Pe fondul ratei tot mai mari de inactivitate, obezitate adultă şi infantilă, dar şi de îmbătrânire a populaţiei, diabetul de tip 2 sau zaharat are o prevalenţă tot mai crescută în ultimele două decenii. Diabetul de tip 2 se poate instala, în medie, în intervalul de vârstă 45-64 de ani, cu complicaţii cunoscute precum: creșterea riscului de boli cardiovasculare, insuficienţă renală şi pierderea vederii. Studii recente au arătat că diabetul zaharat crește și riscul de demență, cu atât mai mult cu cât instalarea sa are loc mai devreme.
Instalarea precoce a diabetului de tip 2 şi riscul de demenţă
Studii recent publicate, desfăşurate pe parcursul a peste 28 de ani, cu mii de participanţi, dar şi meta-analize au urmărit să identifice legătura între diabetul de tip 2, momentul instalării acestuia şi apariţia sau progresia tulburărilor cognitive de tipul demenţei.
Majoritatea cercetărilor privind legătura diabet-demență arată că acesta aproape dublează riscul de apariţie a demenței și poate determina dezvoltarea tulburării cu câțiva ani mai devreme. Pentru fiecare 1.000 de participanţi ale căror date medicale au fost examinate anual în perioada 1985-2019, rata de demenţă a fost de 8-9 la cei fără diabet la vârsta de 70 de ani. Comparativ, debutul diabetului la 65 de ani a determinat o rată de demență de 10-0, pentru debut la 60 de ani, rata a fost de 13-0, și pentru debut mai precoce de 60 de ani, rata de dezvoltare a demenţei a fost de 18-3 la 1.000 de persoane.
De ce apariţia diabetului la vârste tinere creşte riscul de a dezvolta demență?
Una dintre principalele legături între diabet şi demenţă este hipoglicemia şi fluctuaţia glicemică din sânge. Controlul strict al zahărului din sânge poate reduce riscurile cardiovasculare, dar poate duce și la hipoglicemie. Creierul utilizează glucoza existentă în sânge, el neavând capacitatea de a o stoca – aşadar atât scăderea, cât şi creşterea glicemiei dăunează hipocampului – centrul memoriei din creier, ceea ce duce la pierderea memoriei și la demență.
Un alt motiv al incidenţei crescute de demenţă în rândul bolnavilor de diabet, este legat de caracteristicile moleculare și celulare comune între diabet și Alzheimer, insulina jucând un rol esenţial la nivelul creierului, în formarea plăcilor de amiloid şi fiind implicată în procese ce previn afectarea sinaptică şi disfuncţia neuronală. Aşadar, similar cu modul în care rezistenţa organismului la insulină duce la diabet, la nivelul creierului, acelaşi fenomen determină demenţa de tip Alzheimer.
Activitatea fizică, alimentaţia echilibrată şi odihna sunt factori-cheie în prevenţia diabetului şi a bolilor asociate, iar analizele anuale de sânge pot indica modificări în nivelul glicemiei sanguine.
