monitorizarea tratamentului.
- Cercetatorii britanici au inclus recent in algoritmul de baza al screeningului pentru infectia acuta cu virus hepatitic C, testarea antigenului Core VHC .Testarea antigenului viral este mai putin costisitoare financiar decat testarea viremiei prin testul PCR si poate fi utilizata in screening, in cazul in care exista o suspiciune de infectie acuta hepatita C – in cazul unei expuneri la factorii de risc, functie hepatica anormala sau simptome sugestive. Daca testarea cu antigenul viral este negativa, cel mai proabil nu este vorba despre o hepatita acuta cu virus C. In cazul in care transaminazele sunt crescute si antigenul core VHC este negativ, ar putea fi indicata testarea ARN VHC.
- O alta examinare, de rutina este sonograma, care consta intr-un control cu ultrasunete si care ofera primele indicii cu privire la starea ficatului.
- Prin biopsia ficatului poate fi stabilit gradul de severitate al bolii.
Tratamentul hepatitei
Daca sunt descoperite la timp, cele mai multe cazuri de hepatita acuta pot fi tratate cu interferon-alfa care este o glicoproteina formata de corpul uman (compus proteina-zahar) in combaterea substantelor straine. In cazul persoanelor care sufera de hepatica C cronica, productia proprie de interferon nu este suficienta pentru a rezista cu succes virusului. Astfel, tratamentul cu interferon sprijina sistemul imunitar.
Tratamentul hepatitei cronice C presupune o terapie combinata. Pacientului i se administreaza Interferon alfa in combinatie cu Ribavirin (medicament antiviral) timp de mai multe luni. In functie de gravitatea afectiunii, tratamentul are succes la 50-80% din cazuri. Pacientul poate sprijini succesul tratamentului printr-un comportament sanatos si evitarea anumitor substante daunatoare ficatului, cum ar fi alcoolul si medicamentele.
O noua abordare prin vaccinare si tratament
Dat fiind faptul ca nu toti pacientii raspund pozitiv la tratamentul combinat, iar efectele secundare nu pot fi trecute cu vederea, cercetatorii lucreaza la crearea unui vaccin eficient. O echipa de oameni de stiinta canadieni au anuntat un succes partial. Astfel, cercetatorii au introdus o proteina a virusului in asa-numitele celule dendritice ale soarecilor. Aceste celule-cheie ale sistemului imunitar sunt cele care atentioneaza corpul asupra patrunderii intrusilor.
Astfel, se reuseste stimularea sistemului imunitar al soarecilor si provocarea unei reactii de protectie specifica.
Animalele vaccinate au facut fata mult mai bine infectiei cu virus. Astfel, vaccinul a fost folosit nu doar ca masura preventiva, ci si ca imunoterapie, potrivit cercetatorilor canadieni.
* * Studiul a fost publicat in revista de specialitate "Journal of General Virology" (Revista de virusologie generala, volum 87, pag. 1).
