Iată ce manifestări pot apărea în cazul unui deficit al principalelor minerale:
Magneziu
Magneziul este implicat în foarte multe reacţii enzimatice şi procese biologice.
Astfel, semnele deficitului de magneziu sunt: pierderea poftei de mâncare, greață, vărsături, oboseală, slăbiciune, crampe musculare, tulburări de somn, anxietate uşoară, bătăi neregulate ale inimii.
Deficitul de magneziu apare în foarte multe boli cronice precum: migrenă, osteoporoză, diabet, angina pectorală, hipertensiune, tulburări de vedere.
Principalele cauze ale deficitului de magneziu sunt: apa îmbuteliată, sarea rafinată, pâinea albă şi legumele provenite din agricultura intensive modernă.
Zinc
Zincul este implicat în imunitate şi în diviziunea celulară, iar deficitul său se manifestă în primul rând prin oboseală, infecţii repetate, păr aspru sau cu mătreaţă, căderea părului, acnee, răni care se vindecă greu, pierderea vederii pe timp de noapte, dureri abdominale, dureri de cap, diminuarea capacităţii gustative şi infertilitate. În cazul copiilor, deficitul de zinc determină întârzieri semnificative de creştere, maturizare sexuală întârziată, pierderi în greutate şi diaree. Deficitul de zinc apare mai frecvent la persoanele care nu consumă proteine animale.
Calciu
Calciul susţine sănătatea oaselor şi a dinților, contracțiile și relaxarea musculară, împreună cu ritmul cardiac normal. Hipocalcemia se poate manifesta prin: furnicături la nivelul extremităților și în jurul gurii, psoriazis, piele uscată, crampe musculare, căderea părului, unghii fragile, carii dentare, confuzie, dezorientare şi hipotensiune. În formele severe de hipocalcemie pot apărea tetania, convulsiile, laringospasmul și bronhospasmul.
Retineţi că lipsa de calciu poate fi cauzată şi de afectarea glandei tiroide şi a paratiroidelor, de sinteza inadecvată de vitamina D sau din cauza deficitului de magneziu.
Fier
Fierul este şi el un mineral important, deficitul lui conducând la cunoscuta anemie feriprivă.
Semnalele deficitului de fier pot fi următoarele: tegumente palide, scăderea apetitului, oboseala, rezistenţa scăzută la orice tip de efort, lipsa puterii de concentrare, agitaţia, dificultatea de a respira, dureri de cap, dureri toracice, buze crăpate, limbă netedă şi dureroasă la atingere, unghii moi cu aspect de lingură, sindromul picioarelor neliniştite (persoana nu îşi găseşte locul şi simte nevoia să îşi mişte continuu picioarele).
Cauzele deficitului de fier pot fi legate de: aportul insuficient de hrană şi nutrienţi, dificultăţi de absorbţie intestinală sau pierderi de sânge.
În cazul în care credeţi că aveţi simptomele unui deficit de minerale, discutaţi cu un medic.
Acesta vă va recomanda testele necesare şi tratamentul adecvat.