Tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD) afectează de trei ori mai mulți bărbați decât femei, cauzele ei fiind neurobiologice. Diagnosticul este pus de la vârste mici, de obicei până în 7 ani, părinții, educatorii și învățătorii observând comportamentele turbulente ale celor mici. Dar acest lucru nu se întâmplă întotdeauna.
ADHD-ul poate fi împărțit în două subtipuri, cel în care predomină hiperactivitatea, și cel în care predomină neatenția. Primul subtip produce mai mult disconfort celor din jur, pe când al doilea subtip este mai tăcut, dar și mai rar întâlnit la băieți și mai des întâlnit la fete (caracteristicile lui fiind confundate cu trăsăturile de personalitate). De aceea, multe fete nu primesc un diagnostic corect nici până la vârsta adultă. La muncă, ele vor avea dificultăți de adaptare, învinovățindu-se pentru acestea și sporind riscul de depresie.
Iată, pe scurt, diferențele dintre cele două subtipuri ale ADHD-ului și simptomele comune:
Aici poate fi pastrata ideea de tabel insa cu grafica frumoasa:
|
ADHD-ul cu hiperactivitate |
Simptome comune celor 2 tipuri | ADHD-ul cu deficit de atenție |
|
|
|
În cazul fetelor, au fost identificate acele trăsături ale ADHD-ului cu deficit de atenție care pot fi ușor trecute cu vederea de părinți și profesori:
- Reveria (sau visarea cu ochii deschiși)
- Uitarea (nu fixează informația sau o ține minte doar pe termen scurt)
- Motivația scăzută în general (pot fi doar câteva lucruri care motivează cu adevărat persoana să depună eforturi)
- Timiditatea și retragerea (dificultăți de socializare)
- Emotivitatea (plânge ușor)
- Dezorganizarea (pierde lucruri, întârzie, nu poate organiza ideile într-o structură coerentă, unitară)
Unele dintre aceste simptome pot fi considerate „feminine”, altele ca aparținând tipului temperamental introvert, iar altele ca fiind parte a caracterului persoanei, astfel încât deseori sunt trecute cu vederea. Mai mult, fetele interiorizează aceste simptome ca fiind deficiențe ale personalității lor pe care nu știu cum să le gestioneze, rezultând în probleme socio-emoționale, anxietate sau depresie, accentuate cu precădere în perioada adolescenței.
De unde apar dificultățile unei diagnosticări corecte a ADHD-ului la fete și femei? Iată câteva metode prin care unele simptome sunt mascate sau compensate de-a lungul anilor:
Atenție selectivă – deși pentru majoritatea sarcinilor concentrarea atenției este dificilă, există o zonă de interes (pictură, muzică, scris, dansuri etc.) asupra căreia persoana se poate concentra extrem de bine, ore întregi, obținând rezultate bune și apreciere socială. În baza acestei aprecieri, sunt tolerate toate celelalte performanțe scăzute.
Atitudini băiețoase – fetele care manifestă neliniște psihomotorie pot deseori să se orienteze către activități fizice (cățărat în copaci, fotbal, alergarea prin curtea școlii, întreceri, lupte). Comportamentul lor este scuzat prin faptul că aparțin unui anumit grup sau sunt „mai băiețoase” din fire.
Agitație mai discretă – în timpul orelor, băieții cu ADHD pot fi mai vocali și mai vizibili în agitația lor, pe când fetele pot fi mai discrete: ele pot desena în timpul orei sau scrie bilețele, se pot mișca pe scaun fără a se ridica, pot învârti creioanele sau umbla în penar de multe ori.
Sensibilitate emoțională – fetele care manifestă labilitate emoțională, trecând repede de la bucurie la plâns sau furie, sunt deseori protejate de cei din jur. Acest simptom este atribuit feminității sau asemănării cu membri ai familiei și nu este perceput ca având legătură cu deficitul de atenție.
Niciun simptom în sine, izolat, nu indică însă prezența ADHD-ului, ci numai un cumul de simptome. Pentru identificarea tabloului complet și diagnosticarea corectă, este recomandabil să apelați la o evaluare psihologică de specialitate pentru copilul dumneavostră. Astfel, se poate stabili un program adecvat de intervenție pentru a minimaliza efectele sale negative, pentru a crește nivelul de acceptare și a preveni alte tulburări asociate la vârsta adultă.
