Disfuncția erectilă este o tulburare care afectează capacitatea de a produce sau a menține o erecție suficientă pentru consumarea actului sexual. Ea poate avea cauze atât biologice și medicale (precum vârsta înaintată, prezența unor boli sau urmarea anumitor tratamente medicamentoase), cât și psihologice, aparând îndeosebi după vârsta de 40 de ani. În cazurile în care se produce înainte de această vârstă, cauzele se află, cu precădere, în plan psihologic.
Iată, mai jos, cinci cauze psihologice care pot sta la baza disfuncției erectile:
- Anxietatea de performanță. Aceasta se manifestă prin îngrijorare și anticiparea eșecului, devenind o profeție care se autoîmplinește. Slăbirea încrederii în capacitatea de a-și satisface partenera declanșează un cerc vicios. Cu cât persoana este preocupată mai mult de performanța sexuală (axare pe rezultat), și mai puțin de conectarea emoțională și senzorială (axarea pe proces), cu atât crește presiunea psihică, ceea ce la perpetuarea disfuncției.
- Stresul cronic. Stresul reprezintă fundalul pe care disfuncția erectilă se poate dezvolta, însă de cele mai multe ori există și alți factori declanșatori, precum lipsa unor strategii de a gestiona stresul, descărcarea tensiunilor de la locul de muncă în relația de cuplu, sau chiar afecțiuni medicale instalate pe fondul stresului.
- Probleme de relaționare. Conflictele în relațiile de cuplu, sentimentul de a fi trădat, umilit, respins, judecat, comparat cu alte persoane, furia neprocesată – toate acestea pot afecta viața intimă. În acest caz, psihoterapia de cuplu poate ajuta la identificarea dinamicii și la restabilirea unei comunicări oneste și constructive.
- Depresie și anxietate. Aceste tulburări pot reprezenta fondul pe care se instalează disfuncția erectilă. Depresia duce la scăderea interesului pentru viața sexuală și accentuează rușinea și vinovăția legate de aceasta.
- Consumul excesiv de pornografie. Persoanele care consumă pornografie își formează așteptări nerealiste în ceea ce privește relațiile intime și modul în care partenera ar trebui să se comporte. Mai mult, masturbarea în exces poate duce la dependență și la desensibilizarea organului sexual, astfel încât persoana are nevoie de stimuli din ce în ce mai puternici pentru a simți plăcere.
Tratamentul disfuncției erectile este complex și pornește de la o diagnosticare corectă, eliminând întâi posibilitatea unor cauze medicale. Pentru tratarea cauzelor psihologice, se recomandă, după caz, psihoterapie individuală sau de cuplu.