Ficatul gras, cunoscut sub termenul medical de steatoză, înseamnă acumularea de grăsimi la nivelul celulelor hepatice.
Steatoza se întâlnește frecvent la aproximativ 25-35% din populația generală, conform datelor epidemiologice.
Cauze
Sunt numeroși factori care contribuie la apariția steatozei hepatice, cum ar fi:
- consumul de alcool în exces (40-80g/zi, pe o perioadă de mai mulți ani) determină steatoza hepatică alcoolică, mai ales în prezența obezității, a unor obiceiuri alimentare nesănătoase (consum de grăsimi în exces) sau când există o predispoziție genetică legată de enzimele care intervin în metabolizarea alcoolului;
- prezența unor boli: sindrom metabolic (asocierea diabet, hipertensiune, obezitatea, dislipidemie), hepatita cronică virală, afecțiuni metabolice (galactozemia, homocistinuria etc.) malnutriția severă, boala Wilson;
- utilizarea unor medicamente precum: amiodaronă, tamoxifen, metotrexat;
- sarcina: rareori, se poate complica cu ficatul gras acut de sarcină
Diagnostic
Din punct de vedere clinic, pacientul poate fi asimptomatic sau poate prezenta astenie, dureri abdominale, grețuri și scăderea apetitului, în funcție de stadiul bolii.
În primul stadiu, de „steatoză simplă”, se acumulează grăsimi, îndeosebi trigliceride, la nivel hepatic. În stadiul următor, de „steatohepatită”, apare și o reacție inflamatorie, iar ulterior se poate dezvolta fibroză. În ultimul stadiu apare ciroza.
Diagnosticul steatozei hepatice nu este dificil: examenul clinic (efectuat de către medicul de familie sau specialist) poate evidenția ficatul mărit, iar ulterior pacientului i se recomandă explorări complementare pentru a confirma diagnosticul și a evidenția severitatea bolii.
Investigațiile recomandate sunt:
- explorări imagistice: ecografia abdominală, care poate detecta steatoza când acumularea de grăsimi este de peste 30%, tomografia computerizată și rezonanța magnetică nucleară;
- teste de laborator: gama glutamil transferaza (cu valori crescute în steatoza alcoolică), transaminazele (care, uneori, sunt singurele probe modificate), fosfataza alcalină, bilirubinemia totală și directă; sideremia; markeri imunologici (anticorpii antinucleari pot fi uneori ușor crescuți); markeri virali (antigen HBs, anticorpi antiVHC);
- biopsia hepatică: nu este recomandată de rutină, dar poate fi utilă pentru o mai bună stadializare a bolii;
- teste pentru cuantificarea fibrozei: FibroScan (metodă ultrasonografică), FibroMax (analiză de sânge);
- explorări în funcție de patologia coexistentă (glicemie, profil lipidic etc).
Prevenție și tratament
Prevenția steatozei se realizează printr-un stil de viață sănătos, incluzând menținerea greutății corporale optime, evitarea sedentarismului, în paralel cu o dietă echilibrată cu reducerea consumului de alcool, de grăsimi (spre exemplu, carne grasă de porc, mezeluri, smântână și lactate grase), și a alimentelor de tip fast-food. Ca surse de vitamine și minerale se recomandă, în primul rând, fructele și legumele.
Tratamentul corect al bolilor asociate cu steatoza non alcoolică joacă un rol important, îndeosebi controlul dislipidemiei și al diabetului zaharat, cu impact și pe plan cardiovascular.
Scăderea în greutate, când este necesară, este recomandat să se facă treptat (0.5-1kg/săptămână), întrucât pierderea bruscă poate agrava steatoza.
Abstinența de la alcool poate duce la regresia modificărilor de steatoză alcoolică după circa 2 săptămâni.
Suplimentele alimentare pot avea efect benefic în steatoză: Omega 3 (mai ales în cazul hipertrigliceridemiei asociate steatozei), vitamina E (în doze de 800 UI/zi), vitamina C (500-1000 mg/zi).
Metadoxina (care conține piridoxină si pirolidonă cu rol antioxidant) și silimarina (cu extras de armurariu din grupa flavonoizilor) se recomandă îndeosebi în steatoza alcoolică.
Tiazolidonele (pioglitazona sau rosiglitazona), utilizate îndeosebi în diabet, au efect benefic și în cazul steatohepatitei, reducând inflamația.
În stadiul de ciroză se indică transplantul hepatic, la îndeplinirea criteriilor în vigoare.
Noutăți
- valorile crescute ale interleukinei 6, la pacienții cu steatoză non alcoolică, pot fi marker al aterosclerozei (și în absența manifestărilor clinice ale acesteia);
- raportul neutrofile/limfocite și volumul mediu plachetar pot fi considerați markeri de inflamație cu rol predictiv al fibrozei, la pacienții cu steatoză non alcoolică.
Dintre recomandările ghidurilor din 2018 ale The American College of Gastroenterology:
- nu este necesar screening-ul de rutină pentru diagnosticul steatozei, și nici al membrilor de familie ai pacienților cu steatoză;
- la pacienții cu consum excesiv de alcool, se indică investigații de laborator și imagistice țintite pe ficat, precum și evaluarea dependenței de alcool prin utilizarea de instrumente validate (spre exemplu, testul AUDIT).
