Afecțiuni Afecțiuni

Disfuncția articulației temporo-mandibulare – simptome și management

Anca Stănilă
de Anca Stănilă
Health Writer | 29 Apr. 2025
Disfuncția articulației temporo-mandibulare – simptome și management

Disfuncția articulației temporo-mandibulare (TMD) reprezintă un grup de afecțiuni caracterizate prin durere oro-facială acută sau cronică, limitarea mișcărilor mandibulei sau zgomote articulare, care vizează articulația temporo-mandibulară (ATM) şi mușchii masticatori.

În Europa, incidența TMD este de 29%, iar în rândul persoanelor cu vârste între 18 și 60 de ani ajunge la 41%, cele mai afectate fiind femeile. Pacienţii prezintă un risc crescut de a dezvolta tinitus, tulburări de somn, anxietate și depresie.

Anatomia articulaţiei şi cauzele TMD

ATM leagă mandibula de craniu și permite deschiderea și închiderea gurii, masticaţia şi vorbirea, fiind formată din capătul mandibulei (condil), o cavitate în osul cranian (fosa mandibulară) și un disc de cartilaj și susținută de ligamente și mușchi, care controlează mișcarea.

În cazul TMD, aceste structuri nu mai funcționează corect, iar cauzele pot fi multiple, inclusiv stres şi anxietate, încleştarea şi scrâșnirea dinților (bruxismul), postura incorectă sau traumatisme la nivel mandibular.

Simptomele TMD şi diagnostic

Simptomele principale ale TMD sunt: durere facială în zona tâmplelor şi la nivelul urechii, unde se află ATM, sensibilitate şi durere la nivelul mușchilor masticatori, mișcare anormală şi gamă redusă de mișcare a mandibulei până la blocarea articulaţiei și zgomote articulare – clicuri, crepitus (pocnituri, trosnituri).

Pentru a putea stabili diagnosticul, medicul stomatolog sau chirurg oro-maxilo-facial va efectua un examen clinic, o evaluare a simptomelor şi semnelor fizice: semne de bruxism, sensibilitatea la palpare a mușchilor gâtului, umerilor, maseterului, temporalisului sau a ATM (sugestivă pentru deranjamente intra-articulare), precum şi posibila deplasare a mandibulei spre partea afectată în timpul deschiderii gurii (indicativă pentru deplasarea discului articular anterior). El poate recomanda şi alte investigaţii imagistice pentru a confirma sau exclude alte cauze ale durerii, precum carii, abcese, sinuzită, otită sau alte afecţiuni inflamatorii.

Tratamentul TMD

Deşi tratamentul de primă intenţie în TMD este cel farmaceutic, prin administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene, pentru calmarea durerii, cu asocierea de miorelaxante, în cazul spasmelor musculare, abordarea disfuncţiei este complexă. Ea presupune educaţie pentru utilizarea corectă a articulaţiilor, terapie cognitiv-comportamentală și biofeedback, fizio şi kinetoterapie sau dispozitive ocluzale (ex. gutiere). În cazurile în care terapia conservatoare nu este eficientă sau există limitări funcționale semnificative ale mandibulei, se recomandă intervenţii chirurgicale.

Anca Stănilă
Anca Stănilă
Health Writer

Anca este Health Writer, cu o experienţă de peste 4 ani în scriere de materiale despre sănătate, wellbeing şi fitness şi certificare în Medical Writing şi Inteligenţă Artificială. A absolvit Facultatea de Sociologie şi Asistență Socială, cu specializarea în Comunicare şi Opinie Publică. Se ghidează după principii de viaţă sănătoasă şi bunăstare fizică şi mentală. Colaborează cu Alphega Farmacie din anul 2019, este freelancer, pasionată de scris, călătorii, romane filozofice, utopii și fantasy.

Comunități